Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a percheziționat locuința de la Kiev a mogulului și politicianului pro-Kremlin, Victor Medvedciuk, bănuit de trădare împreună cu un alt parlamentar pro-rus neidentificat. Oficiali ai SBU a spus Europei Libere că percheziția a avut loc pe 11 mai și că mai multe informații vor fi date publicității ulterior. Procuroarea generală, Irina Venediktova, a spus că a semnat notificări care le vor fi înmânate celor doi pentru a fi informați că sunt bănuiți de înaltă trădare și exploatarea ilegală a resurselor naturale din peninsula Crimeea anexată de Rusia. Presa locală l-a identificat pe cel de-al doilea suspect drept Taras Kozak. În luna februarie, Consiliul pentru Securitate Națională al Ucrainei l-a sancționat pe Medvedciuk și pe soția acestuia, înghețându-le activele pe trei ani și interzicându-le să facă afaceri în țară. Tot în februarie, guvernul președintelui Volodimir Zelenski a sancționat trei posturi de televiziune despre care se crede că ar fi ale lui Medvedciuk. Decizia a fost luată la scurt timp după o întâlnire a secretarului de stat american Antony Blinken cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. Partidul lui Medvedciuc a spus că ancheta de trădare și percheziția la domiciliului mogulului reprezintă acte de „răzbunare și pedepse" din partea guvernului.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a percheziționat locuința mogulului Victor Medvedciuk

Cele mai citite
1