Linkuri accesibilitate

Serviciile secrete americane somate să spună ce știu despre recompensele pentru uciderea soldaților în Afganistan


Știrea din care rezultă că Rusia ar fi oferit recompense pentru uciderea de militari americani în Afganistan continuă să genereze luări de poziție în America.

Președintele Trump a scris pe Twitter că motivul pentru care nu a fost informat în legătură cu alegațiile că o unitate de spionaj rusă ar fi oferit recompense unor persoane cu legături între talibanii afgani pentru uciderea de militari americani este că serviciile de informații americane nu au considerat informația credibilă.

Serviciile secrete somate să spună ce știu despre recompensele pentru asasinarea soldaților americani în Afganistan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00
Link direct

El a adăugat că astfel de informații ar face parte din minciunile cu privire la Rusia, vehiculate de presă mincinoasă, pentru a lovi în Partidul Republican. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus și ea că între agențiile de informații americane nu ar există consens cu privire la veridicitatea informațiilor.

Pe de altă parte, după ce relatarea inițială fusese publicată de New York Times, duminică Washington Post a scris că recompensele oferite militanților cu legături talibane s-ar fi materializat în uciderea câtorva militari americani, în conformitate cu cele aflate, de la militanți capturați, în ultimele câteva luni. Surse arată că nu se știe câte persoane ar fi fost vizate în cadrul acestui program.

Aceleași surse arată că informația inițială a provenit de la unități americane de Operațiuni Speciale, aflate în Afganistan și că ar fi fost inclusă pe agenda unei reuniuni a Consiliului pentru Securitate Națională, în martie. Întrebat în legătură cu această chestiune, un purtător de cuvînt al Consiliului a declarat că informația este încă evaluată.

Rusia și talibanii neagă că o astfel de înțelegere ar fi existat. Mesajul tweeter al președintelui vine după ce senatorul republican Lindsey Graham ii ceruse să ofere explicații cu privire la aceste informații. Ieri, președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, au solicitat audieri ale șefilor serviciilor de informații, cu privire la această chestiune. „Întrebarea care se pune este dacă președintele a fost informat și dacă nu a fost informat, de ce și de ce nu a fost Congresul informat?” – a declarat Pelosi, care a mai spus că vrea să știe care sunt opțiunile pentru ca Rusia să fie făcută răspunzătoare, dacă informațiile se confirmă. Deputatul democrat Adam Smith a spus că populația și militarii americani „merită să știe ce a știut Casă Albă cu privire la operațiunile rusești, care ar putea să fi fost la originea uciderii unor militari americani”.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG