„Câteodată mi se pare că e cineva la fereastră”, a declarat Margarita, un medic militar rus care s-a aflat în concediu medical la Belgorod în ultimele două luni, primind tratament psihiatric în urma serviciului său în războiul Rusiei din Ucraina. „Uneori, obiectele par să se miște de la sine. Sau mi se pare că stă cineva pe mine. Am tot timpul coșmaruri și atacuri de panică”.
Margarita, căreia nu îi dăm numele adevărat pentru a o proteja de potențiale represalii pentru că a vorbit, le-a spus jurnaliștilor de la RFE/RL's North.Realities că a făcut terapie și a luat antidepresive puternice în încercarea de a face față la ceea ce a trăit ca parte a armatei invadatoare a Rusiei în Ucraina. „Chiar și atunci când sunt alți oameni prin preajmă sau când sunt ocupată să fac ceva”, a spus ea, „am mereu în fața ochilor toate acele orori”.
În timpul lunilor petrecute ca medic în Ucraina, a spus Margarita, a fost ea însăși hărțuită sexual și a fost martoră la alte acte de hărțuire, la agresiuni și la alte infracțiuni împotriva femeilor care serveau alături de ea. De asemenea, a aflat de incidente în care ofițerii au amenințat și agresat soldații care ezitau să meargă la luptă și a întâlnit soldați care s-au mutilat încercând să fie trimiși înapoi acasă.
RFE/RL a confirmat faptele de bază ale vieții și dosarului de serviciu al Margaritei, dar nu a putut verifica detaliile perioadei petrecute de aceasta în Ucraina, în mare parte din cauza restricțiilor impuse de guvernul rus în ceea ce privește transmiterea de informații și interzicerea accesului presei independente ruse în zona de război.
„Au vrut să mă distrugă”
Margarita, în vârstă de 42 de ani, a părăsit armata în 2017 după 11 ani de serviciu ca operator radio. Ea s-a stabilit în orașul Belgorod din vestul țării, dar a avut probleme de adaptare la viața civilă și nu și-a făcut niciodată o a doua carieră. În vara anului 2022, ea a mers la biroul militar local pentru a obține un document care să îi confirme statutul de pensionare și i s-a oferit un nou contract de serviciu într-o unitate medicală.
Coșmarul ei, spune ea, a început chiar înainte a primi uniforma de cadru medical militar.
„De îndată ce am ajuns în regiunea Nijni Novgorod, la Novosmolino, un colonel m-a observat în formație”, și-a amintit ea. „Era comandantul celei de-a 10-a divizii blindate. Mi-a spus: „Margo, vino cu mine”.
„A ordonat să mi se dea o uniformă și să mă prezint la muncă în cartierul său general”, a spus Margarita. „După ce i-am cunoscut mai bine pe unii dintre oamenii de acolo, mi-au spus: Colonelul a pus ochii pe tine. Probabil că vei fi soția lui de front".
Când ea a întrebat ce înseamnă asta, ei i-au spus că trebuia „să gătească, să facă curățenie și să-i facă pe plac”, sugerând o relație sexuală.
Ea a spus că a rezistat presiunii sale crescânde timp de aproape o lună, când unitatea a fost trimisă în zona de luptă din Ucraina, unde forțele rusești continuau invazia masivă și neprovocată lansată în februarie 2022.
Când ofițerul și-a dat seama că nu va deveni soția lui de campanie, a făcut în așa fel încât viața Margaritei să devină un iad, spune ea.
„Când, în cele din urmă, am ajuns pe front, am fost repartizată la unitatea medicală”, și-a amintit ea. „Ofițerul de acolo mi-a spus că colonelul a ordonat să fiu aspru pedepsită”. Timp de o lună, am trăit practic în aer liber. În timp ce toți ceilalți erau cazați în clădiri sau în barăci, eu dormeam pe jos, într-un cort, lângă drum”.
„Uneori, de asemenea, nu mi se dădeau rațiile de hrană”, a adăugat ea. „Au vrut să mă distrugă pentru ca eu să accept să mă culc cu el. Dar eu am rezistat. Și când și-a dat seama că nu mă voi supune, m-a transferat la o unitate de artilerie aproape de front. Am crezut că voi muri acolo”.
Șapte femei
Margarita a spus că mai erau alte șapte femei în unitatea sa medicală, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani, și că toate au fost forțate să devină „soții de front” pentru ofițeri.
„Una dintre ele era presată de un ofițer de informații”, a spus ea. „Alta de un comandant de tancuri. O a treia de un ofițer de infanterie. Când am ajuns, nimeni nu știa ce se întâmplă acolo. Iar când ne-am dat seama, era prea târziu”.
Margarita a văzut cu propriii ochi cum un ofițer a împușcat și a rănit grav o femeie soldat. „Dacă erau beți sau dacă a fost vorba de gelozie, nu știu”, a spus ea. „Dar el a încercat să facă să pară că ucrainenii au rănit-o. Ba chiar s-a rănit la mână braț și a spus că a protejat-o.”
Femeia, continuă Margarita, a rămas cu un handicap permanent și a suferit cinci operații pentru a repara rănile provocate de ofițer. „Acum s-a întors acasă, în Buriatia, dar luna aceasta se duce din nou la Moscova, pentru o altă operație”, a spus Margarita, adăugând că ofițerul, care folosea indicativul de apel Akația, o mai bătuse de multe ori pe acea femeie înainte de acest incident.
În cele din urmă, aproape toate cele șapte colege ale Margaritei, sub presiunea amenințărilor sau a condițiilor infernale, au cedat în fața ofițerilor, a spus ea.
„Una dintre ele a cedat încă din septembrie”, și-a amintit ea. „Pur și simplu i-au spus fără menajamente: Tipul ăsta te place, iar tu vei fi cu el. Și ea era din Belgorod. Nu s-a mai întors niciodată în unitatea noastră.
Ea a spus că o cunoștință comună, un șofer militar, i-a spus mai târziu că femeia s-a „adaptat”. „Cele mai multe fete au făcut-o”, spune Margarita. „Au decis că era mai bine să trăiască în spatele frontului, cu mâncare bună și multe țigări”. Mai târziu, un ofițer din unitate i-a spus Margaritei: „Am vândut-o pe tipa aia și te vom vinde și pe tine”.
„M-am uitat la el în așa fel încât a adăugat: Haide tu că e o glumă!”, spune Margarita.
„Niște prostituate”
Fenomenul „soțiilor de front sau de campanie” este recunoscut de multă vreme ca făcând parte din cultura militară rusă și sovietică. Într-o lucrare din 2018 despre femeile din armata sovietică în Al Doilea Război Mondial, istoricul englez Alexander Wood Balsom scria: „Unii oficiali guvernamentali și ofițeri de armată au supus forțat subalternele de sex feminin deoarece credeau că sunt îndreptățiți să aibă „soții de front” (denumite adesea abreviat PPZh în jargon militar). Nu toate relațiile PPZh au fost un produs al constrângerii, deoarece unele s-au format dintr-un interes comun autentic, în timp ce alte relații au fost inițiate de femei pentru a profita de avantaje.”
Marina Zațseva este originară din Sankt Petersburg, a servit în armata rusă în Cecenia din 2001 până în 2006 și s-a retras din armată în 2019. Ea a declarat pentru RFE/RL că soțiile de front sunt un secret bine ascuns al armatei și că a întâlnit această practică în timpul carierei sale.
„Unele femei pot rezista, dar altele caută protecție”, a spus Zaițeva. „Eu am rezistat”.
Ea a adăugat că femeile se confruntă cu multe alte forme de hărțuire și discriminare în armata rusă. Un ofițer, își amintește ea, a încercat să o șantajeze cu bani în schimbul unei promovări. Pe baza experienței pe care o are din timpul armatei, spune ea, nu ar sfătui femeile să urmeze o carieră militară. „Societatea rusă consideră că femeile la război sunt doar niște prostituate”, a spus ea. „Și asta este foarte trist”.
Maksim Arzamsțev, profesorul în Sankt Petersburg, este autorul unui studiu privind hărțuirea sexuală la locul de muncă. Conform acestui studiu, un sfert din toate femeile din armata rusă au suferit o formă de hărțuire sexuală sau abuz.
Valentina Melnikova, de la „Comitetul al mamelor de soldați din Rusia”, interzis de legile în vigoare, spune că a întâlnit doar câteva cazuri de femei de serviciu care s-au plâns de viol sau hărțuire în armată. Ea crede că majoritatea victimelor pur și simplu nu sunt dispuse să reclame abuzurile. „Atâta timp cât păstrează tăcerea, abuzul va continua”, a spus Melnikova. „De ce tac și de ce tolerează abuzul, nu știu. Aceasta este o întrebare pentru psihologi”.
Ea mai spune că nu doar femeile sunt victime ale abuzurilor sexuale în armata rusă. Ea a spus că mulți bărbați au apelat la organizația ei cu plângeri de viol sau violență sexualizată.
„În armata sovietică, se cumpără și se vinde totul, inclusiv oameni”, a spus ea. „Soldații au fost vânduți în stânga și în dreapta. Comitetul nostru activează din 1989. Pe vremea liderului sovietic Mihail Gorbaciov exista o comisie privind decesele și abuzurile în armată, iar eu am făcut parte din ea. Aproape 4000 de militari au apelat la acea comisie pentru ajutor.”
Melnikova a declarat că nu are nicio îndoială că un ofițer rus ar putea să-și împuște soția de front. „În timpul celui de-Al Doilea Război din Cecenia au existat cazuri în care ofițerii se îmbătau de o sărbătoare sau alta și trăgeau în soldații lor”, a spus ea, referindu-se la conflictul care a început în 1999 și s-a încheiat oficial în 2009. „Unele dintre răni era foarte grave”.
„Complet nebună”
Margarita a spus pentru RFE/RL că unii dintre soldații pe care i-a tratat pentru rănile suferite i-au spus că ofițerii i-au torturat și au tras în ei pentru că refuzau să meargă la luptă. I s-a spus că, în unele cazuri, soldații au fost ținuți dezbrăcați în subsoluri pline de șobolani până când au cedat.
Într-un caz, ofițerii i-au forțat pe acești soldați să-și sape singuri mormintele, a afirmat ea.
„Au săpat o groapă și apoi au fost obligați să se întindă în ea”, a spus Margarita. „Apoi, alții, sub amenințarea armei, au fost forțați să arunce pământul cu lopata ca să umple groapa.” După ce oamenii erau acoperiți, un ofițer trăgea cu arma sa orbește în groapă. „Dacă loveau pe cineva, asta e”, a spus ea. „Oricine supraviețuia se târa afară din groapa aia complet nebun. Nu le păsa ce se întâmpla cu ei în continuare.”
„L-am întrebat pe un soldat pentru ce fusese pedepsit și mi-a spus că nu-și amintește nimic”, și-a amintit ea. „Fusese lovit în cap atât de tare încât își pierduse cunoștința..... Era într-o stare destul de proastă.... Am văzut o mulțime de inși ca el”.
Margarita spune că doar soldații răniți foarte grav erau trimiși înapoi în Rusia pentru tratament. Restul au rămas pe teritoriul ocupat de Rusia în regiunea ucraineană Donețk, pentru a putea fi retrimiși mai repede în luptă.
„Nu mai e nimic de făcut decât să amputăm”
Condițiile de pe linia frontului sunt atât de rele, a spus ea, încât unii soldați se mutilează pentru a fi trimiși acasă. „Nu aveau nimic”, a spus ea. „Băieții din tranșee erau flămânzi și în zdrențe. Nu au fost plătiți de luni de zile”.
Trupele din prima linie nu aveau muniție, grenade și mijloace de transport, a adăugat ea.
„Totul era oprit, distrus sau avariat”, a spus ea despre vehiculele militare pe care le-a văzut. „Când am fost în regiunea Nijni Novgorod, am văzut trenuri de transport enorme de echipamente - tancuri, transportoare blindate, artilerie autopropulsată.... Am fost trimiși în Ucraina cu un astfel de tren și am așteptat o veșnicie în timp ce acesta era descărcat. Dar când am ajuns pe front, nu mai aveam aproape nimic cu care să purtăm un război. Ce s-a întâmplat cu el? Cred că a fost vândut ucrainenilor, și nu sunt singura care crede asta.”
Unii dintre soldații pe care i-a tratat aveau răni autoprovocate, spune ea. „Se împușcau singuri în picior pentru că, după săptămâni în tranșee, nu mai puteau nici măcar să meargă”, a spus ea. „De atâta umezeală și ger pur și simplu le putrezeau picioarele. Când le-am scos cizmele, m-am îngrozit; nu mai văzusem niciodată așa ceva. Cangrenă, sânge uscat - nici măcar nu le mai puteai găsi degetele de la picioare. Nu aveam altceva de făcut decât să le amputăm”.
În cele din urmă, Margarita nu a mai rezistat. A fost trimisă acasă pentru îngrijiri psihiatrice la un spital civil din Belgorod. În ciuda a tot ceea ce a îndurat și a fricii de a fi trimisă înapoi în războiul din Ucraina, ea a spus că speră să se întoarcă în armată cu o altă unitate. Ea a spus că nu este făcută pentru viața civilă, iar salariile din Belgorod sunt prea mici pentru a trăi. „Mi-ar plăcea să-i ajut pe băieți”, spune ea. „Am cumva sentimentul unei obligații neterminate. Nu știu, poate că sunt doar nebună. Dar, da, probabil că m-aș înrola din nou".
