Linkuri accesibilitate

Statele Unite continuă să solicite eliberarea tuturor deținuților politici din Belarus


Protest anti-Lukașenka la Minsk. 6 septembrie 2020

Statele Unite continuă să solicite eliberarea tuturor deținuților politici din Belarus, unde au loc proteste aproape zilnice, de la alegerile prezidențiale disputate de anul trecut, în urma cărora Alexandr Lukașenka a obținut un al șaselea mandat, pe fondul criticilor instituțiilor internaționale și opoziției că scrutinul a fost fraudat.

„Suntem alături de bieloruși în lupta lor pentru libertate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-o postare pe Twitter astăzi înaintea unei demonstrații planificate de opoziția de la Minsk de Ziua Libertății din Belarus, când se marchează fondarea unui stat belarus independent, de scurtă durată în 1918.

Price a menționat că peste 290 de bieloruși sunt prizonieri politici, subliniind în același timp situația dificilă a colaboratorului postului nostru de radio Ihar Losik și a activistei opoziției Maria Kalesnikava.

Lui Kalesnikava, care este acuzată de acte împotriva securității naționale, considerate de susținătorii ei ca fiind „absurde”, i s-a prelungit arestarea preventivă pe 22 martie, până pe 8 mai. Ea a fost arestată în septembrie anul trecut, fiind o colaboratoare apropiată liderei în exil Svetlana Țihanovskaia și membră a Consiliului de coordonare al opoziției.

Losik, un blogger popular și colaborator al serviciului belarus al Radio Europa Liberă/ Libertatea este reținut din iunie, sub acuzații despre care susținătorii săi spun că sunt depășite. Inițial a fost acuzat că ar fi folosit popularul său canal Telegram pentru a „pregăti să perturbe ordinea publică” înainte de alegerile prezidențiale din 9 august. Losik, în vârstă de 28 de ani, a încercat să se sinucidă și a fost în greva foamei după ce a fost informat că i se aduc noi învinuiri, dar care nu au fost specificate.

Declarația lui Price vine la o zi după ce doi membri ai Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților din Statele Unite au cerut, de asemenea, eliberarea tuturor deținuților politici din Belarus și și-au promis sprijinul pentru mișcarea pro-democrație.

„Vom continua să susținem aspirațiile democratice ale poporului din Belarus până când liderul ilegitim [Alexandr] Lukașenka va demisiona, toți deținuții politici - inclusiv consultantul RFE/ RL Ihar Losik - vor fi eliberați și vor avea loc noi alegeri libere și corecte”, au declarat congresmanii Gregory Meeks (Democrat, New York) și Michael McCaul (Republican, Texas), într-o declarație.

Declarația spune și că, în cele șapte luni de la alegerile care au fost fraudate, poporul belarus a „continuat curajos lupta pentru democrație și libertate în fața represiunii violente”.

De asemenea, în declarație se menționează Ziua Libertății în Belarus, sărbătorită la 25 martie, pentru a aniversa Republica Populară Belarus, care a existat mai puțin de un an în 1918. „Ne solidarizăm cu toți cei care, la fel ca înaintașii lor care au încercat să scape Belarusul de autoritarism în 1918, flutură steagul alb-roșu și cer un viitor democratic pentru țara lor”, au spus Meeks și McCaul în declarație.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG