NATO a mai cunoscut, în scurta sa istorie, scandaluri de spionaj. Nu e însă frecvent ca o țară din NATO să-și lase un înalt militar pe mâna justiției civile, în urma unor acuzații de spionaj. Alte asemenea afaceri comparabile au sfârșit întotdeauna în fața justiției militare.
Franța a arestat însă, pe 21 august, un locotenent-colonel care se întorcea din vacanță și care se pregătea să meargă la baza militară a NATO de lângă Napoli, în Italia, unde a lucrat în ultimii ani. Afacerea a fost lăsată să ajungă de îndată în presa din Franța și Italia. Militarul este acuzat că ar fi vândut Rusiei planuri și detalii secrete ale operațiunilor NATO din Mediterana, Balcani și Orientul Apropiat.
Comandamentul NATO din Napoli are în responsabilitate operațiunile din sudul Europei (inclusiv misiunea din Kosovo), dar și tot ce privește Africa de Nord, în special Libia.
Militarul francez este acuzat că ar fi furnizat planuri și informații serviciilor secrete ale armatei ruse, așa-numitelor GRU. Acestea sunt cunoscute pentru operațiunile lor în străinătate, nu doar în Siria, Libia și țări precum Africa Centrală, dar unor agenți GRU le este imputată și tentativa eșuată de otrăvire, în 2018, în Marea Britanie, a fostului lor coleg Serghei Skripal.
Militarul în cauză, al cărui nume e ținut deocamdată secret, tată a cinci copii, a fost arestat la întoarcerea din vacanță de către agenți ai serviciilor interne franceze DGSI. El stârnise bănuieli și era urmărit de mai multă vreme atât în Franța, cât și în Italia.
Lumea spionajului militar preferă să-și rezolve probleme în tăcere și în ascuns...
Afacerile de spionaj în cadrul NATO care devin publice sunt extrem de rare. De la căderea Zidului Berlinului încoace, altfel zis de trei decenii, au fost mai puțin de 10 asemenea cazuri, nici acelea foarte cunoscute de marele public. Lumea spionajului militar preferă să-și rezolve probleme în tăcere și în ascuns. De astă dată însă, este limpede că Franța a dorit să facă totul public pentru a da un exemplu. De altfel, s-a anunțat că au fost informați și ceilalți aliați din NATO, astfel încât să poată să ia măsuri pentru a-și proteja eventualele operațiuni puse în pericol de această revelație.
Aici mai intervine, desigur, și atitudinea complexă a Franței față de Alianța Nord-Atlantică, pe care în toamna trecută Emmanuel Macron o declarase, într-un interviu cu săptămânalul britanic The Economist, a fi în „moarte cerebrală”. Până în 2008, Franța nu a făcut parte din comandamentul integrat al NATO. În 2008, Nicolas Sarkozy a fost cel care a decis reintegrarea pe deplin a Franței în NATO.
Macron, deși nutrește în continuare visul unei armate europene, nerealizabil în viitorul apropiat, are tot interesul să întrețină relații foarte bune cu NATO, în ideea de a atrage structurile Alianței și acordul membrilor pentru o participare la operațiunile de poliție și menținere a ordinii ale Franței în Sahel, în Africa sub-sahariană.
Dar Macron are nevoie de NATO mai ales în Libia, unde el susține o facțiune militară împotriva alteia care are în spate Turcia. Cele două țări din NATO, Franța și Turcia, se află astfel pe poziții opuse în Libia, totul devenind și mai complex prin aceea că facțiunea mareșalului Haftar (cf. mai jos), care are în spatele ei favorurile Franței, se mai bucură și de sprijinul lui Putin.
În acest complex trebuie plasat tam-tamul publicitar din jurul arestării unui militar francez acuzat de spionaj pentru Rusia. Dincolo de ceea ce este în mod limpede un avertisment, vor fi interesante și urmările. Ultima dată când serviciile secrete ale armatei ruse, GRU, au fost bănuite de o faptă gravă într-o țară NATO a fost încercarea ratată de asasinare a lui Skripal în Anglia și asta a dus la expulzarea a 160 de diplomați ruși din toate țările din NATO.
NATO, Franța și Turcia în Libia
Parisul s-a retras din operațiunile NATO de supraveghere a circulației maritime din Mediterana, pentru a protesta împotriva „traficului de arme” al aliatului său turc în direcția Libiei. Retrăgând Franța din operațiunea de patrulare în Mediterana, Emmanuel Macron a denunțat ceea ce el a numit „responsabilitatea istorică și criminală a Turciei în Libia”.
Membru NATO, Turcia este implicată, cum am mai scris-o, în războiul civil din Libia: Ankara sprijină guvernul de la Tripoli, cel recunoscut internațional, al lui Faïez Sarraj, dar care e doar o coaliție heteroclită, foarte firavă pe plan militar, în vreme ce Rusia (ca și Egiptul vecin și alte țări arabe) îl sprijină pe mareșalul Haftar, cel ale cărui trupe domină toată partea răsăriteană a țării, Cirenaica. Franța lui Macron tinde să se situeze de partea acestui Mareșal Haftar, în vreme ce Recep Tayyip Erdogan își justifică amestecul militar în Libia prin aceea că sprijină guvernul recunoscut de ONU, pe când Franța, aliat din NATO, e de partea unui general rebel.
Macron este foarte critic față de amestecul lui Erdogan în Libia, dar nu spune nimic de sprijinul pe care Putin îl aduce mareșalului Haftar...
Statul major francez este convins că situația se va înrăutăți și că foarte curând Putin și Erdogan își vor împărți Libia în sfere de influență conduse de protejații lor locali. Macron este astfel foarte critic față de amestecul lui Erdogan în Libia, dar nu spune nimic de sprijinul pe care Putin îl aduce mareșalului Haftar.
Intervenind în Libia, Turcia are de altfel ochii îndreptați asupra zăcămintelor de gaz din Mediterana, în largul Greciei și Ciprului..., unde Macron ia de asemenea partea Greciei și Ciprului și unde a trimis câteva ambarcațiuni militare, atrăgând furia lui Erdogan, care l-a tratat pe Macron de „cupid și incompetent”.
Surse militare spun că în apropierea portului libian strategic Sirt, locul de naștere al defunctului dictator Muammar Gaddafi, s-a evitat deja, în ultimul moment, zilele trecute, o ciocnire între jihadiști din Siria, aduși de Turcia, și militari egipteni sprijiniți din umbră de Rusia (și de Franța).
Oricum, experții și programatorii NATO sunt cât se poate de pesimiști cu privire la viitorul Libiei și la posibilitățile de încheiere a războiului civil. Nimic nu permite anticiparea unei soluții pașnice într-o țară pe care intervenția franco-britanică din 2011, decisă de Nicolas Sarkozy și Tony Blair, a transformat-o în paradis pentru jihadiști și traficanți de arme, droguri, refugiați și migranți, totul situat în poarta Europei, peste mare.
