Date publicate recent de OMS arată că R. Moldova se află undeva la jumătatea clasamentului european în ce privește numărul de medici la o mie de locuitori – cu un „nivel” de 2,7 medici – cam la fel ca România, dar mai mulți decât Polonia sau Turcia. Încercând să afle mai multe despre semnificația acestei clasări, corespondenta noastră a aflat că în R. Moldova una din problemele mari este distribuirea teritorială a cadrelor medicale – mai exact discrepanța dintre sat și oraș.
Cei mai multi dintre medici sunt stabiliti în municipiile Chişinău şi Bălţi, unde numărul de doctori la o mie de locuitori este de aproape trei unitati. De două ori mai mic este acest indiciu in raioane, arată datele Centrului Naţional de Management în Sănătate. Bunăoară, în raioanele Făleşti, Dubăsari, Leova, Cantemir doar un singur medic deservește o mie de locuitori, chiar dacă în aceste localităţi, tinerii specialişti beneficiază de o serie de înlesniri inclusiv de spaţii locative de serviciu.
Deşi numărul de medici a scăzut constat în ultimii zece ani, nu există o insuficiență acută de cadre medicale, cel puţin în localităţile mai mari, spune directorul adjunct al Centrului Naţional de Management în Sănătate, Svetlana Nichita:
„Nu putem spune că avem număr insuficient de medici. Cea mai mare problemă este repartizarea neuniformă pe teritoriul ţării. Avem prea mulţi medici în municipii şi prea puţini în localităţile rurale, dar şi o insuficienţă a personalului medical mediu în municipii.”
Lipsă cronică de specialişti se înregistrează şi în medicina primară. Statisticile oficiale arată că doar în municipiul Chişinău este respectată norma de un medic de familie la 1500 de cetățeni. În marea majoritate a raioanelor asigurarea cu medici de familie este insuficientă, iar în unele – chiar critică.
Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că Republica Moldova s-ar apropia de media europeană la capitolul numărului de medici raportat la populaţie, cu un nivel de 2,5 medici la o mie de locuitori. Acest număr ar putea fi mult mai mare judecând după numărul în creştere a studenţilor care studiază medicină.
Potrivit unor date statistice doar o treime dintre ei rămân în sistemul medical din Moldova după studiir, se arată într-un studiu realizat în 2014 de OMS. Experţii au ajuns la concluzia că statul irosește jumătate din cheltuielile alocate din buget pentru pregătirea medicilor, cheltuieli ce depășesc zeci de mii de dolari. Deşi după rezidențiat, tinerii medici care au studiat gratuit, sunt obligați prin contractul semnat la începerea facultății, să lucreze unde sunt repartizați, mulţi dintre ei refuză să se prezinte la locurile de muncă respective.
Recent, Ministerul Sănătăţii a acţionat în judecată mai mulţi tineri specialişti cerându-i să restituie statului banii investiţi pentru pregătirea profesională. Refuzul tinerilor medici este de înţeles, spune experta în sănătate Ala Nemercenco:
„Ei nu vor să meargă din foarte multe motive. Nu doar din cauza că au salarii mici care nu le permit să supraviețuiască. Este vorba de o infrastructură proastă, de instituţii rămase în urmă, echipamente lipsă. Statul pregăteşte de fapt trei medici ca să-l aibă pe unul angajat undeva. Doi nu se încadrează, cam aşa arătau datele Ministerului Sănătăţii în urmă cu un an şi jumătate. De ce trebuie să producem atât de mulţi medici dacă ei nu se încadrează şi să nu creăm nişte politici sănătoase destul de prietenoase pentru lucrătorul medical tânăr specialist.”
În prezent statul oferă mai multe înlesniri pentru tinerii specialişti în primii trei ani de activitate. Este vorba, între altele, de oferirea locuinţelor de serviciu sau de compensarea cheltuielilor pentru închirierea acestora şi de o indemnizaţie unică în mărime de 45 mii de lei achită în trei rate timp de trei ani. Aceste măsuri sunt ineficiente consideră însă experta Ala Nemerenco:
„Indemnizaţia de 45 de mii de lei dacă o împarți în trei tranşe nu mai înţelegi nimic din ea. Dacă vin toţi banii odată beneficiarul ar putea să-şi cumpere, de exemplu, un automobil ca să facă naveta în acel sat sau raion unde a fost repartizat. În momentul în care primeşte tranşa la sfârşit de an nu mai înseamnă nimic. E nevoie de un set de politici strategice. Altfel o să pierdem şi mai mult.”
Deşi în 2015 a fost aprobată o strategie de dezvoltare a resurselor umane în sănătate, această rămâne deocamdată doar pe hârtie, spune experta Ala Nemerenco, iar ghemul de probleme între timp creşte constant.
