Linkuri accesibilitate

Sondaj Levada: mulți ruși sunt îngroziți de mobilizare


Un tânăr rus își ia rămas bun de la familie după ce a fost chemat sub arme, Moscova, 28 septembrie.
Un tânăr rus își ia rămas bun de la familie după ce a fost chemat sub arme, Moscova, 28 septembrie.

Un nou sondaj de opinie din Rusia sugerează că popularitatea președintelui rus Vladimir Putin e într-o scădere semnificativă și că rușii sunt „neliniștiți, speriați, și îngroziți” de mobilizarea parțială decretată de liderul rus săptămâna trecută.

În sondajul Centrului Levada publicat pe 29 septembrie se spune că numărul rușilor care cred că ceea ce Kremlinul numește „operațiunea militară specială din Ucraina” decurge conform planului a scăzut de la 73% în luna mai, la 53 de procente în septembrie.

Peste 1.600 de respondenți din 50 de regiuni ale Rusiei au luat parte la acest sondaj. 47 la sută dintre ei au spus că sunt speriați, neliniștiți sau îngroziți din cauza deciziei guvernului de la Moscova de a decreta mobilizarea parțială. Alți 13% spun că sun mânioși și exasperați din cauza mobilizării.

23 la sută din participanții la sondaj au spus că sunt mândri de țara lor, în timp ce 66 de procente au declarat că se așteaptă ca mobilizarea parțială să se transforme într-una generală.

La începerea invaziei rusești în Ucraina, 23 la sută dintre ruși spuneau că se așteaptă la o mobilizare națională.

Aproape o treime din cei care au luat parte la sondajul Levada au spus că acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina nu au succes.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG