11 septembrie 2001 a fost o zi minunată de toamnă. Sosim la Berlin cu avionul din Bucureşti. Timp de 10 zile am însoţit un grup într-o vizită, organizată de regretatul opozant est-german, Ludwig Mehlhorn care lucra atunci la Academia Evanghelică din Berlin. În toată această perioadă petrecută la Braşov, Sibiu, Curtea de Argeş şi Bucureşti nu prea am apucat să citesc.
După ce am ajuns acasă, am lăsat bagajele, fără să le mai despachetez, am luat o carte şi m-am grăbit să ajung în cafeneau mea preferată din cartierul Kreuzberg, „Übersee” (care de doi ani are alţi patroni - acum şi un alt nume: „Frau Luna”). Am urcat în metrou. Pe ecranele instalate în vagon se vedeau turnurile gemene ale World Trade Center din New York şi fumul negru care ieşea din clădiri. Fotografia semăna cu o scenă dintr-un film science fiction. Se tot difuza aceeaşi imagine, fără vreo explicaţie. Deasupra fotografiei scria doar: New York. Nefiind la curent cu ce întîmplase m-am gîndit că se face publicitate pentru un nou film despre care nu am auzit, fiind plecat în România. Am mai privit cîteva secunde fotografia, fără să-i mai acord apoi vreo atenţie. Am şi uitat imaginea de pe monitor după ce am coborît pentru a mă îndrepta spre cafeneau mea din cartierul vest-berlinez Kreuzberg.
Pe terasa cafenelei se afla doar un grup de bărbaţi gălăgioşi despre care ştiam de la un ospătar, că îşi spune „Clubul poeţilor morţi” (în germană: „Der Klub der toten Dichter”), nume inspirat, probabil, din titlul filmului omonim, din 1989, (cunoscut în româna sub titlul: „Cercul poeților dispăruți”, în engleză: „Dead Poets Society”). Cine sînt, ce au scris sau ce scriu nu m-a interesat nici pînă atunci şi nici mai tîrziu. Observasem în trecut doar că mai comentau şi literatura unor scriitori pe care nu-i cunoşteam. Vorbeau într-o germană aproximativă cu un accent pe care nu-l puteam identifica.
Cronologia unei dimineți: 11 septembrie 2001
7:59 am – Zborul American Airlines 11 (Boeing 767) decolează de pe aeroprotul din Boston, spre Los Angeles, cu 92 de persoane la bord.
8:14 am – Zborul United Airlines 175 (Boeing 767) decolează tot de la Boston, spre Los Angeles, cu 65 de persoane la bord.
8:19 am – Însoțitorii de bord de pe zborul AA 11 avertizează personalul de la sol că avionul a fost deturnat. AA informează Biroul Federal de investigații (FBI)
8:20 am – Zborul American Airlines 77 (Boeing 757) decolează de la Washington D.C, spre Los Angeles, cu 64 de persoane la bord.
8:41 am – Zborul United Airlines 93 (Boeing 757) decolează de la Newark, spre San Francisco, cu 44 de persoane la bord.
8:46 am – Avionul AA 11, care a fost deturnat, lovește turnul nordic de la World Trade Center, din New York. Toți cei din avion și sute de oameni care erau în clădire sunt uciși.
9:03 am – Avionul UA 175, care a fost deturnat, lovește turnul sudic de la World Trade Center, între etajele 75-85.
9:37 am – Avionul AA 77 lovește aripa de vest a Pentagonului (Ministerul Apărării) de la Washington. Toate cele 59 de persoane la bord și 125 de militari și civili din clădirea Pentagonului sunt uciși.
9:59 am – Turnul sudic de la World Trade Center se prăbușește.
10:07 am – Avionul UA 93 se prăbușește într-un câmp din localitatea Stonycreek, la aproximativ 240 km nord-vest de Washington, D.C. Toate persoanele aflate la bord, pasageri, membri ai echipajului, și cei patru teroriști, au murit. Se bănuiește avionul, singurul care nu și-a atins ținta, se îndrepta spre clădirea Capitoliului, sediul Congresului american de la Washington. Pasageri și membri ai echipajului au reușit să zădărnicească planurile teroriștilor.
10:28 am – Turnul nordic de la World Trade Center se prăbușește, la 102 minute după ce fusese lovi.
Mai discutau şi despre probleme politice sau sociale. Prinzînd totdeauna doar nişte crîmpeie, nu puteam să-mi dau seama de convingerile lor care-mi sunau cam nebuloase.
În acea zi de 11 septembrie m-am aşezat într-un colţ la o masă îndepărtată de „Clubul poeţilor morţi”. De data asta grupul părea mai agitat. Pe masă se aflau multe pahare golite. M-am gîndit că alcoolul îşi face efectul şi din cauza aceasta „poeţii morţi” îşi agită cordele vocale ca să audă şi singurul client – adică eu - ce au ei de comunicat lumii. Am ciulit urechile, după ce în vacarmul de la masă am distins numele oraşului New York. Apoi am auzit că turnurile au fost atacate de două avioane. Am făcut imediat legătura cu imaginile din metrou. Grupul vorbea despre morţi şi răniţi. Nu părea deloc uimit sau consternat. „Poeţii morţi” erau mai degrabă satisfăcuţi şi bucuroşi. Unul dintre ei s-a ridicat în picioare cu paharul în mână şi rostea cu aplomb propoziţia incredibilă şi răutăcioasă, lipsită de orice empatie: „Bine le-au făcut americanilor”.
Am plătit repede şi am plecat. Nu mi-a venit să cred la ce scenă am asistat. Au trecut multe săptămâni pînă ce m-am dus din nou în acea cafenea. Masa „poeţilor morţi” era goală. Nu ştiu unde au dispărut. Nu i-am mai văzut niciodată.
