Statuia luptei anticorupție e atacată de verzeala zidurilor. Poate și pentru că fost făcută repede, fără licitație iar mulți dintre banii alocați au fost deturnați pentru diverse statui personale. În mod paradoxal, de atâta concentrare pe problemele justiției, dreptatea a dispărut fără urmă. Și nu rareori se dovedește că victimele sistemului pe care justițiarii le îmbrățișează cu tandrețe sunt folosite, de fapt, ca scut uman în încăierările statului de drept. O femeie al cărei soț era în spital a furat alimente pentru fetița ei, a fost prinsă și a făcut doi ani de pușcărie. Ar fi făcut trei dacă nu ar fi fost grațiată în cele din urmă. Imaginea fetiței care plângea după mama ei a fost exploatată de un important și toxic trust de presă pentru a grăbi adoptarea modificărilor Codului Penal care ar fi permis grațierea propriului patron.
Dar resuscitarea Ordonanței 13 e inutilă. Nici nu mai e nevoie de grațiere: Curtea Constituțională a respins contestațiile opoziției pe tema modificării Legii executării pedepselor, iar modificările acesteia se aplică retroactiv din 2012 („măreția dreptului” românesc e că legile pot avea efecte retroactive). Pușcăria va deveni mai confortabilă ca hotelurile all inclusive de la mare, de fauna cărora se plâng tot mai mulți turiști. Printre multele prevederi considerate constituționale de judecători se află și cea a cumpărării zilelor de libertate. Deținuții VIP nu mai trebuie, așadar, să se zorească să-și scrie memoriile sau să conceapă complexe tratate despre intimitățile economiei de piață, trebuie doar să tragă de tomberoane prin curtea penitenciarului. Iar dacă se jenează pentru că au o imagine de sine prea bună care nu trebuie șifonată, pot să pună pe altcineva s-o facă. Pentru zilele de muncă sunt răsplătiți creștinește cu zile de odihnă, adică de libertate. În restul zilelor pot lenevi că le-a crescut alocația zilnică și au televizor cu cablu. Dacă lucrează în zilele de sărbătoare sau noaptea, primesc chiar recompense. Iar dacă renunță la bani, se pot întoarce rapid, cât ai fura primul milion, în sânul familiei lor politice. Nu puțini politicieni pușcăriași se consideră victime ale răzbunării politice. Nu e de mirare, la cât e de predictibilă și politizată justiția.
Multe dintre investigațiile organelor de anchetă de stat sau private sunt, ce coincidență! bine orientate politic. Iată de pildă organizația RISE Project, care a publicat multe anchete stânjenitoare pe marginea afacerilor braziliene ale lui Liviu Dragnea, a fost călcată de inspectorii fiscali. Vizita acestora avea loc la o zi după ce s-a zvonit că Mihai Tudose, omul recent de la conducerea guvernului, și șeful său absolut, Liviu Dragnea, s-ar fi certat pe bani. Miza ar fi conducerea Fiscului care, deși abia ce a raportat mari succese în producție, ar fi urmat să fie schimbată pentru că nu ținea isonul mărețului cârmaci. Acesta ar vrea să aibă și el procurorii lui, să-și terorizeze legal adversarii. Printr-o stranie coincidență, a doua zi, iepurașii fiscului au venit să foreze registrele contabile ale RISE Project sperând să le bage lanternele în ochi și să-i paralizeze pe vânătorii de corupți. Exasperat de atâta slugărnicie, Dragnea a condamnat ferm această operațiune, dar speră, probabil, ca toată lumea să fi înțeles că se joacă cum vrea el și cu cine vrea. Ar vrea să înțeleagă cu toții că, în ceea ce-l privește, nicio coincidență nu este întâmplătoare.
Adevărat. Nu este o coincidență faptul că fostul prim-ministru Ponta, care se consideră o victimă a mafiei politice, l-a atacat pe Liviu Dragnea unde-l doare: la conturi și buzunare. Victor Ponta a amintit într-o notiță hâtră de pe pagina sa de socializare și de găurile negre din dosarul politic al lui Dragnea. Omul e bine informat, ținând cont că a avut acces direct ani de zile la sursele și resursele serviciilor secrete pe care acum le exploatează după cum se vede în interesul colectivității de interese. Ponta joacă de o vreme la mai multe capete decât poate ține minte. Ar vrea să lase impresia unui politician independent care se despovărează de secrete și balast pentru a renaște în fruntea altui partid. Îl va pune pe picioare, probabil, în toamnă, alături de fostul său șef de guvern și subaltern de partid, Sorin Grindeanu, și speră să strângă laolaltă toate cioburile socialiste în care-și rănește Dragnea tălpile. Să întemeieze adevăratul pol social-democrat. Cei doi foști prim-miniștri au strâns suficiente frustrări și date pentru a-și transplanta propriile capete pe corpul de saurian al partidului.
După ce Victor Ponta și-a publicat notele și apropourile pe pagina sa Facebook, RISE Project a scos la iveală raportul referitor la serviciul secret al lui Liviu Dragnea. Ar fi vorba despre o rețea informativă paralelă și privată controlată de șeful Camerei Deputaților încă de pe vremea când abia-i crescuseră coarnele de baron local și dădea mâna peste țară cu Popescu Tăriceanu, proaspăt numit prim-ministru, în primul mandat al lui Băsescu. În siajul inundațiilor din 2005, guvernul, sub semnătura lui Tăriceanu (ministrul mediului era Sulfina Barbu, diva PDL și apropiată a lui Traian Băsescu, pentru a înțelege cine făcea, la urma-urmei, evaluările și lista cu urgențe), ar fi alocat multe zeci de milioane de euro unor lucrări pe care TelDrum, o firmă zice-se controlată de Liviu Dragnea, nici nu le-ar fi făcut. Banii au dispărut printr-o răsucire de suveică contabilă, iar lucrarea s-a făcut cu alți bani, europeni, care ar fi venit un an mai târziu. Furtul punea bazele unei relații de pe urma căreia avem junghiuri și azi. Personajele au crescut în importanță iar iubirea dintre ele, bazată pe încredere și amintiri reciproc avantajoase, pare de neștirbit, în ciuda afectuoaselor palme pe care și le-au dat peste ceafă la constituirea noului cabinet guvernamental. Când n-a mai avut unul dintre ei loc de schelete în dulap, le-a îndesat la celălalt.
Însă raportul întocmit de RISE Project (servit, pare-se, cu tot cu virgule puse aiurea, documente secrete, informații confidențiale și structura narativă de thriller de un serviciu de informații, poate chiar DGIPI) mai susține ceva: anume că serviciul secret al Poliției, fostul Zero și-un sfert cum i se spunea cu tandrețe (de la UM 0215), ar fi devenit, ca efect lateral al votului și nepăsării, fieful ministrului de Interne, doamna Carmen Dan, floarea crescută din compost teleormănean la butoniera lui Liviu Dragnea. PNL a contestat la Curtea Constituțională adoptarea acestei legi însă judecătorii nu au admis cererea spunând că numirile în acest serviciu sunt de drept ale guvernului, astfel că nici politicienii și nici CSAT nu au vreo autoritate.
Bătaia pe controlul acestui serviciu secret nu este fără noimă. În raportul RISE Project se spune că, prin numirea fostei secretare Carmen Dan în fotoliul ministerial, fostul șef de la județeană are acces direct acum la arhivele și informațiile secretizate ale unui serviciu care le dădea odinioară lecții de filaj, interceptare de corespondență și hărțuire celor din SRI, SIPA, DIICOT și STS. DGIPI, cum i se spune acum, oferă servicii secrete complete pentru proprietarul său de partid (inclusiv volatilizarea raportului despre Dragnea vreme de șase ani!) În felul acesta, pretind cunoscătorii, Liviu Dragnea a fost cu un pas înaintea multor detractori, ba chiar astfel l-ar fi avut la mână și pe Ponta pe care l-a împins pe o linie moartă să se joace acolo de-a locomotiva și să tragă sirena de coadă, fără să-l audă cineva.
În fapt, nu există serviciu secret care să nu se fi lipit pe un centru de putere, furnizându-i informații și primind în schimb protecție. SRI nu făcea altceva cu Direcția anticorupție, transformând-o într-o eficientă coadă de topor cu care lovea în algoritmul politic după cum o cerea interesul național. Cu ajutorul protectorilor pe care i-au cultivat servindu-le la masă capetele și limbile adversarilor rafinat condimentate, serviciile secrete și-au organizat rețele de influență care se deconspiră zilnic inițiind în diverse publicații independente campanii de presă identice și paralele care citează aceleași surse anonime, dar de mare încredere.
În fine, o altă mare coincidență a fost că sociologul Alin Teodorescu, fost strateg și șef de cancelarie al lui Adrian Năstase (din 2003, pe vremea când acesta devenise nașul spiritual al lui Ponta), a făcut la ore de maximă audiență câteva afirmații aiuritoare, anticipând parcă raportul RISE Project (dar sociologii știu că nu există asemenea coincidențe). El a spus, printre altele, că, din 1990 încoace, ar fi fost deturnate 30 de miliarde de euro. Ar fi vorba despre 350 de societăți comerciale protejate de o lege din 1990 care anonimizează acțiunile și-i ocultează pe acționari, permițându-le astfel interlopilor de partid și de stat să manipuleze banii publici cu ajutorul unor firme morganatice fără a se murdări de resturile care le cad prin buzunare. Și el dădea ca exemplu firma TelDrum care ar fi patronată din umbră de Liviu Dragnea (nominalizat ca atare într-o notă secretă SRI. Procurorul DNA care a fotografiat și dat la presă documentul a primit recompensă opt ani de pușcărie cu executare).
Toate aceste coincidențe concentrate pe marginea sau în miezul publicării devastatorului raport RISE Project ar fi simple întâmplări istorice pentru că, se zice, și o maimuță poate bate la mașină un sonet de Shakespeare dacă i se dau timp și hârtie. Și pentru că știm că serviciile secrete stau cu urechile ciulite, veghiind la liniștea, bună-starea și siguranța națională, ne-am obișnuit cu asemenea maimuțe și coincidențe. Profitând de nepăsarea mioritică (unul dintre motivele pentru care vor unii oaia pe stemă), complexitatea acestor coincidențe a ajuns amețitoare. De regulă, în sistemul cauzal dictatorial, un incident și numai unul era folosit pentru a distrage atenția de la un fenomen și numai unul. Se vorbea despre furtul de curent electric și erau pedepsiți exemplar cei care se cuplau ilegat la liniile electrice pentru a oculta criza energetic. Erau filmați și urecheați penal țăranii care duceau târne de pâine acasă ca explicație la penuria de alimente. Aceste perdele de fum sunt mult mai dantelate azi.
Coincidențele referitoare la DGIPI tind să arunce în derizoriu lupta dintre Laura Kövesi și câțiva dintre procurorii săi importanți pe care i-a și dat afară după audieri îndelungate la Consiliul Superior al Magistraturii. Procuroarea șefă susține că ei ar fi livrat informații presei. De fapt, acest lucru se întâmplă sistematic și de multă vreme. Presa a primit mereu la pachet informații strict confidențiale pe care le-a publicat, uneori fără vreo intervenție gramaticală sau stilistică. Astfel, interceptările, datele personale și corespondanța confidențială puteau apărea în public fără să-și mai pună cineva problema legalității anchetei. Obiectivele țintite puteau fi compromise fără intervenția justiției (de multe ori imprevizibilă: multe dosare DNA au fost respinse de instanțe, în special pentru că erau superficiale). E anchetă jurnalistică, se spune, deci nu ne divulgăm sursele. De multe ori era o singură sursă. Jurnaliștii își făceau un nume, iar angajatorii lor bifau o nouă victorie asimetrică împotriva adversarilor politici. Așadar, cei doi procurori ar fi făcut publice înregistrări în care șefa lor, această Ană Ipătescu a anticorupției, le-ar fi cerut imperios subalternilor informații compromițătoare despre Sorin Grindeanu, pe atunci prim-ministru. Înregistrarea, despre care se spune că ar fi fost bucătărită de adversarii procuroarei șefe, intercalând anapoda anumite afirmații și eliminând pasaje clarificatoare, a stârnit un întreg scandal care a scuturat în ochii opiniei publice toate mizeriile oploșite la încheieturile acestei instituții a luptei anticorupție pe criterii politice. Cei doi procurori au refuzat testul cu detectorul de minciuni și, după audieri, CSM i-a dat mână liberă procuroarei șefe să-și facă ordine în ogradă cum consideră de cuviință.
Tot coincidența a făcut ca zilele acestea la Consiliul Suprem de Apărare a Țării să fie analizat raportul SRI pe 2016 („un raport complet, bine documentat și care a arătat odată în plus cât de importantă este munca pe care o depune SRI pentru a ne apăra de teroriști”, Iohannis dixit). E vorba despre un an în care scandalurile s-au ținut șnur iar prestigiul acestui serviciu secret, - esențial în alcătuirea dosarelor DNA prin interceptări, ascultări și filaje (a căror legalitate este incertă)- s-a apropiat de al fostei securități comuniste. Cu toate acestea, cea mai importantă instanță a siguranței naționale nu a considerat că merită să acorde mai multă atenție căderii libere în care se află instituțiile informative ale statului. Președintele Iohannis a spus că este mulțumit de SRI și DNA și că nu are niciun motiv să ceară demisia Laurei Kövesi. În fine, coincidența face ca, imediat după concedierea din Direcția anticorupție a celor doi procurori, să apară informații foarte exacte despre neprofesionalismul și reaua lor intenție. Și pentru că nu degeaba are SRI aparatură de un miliard de euro, aceștia au fost ascultați, interceptați și filați cu răbdare și atenție la nuanțe, ca și suspecții din propriile dosare. Cum să menții ordinea și disciplina unei societăți democratice fără să știi cum gândește?
