Singapore a anunțat la 29 august că și-a vaccinat complet împotriva COVID-19 peste 80% din populație, țara Asiei de Sud Est atingând una din cele mai ridicate rate de vaccinare din lume. Spre deosebire de alte țări din regiune, Singapore a evitat un nou val al pandemiei cauzat de varianta delta a virusului. Această variantă extrem de contagioasă a virusului s-a răspândit însă într-o altă țară care s-a remarcat până acum prin combaterea eficientă a pandemiei, Noua Zeelandă. În Rusia, delta produce efecte devastatoare cu un record de 50 de mii de morți în luna iulie. India unde a fost depistată pentru prima dată aceasta variantă la începutul anului se confruntă cu un val al cazurilor de infectare, care se înregistrează preponderent în statul sudic Kerala. În Europa, au loc noi proteste față de restricțiile impuse de autorități pentru a ține pandemia sub control. În Franța protestele masive care au loc pentru al șaptelea weekend consecutiv vizează mai ales obligația certificatului medical, fără de care nu se poate intra în unele spații închise ca restaurantele și centrele comerciale, sau în unele mijloace de transport.
Cele mai citite
1