Școala, după cum menționa ministrul, urma „o cale justă”, înregistrându-se „mari progrese” în ceea ce privește apropierea sa de viață. Aceasta era „o înaltă prețuire” dată de partid activității „lucrătorilor de pe frontul ideologic”.
Nici un copil nu trebuia să rămână în afara școlii, iar sarcinii de a educa „omul-nou”, constructor al comunismului, trebuia să i se subordoneze totul: și predarea disciplinelor, și instruirea prin muncă, și lucrul în afara clasei. Educația, atrăgea atenția ministrul, nici de cum nu trebuia redusă la „verbalism”, la „lecții de morală” sau la „dojeneli formale”. El cerea să se treacă în fiecare școală de la activități educative izolate la „un sistem închegat de educație”.
Învățătorul însuși, sublinia ministrul Postovoi, „trebuie să fie un adevărat luptător pentru comunism, un adevărat activist obștesc, un militant intransigent împotriva filistinismului, împotriva dezgustătoarelor rămășițe burgheze”. Munca ideologică cu cadrele didactice trebuia să fie dirijată de secțiile raionale și orășenești de învățământ, sub îndrumarea organizațiilor de partid locale.
În anul de studii care începea își deschideau ușile pentru întâia dată 49 de școli de tip nou. După vacanța de vară, peste 600 de mii de elevi așteptau prima întâlnire cu pedagogii.
Pentru rezultate meritorii în instruirea și educația elevilor în anul școlar 1962-1963, 187 de învățători au fost premiați de ministrul Postovoi cu câte 60 de ruble. Lista învățătorilor premiați a fost dată publicității în presă.