Pasionantă lucrare de istorie recentul volum publicat de cercetătorii David Reynolds și Vladimir Pechatnov la Yale University Press, Scrisorile Kremlinului. Corespondența de război a lui Stalin cu Churchill și Roosevelt, poate fi citit cu folos din multiple perspective.
Între ele, chiar dacă nu în prim plan, este și situația României în cursul conflictului mondial și, în mod special, al discuțiilor despre ceea ce documentele numesc, încă din 1941, „organizarea post-belică a păcii în Europa”.
România apare pentru prima oară în acest schimb de mesaje la nivelul cel mai înalt în noiembrie 1941, pe fundalul ezitărilor lui Churchill de a angaja Marea Britanie în ostilități în estul și nordul Europei, împotriva unor puteri ale Axei considerate drept „minore”. Cooperarea cu Stalin, supus presiunii înaintării armatelor germane, era și ea ezitantă, mărginită într-o primă fază la propunerea de trimitere la Moscova a doi generali pentru convorbiri nedefinite.
În scrisoarea expediată lui Stalin la 4 noiembrie și primită de acesta pe data de 6, Churchill îl întreba: „Sînteți de părere, premier Stalin, că ar fi o bună afacere ca Marea Britanie să declare război Finlandei, Ungariei și României în acest moment? Este numai o formalitate, deoarece blocada noastră extremă este deja în forță împotriva lor. Judecata mea
Aceste țări sînt pline de prieteni ai noștri: ei au fost copleșiți de Hitler și folosiți ca niște marionete...
este contrară gestului deoarece, în primul rînd, Finlanda are numeroși prieteni în Statele Unite și este mai prudent să ținem cont de acest fapt. În al doilea rînd, România și Ungaria: aceste țări sînt pline de prieteni ai noștri: ei au fost copleșiți de Hitler și folosiți ca niște marionete. Dar dacă norocul se întoarce împotriva acelui ticălos ei s-ar putea întoarce ușor de partea noastră. O declarație de război nu ar face decît să-i înghețe pe toți și situația să apară ca și cum Hitler ar fi capul unei mari alianțe europene, solide, împotriva noastră. Rog să nu presupuneți că există vreo lipsă de zel sau de camaraderie care ne-ar face să ne îndoim de avantajul unui asemenea pas. [...] dacă gîndiți că v-ar fi de un folos real și util, aș înainta din nou propunerea în fața guvernului”.
Mesajul lui Churchil – care a fost și scurs în presa britanică – a nemulțumit vădit liderii de la Moscova, comentează cei doi istorici, autori ai volumului „Scrisorile Kremlinului”. Stalin formula imediat un răspuns în termeni fermi, lipsiți de diplomație, expediat la 8 noiembrie 1941, recepționat de Churchill pe 11 noiembrie, în care solicita clarificarea relațiilor bilaterale și sugera încheierea unui acord referitor la obiectivele războiului și „planuri de organizare a păcii după război”, împreună cu o înțelegere de asistență militară reciprocă împotriva lui Hitler în Europa.
În aceeași scrisoare, Stalin comenta fără menajamente: „Mi se pare intolerabilă situația creată de întrebările privind declarația de război britanică împotriva Finlandei, Ungariei și României. Guvernul sovietic a pus această problemă în fața celui britanic prin canalele diplomatice secrete. În mod total neașteptat pentru URSS, întreaga problemă [...] a primit o largă publicitate și este acum discutată la nivelul presei – atît prietene cît și inamice. Iar peste toate, guvernul britanic ne informează despre atitudinea sa negativă față de propunerea noastră. De ce se fac toate astea? Pentru a demonstra lipsa de unitate între URSS și Marea Britanie.”
Ambasadorul sovietic, Ivan Maisky, raporta după predarea scrisorii lui Churchil în biroul din Parlament că premierul britanic a citit-o și apoi s-a sculat brusc de pe scaun, făcînd pași prin cameră. Maisky nota în jurnalul său: „Fața îi era albă asemenea cretei și răsufla din greu. Era în mod evident furios”. Ministrul de externe Antony Eden nota mai tîrziu în memoriile sale: „aveam să ne familiarizăm cu tonul sever al mesajelor Mareșalului Stalin către Primul ministru, dar primul exemplu a făcut o impresie extrem de neplăcută în guvernul de război.”
Churchill și Stalin aveau să mai schimbe cîteva mesaje în cursul lunii ce a urmat, temporizatoare de partea britanică, și a fost nevoie de răzvrătirea ministrului de externe Eden pentru a-l determina pe Churchill să accepte să declare război Finlandei. Eden cerea să meargă la Moscova cu ceea ce numea „un coș plin”, mai ales după ce Churchill și liderii armatei respinseseră ideea de a trimite trupe. Premierul britanic și-a dat acordul în cele din urmă, nu înainte de a avertiza că declarația de război împotriva Finlandei se va dovedi „o greșeală istorică”.
Astfel, la 6 decembrie 1941, Marea Britanie a declarat război celor trei state, Finlanda, România și Ungaria, creîndu-se, între altele, un context favorabil pentru vizita lui Eden la Moscova și dezvoltarea alianței sovieto-britanice. După opinia celor doi editori ai volumul „Scrisorile Kremlinului”, David Reynolds de la Cambridge și Vladimir Pechatnov de la Moscova, „în acest proces, Stalin a început să învețe arta diplomației, iar Churchill a fost obligat să-și tempereze suspiciunea lui adînc înrădăcinată împotriva bolșevismului.”
*The Kremlin Letters. Stalin’s Wartime Correspondence with Churchill and Roosevelt. Edited by David Reynolds and Vladimir Pechatnov with the assistance of Iskander Magadeyev and Olga Kucherenko. Yale University Press: New Haven & London, 2018. XVII + 660 pp., 23 ill.
