Într-un apel public, semnatarii susțin că proiectul nu a fost consultat public înainte de a fi votat în prima lectură și că ignoră mai multe recomandări formulate anterior de societatea civilă și de organizații internaționale, fiind acceptată varianta propusă de Ministerul Justiției.
Semnatarii apelului solicită, între altele, să fie extinse competențele Consiliului pentru egalitate, astfel încât instituția să poată să sancționeze în mod direct încălcările și să facă vizite la fața locului, pentru a monitoriza cum sunt aplicate recomandările emise anterior.
Consiliul pentru egalitate și ONG-urile mai recomandă ca în lege să fie incluse anumite măsuri de combatere a hărțuirii sexuale în câmpul muncii, cum ar fi obligația de a stipula în contractele de muncă clauze menite să excludă manifestările de hărțuire.
Semnatarii apelului susțin că propunerile lor, care reies și din recomandările organizațiilor internaționale, „vor duce la eficientizarea mecanismului de prevenire și combatere a discriminării și de responsabilizare a făptuitorilor”.
Anterior, președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman, spunea într-un comentariu pentru Europa Liberă că una dintre principalele constrângeri este că instituția nu poate aplica amenzi pentru discriminare, iar în instanțele de judecată dosarele sunt tergiversate adesea până la expirarea termenului de prescripție.
Datele Consiliului pentru egalitate, care activează din 2013, arată că din totalul de 500 de decizii în care a constat discriminare, un singur caz s-a soldat cu amendarea făptuitorului. Este vorba despre un șef de Inspectorat de Poliție care a fost sancționat cu 10.000 de lei și i-a fost interzis să activeze timp de 6 luni în Poliție, pe motiv că a hărțuit o subalternă.
Modificarea legii antidiscriminare, veche de 10 ani, reiese din angajamentele incluse în Acordul de Asociere și se numără printre condițiile de pre-aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.
Proiectul propus de Ministerul Justiției și votat în prima lectură pe 6 octombrie mai prevede extinderea listei criteriilor protejate de discriminare cu unele noi, cum ar fi orientarea sexuală și identitatea de gen, excluse anterior sub presiunea unor grupuri religioase și conservatoare. Proiectul mai include pedepse contravenționale pentru hărțuire și victimizare.
Examinarea proiectului în lectura a doua nu a fost inclusă pe ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare ale parlamentului, din 13 și 20 octombrie.