Gheorghe Cojocaru: „De la un timp încoace, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselsky, se arată tot mai preocupat de aspectele istorice ale conflictului transnistrean, declarând deja în repetate rânduri că administrația de dincolo de Nistru ar fi fost, pur și simplu, împinsă afară din actuala Republică Moldova, în urma unor decizii unilaterale ale autorităților de la Chișinău. Printre acestea s-ar număra Hotărârea din 23 iunie 1990 a instituției legislative de a condamna înțelegerile secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop și Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova din aceeași zi. Adoptarea acestor două acte politico-juridice ar fi forțat forțele contestatare de la Tiraspol ale cursului de atunci al Chișinăului să se separe de restul Moldovei.”
Europa Liberă: Cât adevăr sau neadevăr conțin aceste declarații? Cine are dreptate?
Gheorghe Cojocaru: „Înainte de toate, autoritățile de atunci de la Chișinău nu făceau decât să urmeze un curs al evoluțiilor generale din fosta Uniune Sovietică axat pe necesitatea dobândirii unor drepturi suverane în raport cu metropola. Parada suveranităților era un fenomen care cuprinsese întreg spațiul sovietic de la Marea Baltică la Marea Neagră, până în Caucaz și Asia Mijlocie. Toate republicile unionale, una după alta, își declarau suveranitatea, iar instituția legislativă de la Chișinău adopta Declarația de Suveranitate după ce, la 12 iunie 1990, Federația Rusă însăși se declara suverană și proclama supremația legilor naționale asupra celor panunionale. În contextul Declarației de Suveranitate se stipulează expres că Republica Moldova este un stat unitar și indivizibil și, ceea ce este extrem de relevant, anume pe această bază a suveranității urma să fie articulată poziția autorităților la discuțiile asupra unui nou tratat de uniune în locul celui din 1992, inițiat de liderul de atunci al URSS, Mihail Gorbaciov. Prin urmare, odată cu adoptarea Declarației de Suveranitate, Republica Moldova își stabilea coordonatele politico-juridice pentru evoluțiile ulterioare în cadrul, și nu în afara unei uniuni reformate.”
Europa Liberă: Dacă ne uităm în calendar, până la proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova mai rămânea un an și ceva, dar regiunea transnistreană, ghidându-se de logica invocată, s-a grăbit să se separe de Moldova în ziua de 2 septembrie 1990. Ce rol a jucat Hotărârea din 23 iunie 1990 a Sovietului Suprem de la Chișinău, prin care a fost condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop?
Gheorghe Cojocaru: „Probabil a jucat rolul de pretext formal pentru a fundamenta oarecum cursul spre separarea de malul drept al Nistrului, a cărui politică spre dobândirea drepturilor suverane fiind categoric respinsă de forțele de la Tiraspol. Însă și aici se cere o mică precizare: hotărârea respectivă a Legislativului RSS Moldova era luată după ce, la 25 decembrie 1989, Congresul deputaților de la Moscova condamna în termeni irevocabili înțelegerile secrete pe contul unor terțe țări ale Pactului Molotov-Ribbentrop. Și această hotărâre a Legislativului de la Chișinău, din 23 iunie 1990, se înscria în logica evoluțiilor emancipatoare din întreaga Uniune Sovietică, fiind aprobată ulterior Declarației de Suveranitate în condițiile în care teritoriul Republicii Moldova fusese declarat indivizibil.”
Europa Liberă: Extrapolată în contextul actual, cum se explică lansarea sau relansarea acestei polemici de ordin istoric sau pretins istoric?
Gheorghe Cojocaru: „Ca un element necesar asamblării unui discurs politic, prin care administrația de la Tiraspol să se poziționeze cât mai distinct în raport cu Chișinăul, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru a încerca să preia inițiativa și să-și impună agenda la o eventuală convocare a formatului de negocieri „5+2”, mai ales că autoritățile Republicii Moldova au promis să prezinte cât de curând o nouă concepție în chestiunea transnistreană.”
