Linkuri accesibilitate

Soarta democrației în Venezuela depinde de perseverența opoziției interne și externe


Președintele contestat Nicolas Maduro cu ministrul apărării Vladimir Padrino la o demonstrație de forță a armatei la Fort Paramacay, Naguanagua, statul Carabobo, 27 ianuarie 2019

Nicolas Maduro continuă să se bucure de sprijinul armatei și al unor state cu regimuri autoritare.

Umbrita de vestile cu privire la redeschiderea guvernului american sau de inculparea unui colaborator important al presedintelui, Roger Stone, reactia americana la situatia din Venezuela merita si ea remarcata. Care sint sansele ca acolo, efectul sa fie inlaturarea dictaturii? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.

Este greu de spus deocamdata. Dupa cum se stie, dupa moartea lui Hugo Chavez, puterea in Venezuela a fost preluata de protejatul acestuia, Nicolas Maduro. In anii care au urmat, regimul socialist al acestuia a dus tara in deriva: din 2013 incoace, produsul national brut s-a injumatatit; inflatia atinge cifre record; e penurie de alimente, medicamente, electricitate si apa potabila; circa trei milioane de persoane, o zecime din populatie, au parasit tara.

Corespondența zilei de la Washington cu Valeriu Sela
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:03 0:00
Link direct

In acest timp, Maduro a folosit sigurul atu al Venezuelei, petrolul, nu pentru a-si ajuta populatia ci pentru a finanta armata ca sa-l sustina. In ciuda acestei situatii si dupa alegeri profund viciate, Maduro a cistigat un nou mandat, în mai si a fost inaugurat de curind. Numai că 14 tari latino-americane nu-l recunosc, in fruntea statului. La ele s-a adaugat imediat si administratia Trump si lideri europeni.

Spre deosebire de revolte anterioare, opozitia are o figura marcanta si carismatica, Juan Guaido, presedintele Adunarii Nationale. Incurajat de protestele interne si internationale, Guaido s-a auto-proclamat presedinte, invocind o prevedere constitutionala care porneste de la absenta presedintelui in exercitiu, aceasta derivind, dupa opinia opozitiei, din lipsa de legitimitate a lui Maduro.

Pina acum, acesta continua insa sa se bucure de sprijinul armatei. Pe plan extern, tari cu regimuri autoritare cum sint Rusia, China si Turcia il sprijina pe Maduro si protesteaza impotriva a ceea ce considera amestec american, in afacerile interne ale Venezuelei.

Initial, regimul Maduro a expulzat diplomati americani, dupa ce administratia de la Washington l-a recunoscut pe liderul opozitiei, in fruntea statului venezuelean. Intre timp, decizia expulzarilor reciporoce a fost aminata. Observatorii arata ca de persistenta opozitiei interne si occidentalilor va depinde soarta democratiei in Venezuela.

XS
SM
MD
LG