România ridică la granițele ei administrative propria Cortină de fier cam ponosită de repetate furturi de fier și materiale refolosibile. Comisia Europeană i-a avertizat pe români să nu se mai joace cu justiția. Este o declarație comună a greilor comisiei, Jean Claude Juncker și Frans Timmermans. Aceștia afirmă că evoluția discuțiilor pe marginea schimbărilor din justiție îi pune pe gânduri. Justiția și capacitatea de a combate corupția sunt „pietrele de temelie” ale prezenței românești în cadrul structurilor europene. Parlamentarii români ar trebui să măsoare de zece ori și să taie odată. Discuția referitoare la aceste legi ar trebui reluată, susțin șefii Comisiei avertizând că există „pericolul regresării” și că vor analiza „în detaliu modificările finale aduse legii justiției, codurilor penale și legilor privind conflictul de interese și corupția pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenței sistemului judiciar și de combatere a corupției”.
De partea cealaltă, guvernul (adică PSD, adică Liviu Dragnea) nu dă semne că ar înțelege engleza celor doi, deși declarația fusese postată concomitent și în limba lui Eminescu pe pagina Comisiei. Invocă, așa cum o făcea pe vremuri și Adrian Năstase pentru a explica răceala internațională de care suferea, o barieră lingvistică. Florin Iordache, fost ministru de Justiție și creierul mic al acestor modificări, promite că va traduce legile modificate și le va trimite la Bruxelles. Sperăm că nu le va traduce noul prim-ministru.
Nu e singurul zid istoric de care ne spargem capetele în capitala europeană. Comisia Europeană dă în judecată România pentru că nu a aplicat o directivă europeană referitoare la stocurile petroliere. Conform acestui document, statele Uniunii trebuie să asigure „un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere” pentru a garanta aprovizionarea unională cu resurse petroliere. Această măsură trebuia pusă în aplicare până la sfârșitul lui decembrie 2012. Comisia a atras repetat atenția României însă, prinși de campaniile de vânătoare de oameni și vrăjitoare din prejma alegerilor din 2016, politicienii noștri nu au dat atenție gloanțelor care le zgâriau tâmplele. Sperau să-i nimerească pe ceilalți A sosit ceasul să plătească. Dar politicienii români, convinși de măreția dreptului și căliți de lupta cu anticorupția, nu se mai sperie de tribunale și judecători, așteptând probabil prescrierea faptei, grațierea, eliberarea condiționată sau schimbarea guvernului, ceea ce se întâmplă chiar în aceste momente.
Dar, după cum știm, șefii PSD reușesc, cumva ca în aporiile lui Zenon, să transforme orice schimbare într-o formă de îngheț și imobilism inerțial. E vizibil și acum, când partidul e nevoit să facă mari preschimbări, după ce i-a tras covorul roșu de sub picioarele lui Mihai Tudose. Se pare că i-au pregătit un ajutor social confortabil astfel că viitorul fostului prim-ministru e roz ca sigla partidului. Astfel e explicabilă și rapiditatea cu care Tudose a părăsit fotoliul călduț de la Palatul Victoria, făcându-l pe prim-ministrul japonez Shinzo Abe, abia aterizat
pe aeroport, să aibă senzația că e singurul personaj real într-un teatru de umbre cu păpuși balcanice care-și cară măciuci peste ceafă.
De fapt, viitorul fostului prim-ministru depinde de perspectiva din care îl anticipăm: perspectiva Codului familiei sau a Codului penal. Tudose spune că acum are mai mult timp de lecturi și filme. Va sta mai mult cu familia. Un pensionat din statisticile în care sunt banii dumneavoastră după ce completați formularele 200, 600 și pe toate celelalte dintre ele. Face figura unui om împăcat cu soarta, fără să-i fie teamă că dosarul său profesional s-ar putea transforma în unul penal. N-a furat de-ajuns. Doar s-a răstit atât la colegii din guvern, încât s-a luat în serios. Chiar a început să creadă că a rupt sforile prin care-l anima creatorul său din panteonul partidului. O iluzie din care l-a trezit doar coliziunea frontală cu solul. E însă disciplinat și, spre deosebire de Sorin Grindeanu, predecesor și fost șef de guvern, nu dă semne că vrea să intre în noul UNPR, partidul cu care ne amenință Ponta și Grindeanu, fantome care bântuie partidul și nu vor și pace să-și accepte postumitatea.
S-ar putea totuși ca Mihai Tudose să fie nevoit să facă drumuri la tribunal, după ce, în ultimele zile de manej pe caii cei mari guvernamentali, i-a amenințat pe secuii care cer autonomie teritorială și arborează steagul Ținutului Secuiesc că-i atârna de catarg, să fluture și ei în vânt. Gaz pe focul de la inima liderilor UDMR, care susțin că nu au motive să celebreze Marea Unire și că ar trebui ca românii să accepte că această pagină de istorie e scrisă și pe verso. De altfel, liderii UDMR încă mai meditează dacă să mai susțină sau nu PSD într-o imposibilă alianță din care putem doar bănui că singurul câștig este controlul economic strategic al județelor majoritar maghiare.
După reacția ostilă a UDMR, fostul prim-ministru spunea că amenințarea cu spânzurătoarea a fost o simplă glumă de revoluționar îmbătrânit în lupta de clasă cu gramatica. Doar o exprimare plastică. Probabil pentru că, printre filmele preferate pe care tânjea să le vadă și nu-l lăsa țara, se număra și Pirații din Caraibe. Ce înseamnă iluzia artei! Omul chiar avea un patos artistic, un patriotism de Cântarea României. El spunea pe pagina sa de socializare că nu va permite nimănui să destabilizeze unitatea României în anul centenarului Unirii. Spera să ascundă, sub parfumul smirnei cu care cădelnița țărișoara, mirosul de descompunere al unei gândiri de tip nazist. Cel puțin așa crede profesorul universitar Corneliu Liviu Popescu, unul dintre cei care au depus plângeri penale împotriva fostului prim-ministru. „Mândria de a fi români” a șefilor de la partid (șlagărul tuturor campaniilor electorale) ne face să credem însă că declarația lui Tudose nu a displăcut de fel Biroului Executiv al partidului și că nu a avut niciun impact asupra scenariului după care s-a desfășurat procesul-spectacol care a avut ca punct culminant execuția lui Mihai Tudose sub forma sinuciderii politice. Acesta și-a împușcat ritual fularul, pregătindu-se (se spune) pentru o carieră diplomatică sau de sinecurist la stat, semn că Revoluția fiscală își mănâncă de drag copiii.
Marile rotiri de marionete politice din turnul cu ceas PSD primenesc borhotul politic pe orizontal și vertical. E semn că partidul simte deja că se apropie perioada campaniei europarlamentare (în prima jumătate a anului viitor România va prelua președinția prin rotație a UE) și nu mai vrea să prelungească o criză guvernamentală declanșată doar pentru a abate atenția de la marile scumpiri la utilități și de la deprecierea gravitațională a leului în raport cu euro. O criză guvernamentală care a dovedit că pretinsele aripi din PSD sunt, de fapt, doar perdele de fum inconsistent sugerând pluralismul și democrația internă într-un partid-monolit, strâns unit în jurul șefului suprem și al găștii lui de fomiști aflați la butoane. Iar dacă rolul lui Mihai Tudose a fost de a promova niște aberații penale și fiscale (printre care și modificările Codului penal și ale celui fiscal care îngroașă permanent rândurile protestatarilor din stradă), cel al Vioricăi Dăncilă este de a hipnotiza credulii cu imaginea unui PSD ca partid al egalității șanselor, într-o perioadă când ar trebui, nu-i așa? organizat referendumul pentru modificarea Constituției cerut de Coaliția pentru familie. Tot acum dezbaterea pe tema discriminărilor de gen a căpătat accente neașteptate și asurzitoare. Roade ale unor comunități de tip patriarhal, conduse de tătuci sau de nași ideologici sau de cumetri interlopi, partidele au fost acuzate, nu odată, de misoginie și sexism. Femeile nu puteau răzbate prin fumul gros al țigărilor de foi de la ședințele șefilor. Și nu, faptul că Băsescu s-a zbătut din răsputeri pentru a-i asigura fiicei sale un loc în Parlamentul european și celeilalte un post de notar în buricul Capitalei sau că Dragnea și-a promovat muzele în poziții de conducere (pentru a da doar două exemple din nenumărate povești familiale de succes) nu înseamnă că politicienii înțeleg ceva din egalitatea șanselor sau că văd în partenerele lor politice mai mult decât o masă de manevră ( din toate punctele de vedere).
Iată, de pe lista scurtă a posibilelor portofolii guvernamentale nu lipsesc inevitabilele Sevil Shhaideh, Rodica Nassar la Sănătate, Ecaterina Andronescu la Educație și Rovana Plumb ca vicepremier fără portofoliu, că nu are nevoie. Ar deveni astfel cel mai echilibrat guvern în ceea ce privește raportul dintre genuri. Știm însă prea bine că, atunci când vine vorba despre interesele partidului, cu toții au un singur gen: neutru.
Fiecare nume vine cu o încărcătură de experiență penală sau cel puțin imorală în domeniu. Ecaterina Andronescu este personaj-cheie în dosarul MIcrosoft pe care azi îl vedem și nu e. Se jură că nu are nimic să-și reproșeze însă procurorii anticorupție încă nu o cred pe cuvânt. Numele Rodicăi Nassar, parlamentară de profesie a partidului și fostă secretar de stat la Sănătate, a fost rostit cu insistență de soția patronului sinucis de la HexiPharma. Aceasta susținea că deputata PSD și toți ceilalți membri ai Comisiei de Sănătate ar fi luat mită. Rodica Nassar se jură însă că, deși avea adânci legături de suflet și interese în domeniul sănătății, nici nu a știut de existența HexiPharma până la declanșarea scandalului izbucnit după tragedia din Clubul Colectiv când s-a descoperit că dezinfectanții furnizați de această firmă sunt contrafăcuți. Este un om de încredere și de perspectivă, nașă de partid și de stat pe vremea când generalul Neculai Onțanu era primar la sectorul 2, înainte ca zâna cea rea de la Anticorupție să-l pună sub acuzare că a primit bani și terenuri pentru o retrocedare suspectă. Însă, conform legilor fizice din universul guvernat de PSD, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă: Mugur Mihai Toader, succesorul lui Onțanu la Primăria sectorului 2, este fratele doamnei Nassar. În funcție de gradul tot mai complex de înrudire al doamnei Nassar cu activul partidului, a crescut și implicarea ei în viața comunității locale. Pentru că oamenii iau, dar la un moment dat mai trebuie să și dea înapoi (eventual cu dobândă; o anchetă jurnalistică grăitoare care trebuie luată, desigur, cum grano salis, până la proba contrarie, găsiți aici.) Soțul ei, un libanez de succes, a pornit de la o mică șaormerie lângă stadionul Dinamo și a ajuns să controleze, alături de fratele său, o mare parte din activitatea economică a sectorului și, prin grija Gabrielei Firea, a Capitalei. Ce înseamnă să ți se creeze condiții pentru a-ți materializa viziunea!
În fine, Sevil Shhaideh este o eternă fosta viitoare prim-ministru respinsă de Klaus Iohannis când s-a jucat de-a Băsescu și a pus serviciile să-i dea să se joace cu dosarul ei secret. Îi este rezervat, se spune, rolul-cheie de secretar general al guvernului Dăncilă. Ea și Rovana Plumb par acum să fie răsplătite pentru rolul de câini credincioși ai democrației de partid în cazul Belina, când după cum spun procurorii, Consiliul județean Teleorman i-a împroprietărit cu o insulă pe prietenii lui Liviu Dragnea de la TelDrum. E de mirare că firma cu pricina s-a declarat în faliment. Tandemul celor două ar fi asigurat noi povești de succes economic pentru Dragnea și compania cu care el pretinde că nu are nicio legătură. După ce a fost chemată la DNA să fie informată în legătură cu acest dosar, dna Shhaideh a fost numită vicepremier. Cine știe ce speranțe are acum, dacă e numită secretar general?
E de înțeles, așadar, zâmbetul larg de pe chipurile celor două cercetate penal: nimic nu-ți dă satisfacții mai mari decât recunoașterea publică a meritelor profesionale. Căci femeia trebuie să fie egala bărbatului, dar trebuie să se teamă de el. Când șeful are atâta putere, cum să nu-i fii loială? Carnetul de partid e de gen neutru.
