Linkuri accesibilitate

Secretarul de stat american s-a întâlnit separat cu miniștrii de externe ai Armeniei și Azerbaidjanului


Secretarul de stat american Mike Pompeo împreună cu ministru de externe azer Ceyhun Bayramov. Washington, 23 octombrie 2020

În conflictul din Nagorno-Karabah, au avut loc noi ciocniri între forțele azere și cele ale etnicilor armeni, sâmbătă dimineață, la o zi după ce secretarul de stat american Mike Pompeo s-a întâlnit, la Washington, cu miniștrii de externe ai Armeniei și Azerbaidjanului pentru a căuta căi de ieșire din criză. La întâlnirile sale separate cu ministrul azer Ceihun Bairamov și cel armean Zohrab Mnațakanian, Pompeo a vorbit despre nevoia ca părțile să înceapă negocieri de substanță sub auspiciile Grupului de la Minsk al OSCE, a spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus. Grupul de la Minsk, creat la începutul anilor 1990 pentru găsirea unei soluții în conflictul armeano-azer, este compus din Statele Unite, Franța și Rusia. La convorbirile de la Washington, ministrul de externe armean a respins ideea ca Turcia să joace vreun rol de garantare a securității în regiune, sunând că, fiind principala aliată a Azerbaidjanului, Turcia este și „parte a problemei”. Ministrul de externe azer a spus că țara sa este gata să înceapă imediat negocieri, dar a insistat că Armenia trebuie să pună capăt „ocupației” din Nagorno-Karabah, regiune de pe teritoriul Azerbaidjanului populată preponderent de etnici armeni.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG