Linkuri accesibilitate

Socialiștii afirmă că nu au susținut din motive procedurale legea facilitării votului pentru diaspora


Vlad Bătrîncea (PSRM), vicepreședinte al Parlamentului

Vicepreședintele socialist al parlamentului, Vlad Bătrîncea, a explicat că fracțiunea sa a refuzat să sprijine în ședința de joi a parlamentului examinarea unei legi de facilitare a votului în diaspora pe motiv că autorii inițiativei nu au cerut și avizul guvernului, omițând și alte etape procedurale. Vorbindu-le jurnaliștilor, Bătrâncea a mai criticat relatările despre faptul că socialiștii ar fi făcut front comun cu deputații Partidului Șor pentru a bloca proiectul de lege al Platformei DA, spunând că cele două fracțiuni nu au nicio alianță. Inițiativa legislativă care nu a acumulat suficiente voturi pentru a ajunge pe agenda ședinței plenare de joi a parlamentului prevede extinderea perioadei votării la două zile în secțiile de votare din străinătate și mărirea de la 5 000 la 10 000 a numărului buletinelor de vot pentru fiecare secție. Elaborată încă în luna mai, inițiativa legislativă a fost readusă în discuție de Platforma DA după turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale, când liderul informal al socialiștilor, Igor Dodon, a pierdut masiv votul din diaspora în fața Maiei Sandu, învingătoarea alegerilor. Pe 15 noiembrie, la cele 139 de secții de votare din străinătate s-a prezentat un număr record de peste 262 de mii de cetățeni moldoveni, mulți petrecând ore la cozi de sute de metri, fără ca unii să poată vota din cauza epuizării buletinelor de vot.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG