Linkuri accesibilitate

Publicitate funebră mascată


Sinteza săptămînii politice românești.

Parastasul s-a lăsat cu ghionți, înjurături și bocete. Acuma, că s-a plâns la parastas nu e de mirare, deși aveau o lacrimă la colțul ochiului chiar și răposații. Au vărsat lacrimi și ființele mai delicate, bruscate la oala cu sarmale și la sticla cu tărie. Unii au lăcrimat de durere căci, peste un prag, poftele pot avea asemenea efecte. Mulți și-au prezentat lacrimile la ore de mare audiență, să se cutremure bazinul electoral de atâta conștiință politică. Spuneau că lacrimile vindecă, spuneau că eliberează. Dar lacrimile nici nu sunt de mirare la așa adunare de adio. Iar ce ar fi lacrimile dacă nu ar fi însoțite de bocete și jelanii publice, să știe oamenii că te doare-n suflet de adorata dispărută? Nici înjurăturile și nici ghionții nu sunt fără precedent căci e o tradiție ca tocmai la parastas să vină rudele, unele chiar îndepărtate, dar curajoase și hrăpărețe, să golească sertarele și dulapurile, să-și împartă macrameurile și peștișorul de sticlă de pe televizor, ba chiar și broșele recent dispărutei figuri. Spun cu toții că sunt turbați de îndurerare și că rătăcesc pe culmile disperării să-și vină în fire.

Este însă un parastas românesc, în care tragicul icnește de râs cu lacrimi de rachiu: nimeni nu a răposat cu adevărat, toți sunt bine merci, trebuie doar să dea o formă ritualizată foamei înfuriate pe care o simt acum, la împărțitul colacilor. Cernită și cu ochii triști, Viorica Dăncilă, personajul principal al ritualului funerar, părea prinsă de cadrul general doar cu acul broșei și haloul coafurii. Nici ea nu e totuși deplin îndurerată. Nu se desparte cu totul de această lume, rămâne președinta femeilor PSD, pentru că, după cum spunea inspirat un personaj secundar al acestei despărțiri, acolo-i e locul, nu președintă la domni. Nu s-a dat ușor dusă: spunea că, de fapt, deși a pierdut, PSD, a recâștigat parte din electorat căci voturile de la europarlamentare au fost cu zece procente mai puține. I s-a luat microfonul și i s-a lăsat să aleagă calea și arma sinuciderii politice, spre voluptatea existențialiștilor din studiourile TV. Calea se numește resetarea partidului, dar Viorica Dăncilă a rezistat vreme de câteva ore pe rug, semn că vreascurile erau umede și focul nu avea putere. I-a luat mult să priceapă că nu e indispensabilă. A devenit clar, în cele din urmă, că problema tuturor celor care chibițau pe margine era nu grija pricinuită de pierderea alegerilor prezidențiale (unii au spus chiar că nu ar fi avut cum să le câștige cu asemenea candidat), ci scorul la viitoarele alegeri parlamentare: „Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcția de președinte PSD. E un gest pe care l-am făcut pentru partid,” a spus Viorica Dăncilă după multele ore de Comitet Executiv Național care au lăsat urme adânci în fondul ei de ten. O susținea de-a stânga noul președinte, Marcel Ciolacu, ales la ceas de seară și după lungi chibzuințe să conducă destinele partidului înainte de organizarea unui nou congres care va fi cândva mai la primăvară.

Marcel Ciolacu este o stea pitică a partidului care vine nu din marginea pepinierei politice, ci din abisul ei, având încă pe muguri și tulpină ceva din compostul originar: un profil de baron local, înrudit cu cine trebuie, și o fotografie care ni-l arată prieten de mistreți împușcați cu Omar Hayssam, cel mai de seamă terorist dat țării de PSD. Cumva prezența lui, fie și provizorie, în fruntea PSD-ului este simbolică: omul este suma tuturor greșelilor genetice, gramaticale, logice și politice ale partidului. Vine din Buzău unde copilărelile lui politice au fost nășite de doi oameni unși cu mirul experiențelor de partid și de stat: primarul Constantin Boșcodeală, cel mai longeviv primar al orașului și protagonist într-un filmuleț cu minore pentru adulți, și nașul de cununie, fostul senator PSD Ion Vasile. În anii săi de tinerețe, Ciolacu a fost prefect de Buzău, consilier local, ba chiar și viceprimar al orașului natal. A ajuns, astfel, apropiat de sirianul Hayssam care l-a asistat din umbră la privatizarea unei companii iar mirosul greu al acestui tip de afaceri l-a scos pe Ciolacu de pe lista scurtă a consilierilor lui Victor Ponta. Un șut care a însemnat un pas înainte căci a ajuns la ora astrală potrivită în anturajul lui Liviu Dragnea care l-a luat la pescuit de pești și apoi, de oameni. Ciolacu s-a instalat acum comod la șefia partidului și îi liniștește pe membrii cabinetului Orban: să stea liniștiți la locurile lor că încă nu există riscul unei moțiuni de cenzură. „Vedem după sărbători.” E o amenințare voalată, să înțeleagă toți că, sub năpârlelile succesive, partidului îi crește o carapace nouă. Pare deocamdată o piele puhavă, dar se va întări și partidul va avea nu peste mult timp rinoceri noi în grajduri.

Procesiunea de baroni și baronese de la PSD a umplut ecranele și mintea multora suficient pentru a nu-i lăsa să mai vadă ce este în afara cadrului, pârjolul lăsat de minele antipersoană și capcanele otrăvite lăsate în birourile abia părăsite de gașca Dăncilă. Dacă cei care au scris moțiunea de cenzură și au votat-o voiau pur și simplu puterea, au picat în borcanul cu dulceață și azi îi vedem prinși în ambră ca țânțarii de la Antipa. Dacă, însă, au vrut cu adevărat să ne scape de un club de violatori în serie ai Codului penal ai celui fiscal și ai moralei, au acum serios de lucru și este clar că încă nu știu de ce să se apuce mai întâi: de cap sau de cazmale?

Mulți au început deja să orbecăie fără busolă și orizont. Ministrul justiției care era, până mai ieri, un contestatar vehement al Secției speciale, pare să-i vadă acum și părțile bune și spune că nu o va desființa prin Ordonanță, ci va aștepta punctele de vedere ale magistraților. "Discuțiile asupra Secției speciale vor începe anul viitor în Parlament. Nu există în acest an premisele pentru a interveni legislativ asupra acestei instituții,” amână el momentul la calendele grecești. Nici cu recursul compensatoriu nu mai e chiar așa decis. Spune că echipa Orban și-a asumat obligația de a nu recurge la Ordonanțe pe probleme de justiție și așa că acționează pe trei căi: va cere parlamentului să abroge recursul compensatoriu, va solicita un punct de vedere de la CEDO și se va abține la măsuri administrative pentru că ar putea avea efecte colaterale „poate mai severe decât până în prezent.” S-a dus entuziasmul de acum două luni când reforma în justiție părea limpede ca o schimbare de semn matematic.

Nu doar deficitul de justiție, ci și cel bugetar a crescut peste noapte, ca în povești sau coșmaruri, cu mai bine de un procent față de cifra raportată. La fel și datoria internă care nu mai are mult până să i se adauge un zero în coadă pentru că guvernele PSD au fost rău-platnice, preferând să amâne unilateral scadențele și să redistribuie dobânzile de plată, spre ciuda contribuabilului de rând care, sclavul și prânzul preferat al fiscului, trebuie să se scobească și pentru o taxă de zece bani, dacă nu vrea să fie amendat.

E greu de selectat ce este adevărat și ce este doar discurs apocaliptic electoral din ceea ce ne spune ministrul Finanțelor. Acesta e târât de siajul alegerilor prezidențiale, atras de posibilitatea unor alegeri anticipate sau poate doar depășit de sistemul contabil al predecesorului său căci, după ce descifrează câte o foaie de plată sau câte un contract, face conferință de presă să se plângă de greaua moștenire. Astfel că, deși promitea că va pune cât mai curând pe masa parlamentarilor un proiect de buget, Ludovic Orban va mai aștepta până se risipesc perdelele de ceață financiară și vede pe ce calcă.

Până să pună pe hârtie un nou buget, guvernul lui are de luptat cu bugetul din acest an pe care a trebuit să-l rectifice. În mod paradoxal, rectificarea a luat bani de la săracii statului și i-a dat la bogați. Miliardul luat de la educație ar fi fost inutilizabil, ne explică noua ministră. Fusese alocat pentru programe care nu existau. Chiar așa? Adică nu se puteau lua din ei măcar rechizite (caiete, stilouri, manuale), nu se puteau repara sau cumpăra microbuze școlare, nu se puteau construi cantine, săli de sport sau veceuri funcționale în școli? Sau măcar o sută din cele o mie de grădinițe promise de PSD? Faptul că parte din aceste cheltuieli ar trebui făcute de administrația locală nu este o justificare a renunțării cu atâta seninătate la niște bani de care sistemul de educație are atâta nevoie. Semnificativ, banii luați din bugetul educației s-au dus către serviciile secrete. Agenții secreți au mai multă nevoie de rechizite și jucării.

Dar poate că e prea devreme să tragem concluzii. Dar dacă e totuși prea târziu? Căci se vorbește tot mai vehement despre necesitatea alegerilor anticipate. Nu o spun cei din PSD, firește, preocupați să-și reconstruiască termitiera, ci președintele Iohannis și politicienii (sic!) din USR. Mai puțin cei din PNL. Ceilalți (PMP, UDMR) sunt rezervați, dacă nu cu vehemență împotrivă.

Ideea este ca alegerile parlamentare să aibă loc în același timp cu cele locale. Nu ar fi doar o economie de bani. Alegerile parlamentare anticipate ar face ca efectul aleșilor locali asupra urnelor de vot să fie minime. Știm că în general cine taie cozonacul în teritoriu poate da un impuls de multe procente voturilor pentru propriul partid. Un scrutin electoral de asemenea amploare ar reteza din eficiența mitei electorale la firul ierbii. Sau poate că e doar o iluzie. Klaus Iohannis e la felul trei de șampanie după europarlamentare, referendumul pentru justiție și validarea la CCR a alegerii sale ca președinte. Crede că ar câștiga și la Eurovision dacă și-ar bate capul. USR crede că alegerile anticipate îi vor da șansa să se bată ca de la egal la egal cu PNL, în care încă vede principalul adversar politic. Probabil că nu mușcă din PSD mai tare să nu se otrăvească. Sau știe că atâta timp cât vor exista săraci, va exista și un electorat al socialiștilor. Este un electorat de care USR nu este interesată. Și, pare-se, nici PNL.

Sunt de înțeles ezitările lui Orban. PNL nu vrea să deconteze electoral găurile lăsate de ventuzele PSD în economie. E sigur că o parte din promisiunile făcute cabinetul PSD și așteptate cu sarmaua la gură de salariați, săraci sau pensionari nu vor putea fi ținute. Fără tradiționalele cheltuieli de PR cu alegătorii săraci popularitatea PNL se va eroda. Trebuie ca provizoratul la guvernare să capete gir electoral și un iz de permanență. Or asta nu se poate întâmpla decât dacă mai rămâne ceva de colectat în cutia milei electorale. PNL își adună puterile: vrea să biruiască greața pe care i-o dă gândul pomenilor electorale în schimbul voturilor. De partea cealaltă, dar tot în această jumătate a paharului, USR, care a intuit pericolul guvernării în ceasuri de mare sărăcie bugetară, speră să scape nevătămată ba chiar să primească ceva din voturile celor dezamăgiți de PNL și de virajele pe care trebuie să le facă Orban prin mlaștini să nu se scufunde.

Însă USR are probleme în propriul partid care regurgitează când și când nemulțumirea față de candidatul lor care a ocupat doar locul trei, deși avusese șanse importante la un tur doi. La Iași au fost dați afară sau suspendați pentru delictul de opinie câțiva membri USR dacă nu importanți, cel puțin interesanți: una este soția unui senator USR iar acesta, cu certitudine, nu va fi foarte liniștit până nu va primi explicații, mai ales că persoana care a decis eliminarea incomozilor este Cosette Chichirău, cea care a pus la îndoială corectitudinea alegerii conducerii partidului (mai precis a lui Dan Barna cu care are un conflict semideschis). USR speră să-și poată vindeca aceste răni după niște alegeri care să-i ofere confortul parlamentar s-o facă. Dacian Cioloș, șeful fantomaticului Plus aliat cu USR, spune că vor să colaboreze cu PNL la locale. Nu mai mult. Așadar, vor să înfrunte singuri alegerile generale anticipate. Singuri cu ipoteticul lor electorat. De partea cealaltă, PSD își linge rănile. Ar avea nevoie de ceva vreme să reorganizeze haita acum că și-au găsit un mascul alfa. Însă acesta, în caz de Congres, se va strădui să-și păstreze scaunul. Se gândesc cu teamă la rezultatul unor alegeri anticipate, mai degrabă ar vrea ca totul să se desfășoare conform planurilor (este o mare probabilitate ca proiectul devansării alegerilor să cadă). Oricum scorul de la prezidențiale dovedește că bazinul electoral al stângii a rămas intact.

Pe de altă parte PSD vrea să se primenească. Să-și aleagă alt nume, o siglă nouă și, cine știe? să modifice și pe la doctrină ceva, că tot nu contează. Și poate că, în cele din urmă, va fuziona cu partidul lui Ponta de care de fapt, doar moartea îl va despărți. Poate că parastasul acesta este doar publicitatea mascată a unei nașteri.

XS
SM
MD
LG