Anunțul pieselor selectate pentru cea de-a 28 ediție a Festivalului Național de Teatru este primul gong ce face cunoscut spectatorilor că maratonul celor o sută de reprezentații care vor avea loc vreme de zece zile, din 19 până pe 29 octombrie, a intrat în repetiții și se pregătește de start. O sută de reprezentații, adică „o sută de lumi noi se deschid pentru tine”, după cum sună sloganul din acestui an.
Marina Constantinescu, director artistic al festivalului și cea care a selectat spectacolele care vor fi prezentate la această ediție, spune că a fost o muncă mai grea ca oricând. Grea, dar plină de bucurii „Este un moment de bucurie, susținea ea după prezentarea pieselor selectate. Suntem după o stagiune grea, în care multe teatre, în speciale multe teatre naționale, au avut probleme financiare, au căzut proiecte pentru care s-a muncit.”
Cu toate acestea, selecția este generoasă și are un vast ambitus dramatic, de la Marivaux, la Cehov și de la Shakespeare, la Ionesco, Vișniec, Mimi Brănescu sau Elena Vlădăreanu. Un regal de artă teatrală care reunește forțele unor Andrei Șerban, Radu Afrim, Silviu Purcărete sau Victor Ioan Frunză cu actori de primă mână de pe toate scenele din țară, traduceri artistice și adaptări libere, spectacole participative și showuri coregrafice. O ofertă abundentă în care dificil este să alegi în așa fel încât să nu pierzi nimic din ce contează.
Așadar, trebuie să vezi Rabenthal, de Jörg Graser, în regia lui Radu Afrim, dar și Pescărușul în regia lui Andrei Șerban, nu ai voie să ratezi Hamletul regizat de Victor Ioan Frunză, dar trebuie să mergi și la Bun de export de Alex Tocilescu în regia Catincăi Drăgănescu sau la Stage dogs, piesa scrisă, regizată și jucată de Florin Piersic junior. Să nu ratezi spectacolele Teatrului Tineretului din Piatra Neamț (de pildă, Wolfgang, o adaptare după Yannis Mavritsakis de Radu Afrim, regia Radu Afrim), dar nici spectacolul Candida Erendira al Teatrului German din Timișoara, sau cel al Teatrului Național din Cluj cu Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec („Vișniec a vrut să-și omagieze în această piesă unui părinte care i-a dat, fără să știe, libertatea absolută să scrie și un antidot împotriva fricii”, www.decitre.fr).
În acest an organizatorii au decis să inaugureze o nouă secțiune a festivalului (Teatrul și societatea. Acum) în semn de respect și prețuire pentru acei artiști care înțeleg să facă din vocația și talentul lor o formă de acțiune socială, de implicare civică. E vorba despre piese care sintetizează o viziune a timpului în care trăim, cu toate contradicțiile, ororile sau aberațiile sale. Despre cartofi și oameni, de pildă, o piesă scrisă și regizată de Radu Afrim, „un spectacol extrem de emoționant, un fel de document despre oameni care trăiesc drame și tragedii, un spectacol care vorbește despre lucruri teribile cu foarte multă delicatețe” (Marina Constantinescu), sau spectacolul de teatru documentar În numele tatălui, scris de Elena Vlădăreanu folosind o documentație întinsă pe o perioadă de patru ani, despre modul în care religia intervine în viață pe plan intim, profesional sau social; piesa Krum jucată de Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău; sau Tatăl meu, preotul, o meditație pe marginea unei teme foarte actuale, piesă despre credință, deruta existențială și rătăciri de conștiință.
Adevărul e că citind lista selecției, distribuțiile, regizorii, nu putem gândi decât că suntem privilegiați și răsfățați de soartă că avem de unde alege și că suntem contemporanii atâtor oameni de teatru valoroși. Ba chiar îți spui că, la o asemenea ofertă, festivalul ar trebui să țină o lună pentru a-i lăsa pe teatrodependenți să-și consume pe îndelete regizorii, actorii și autorii preferați în ce combinație și concentrație doresc.
O spune și Marina Constantinescu, cea care, probabil, este la ora aceasta unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomentului teatral românesc: „Cred că teatrul românesc arată în continuare ce înseamnă performanță și valoare, ce înseamnă să trăiești în partea aceasta de Europă, ce ne doare dar și ce ne face să fim altfel pentru că bucuria de a fi împreună la teatru rămâne cred unul dintre privilegiile lumii în care trăim.”
Ediția din acest an a Festivalului Național este dedicată Cătălinei Buzoianu, maestru al scenei care a făcut școală indiferent dacă a regizat în țară sau peste hotare. Un an în care pentru a marca Centenarul Unirii, logoul festivalului este #fnt100.
