Linkuri accesibilitate

Sindicatele germane susţin drepturile sezonierilor


Uniunea Sindicatului German (DGB) informaţii în limba română
Uniunea Sindicatului German (DGB) informaţii în limba română

Informaţii în limba română pentru muncitoare şi muncitori care lucrează în Germania

Scandalul legat infectarea unor muncitori români în mai multe abatoare germane, a declanşat şi o amplă discuţie legată de condiţiile de muncă ale sezonierilor. Se ştie că sezonierii sînt recrutaţi din ţări est-europene, mai ales din Polonia, România şi Bulgaria. În domeniul construcţiilor au lucrat şi lucrează şi muncitori din Serbia, Macedonia sau, într-un număr cu mult mai mic, din Moldova.

Sindicatele germane susţin drepturile sezonierilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:00 0:00
Mulţi dintre lucrătorii străini nu ştiu ce drepturi au sau nu ştiu că sindicatele susţin şi respectarea drepturilor lor. Asta de obicei pentru că sezonierii nu cunosc limba germană sau că dispun doar de nişte pseudo-informaţii oferite de firmele intermediare prin care au ajuns în Germania.

Informaţii reale şi importante în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor şi obligaţiile patronilor sunt postate pe site-ul Uniunii Sindicatului German (DGB) nu numai în limba germană, ci şi în limba română, croată, maghiară, poloneză şi bulgară. Adică în limba ţărilor din care la ora actuală provin cei mai mulţi sezonieri sau lucrători străini care muncesc în Germania.

Pagina Sindicatului oferă informaţii structurate pe domenii de activitate: munca în abator, munca în domeniul construcţiilor, în agricultură şi pentru şoferi de autocamioane.

Deoarece de foarte multe ori s-au făcut auzite plângeri ale sezonierilor că patronii nu le-au plătit salariile sau că plata a fost mult întîrziată, sindicatul DGB explică modalităţile prin care un muncitor înşelat se poate apăra. „Nu ați primit salariul - Deveniți activ!”, se intitulează o rubrică în care se explică „cum pot intenta (lucrătorii) o acțiune în instanță”. Totodată, se dă sfatul ca cei afectaţi de abuzuri sau ilegalităţi să „reacţioneze imediat”. Această reacţie imediată e necesară şi în cazul unor „concedieri nejustificate”. Se recomandă de asemenea lucrătoarelor şi lucrătorilor să contacteze sindicatul.

Alte informaţii utile în limba română ce pot fi găsite pe acest site sînt legate de salariul minim, garantat legal în Germania, despre linia telefonică gratuită privind drepturile în timpul corona-epidemiei sau telefonul direct rezervat sezonierilor.
Informații despre coronavirus; sursa: Primarul guvernator al Berlinului
Informații despre coronavirus; sursa: Primarul guvernator al Berlinului

Toate aceste servicii sînt gratuite. Desigur, organizaţiile care se ocupă de protejarea drepturilor diverselor categorii socio-profesionale au nevoie şi de aderenţi. În acest sens poate fi înţeles şi îndemnul de afiliere la „sindicatul competent pentru domeniul [specific] de activitate încă din prima zi de lucru în Germania! Pentru aceasta”, se mai spune în recomandarea citată, „luaţi direct legătura cu sindicatul competent sau cu un centru de consiliere. În cazul în care sunteți deja membru de sindicat în țara dumneavoastră de origine, întrebați sindicatul german dacă e recunoscută calitatea de membru de sindicat” din ţara dumneavoastră.

XS
SM
MD
LG