Linkuri accesibilitate

Statele Unite critică drept „nesăbuită” decizia CPI de a investiga crimele de război comise în Afganistan


Secretarul de stat american Mike Pompeo, 5 martie 2020.

Secretarul de sta American Mike Pompeo, a denunțat drept „nechibzuită” decizia Curții Penale Internaționale (ICC) de a permite anchetarea presupuselor crime de război comise în Afganistan de milițiile taliban, de armata afgană dar și de trupele internaționale, inclusiv cele americane.

Hotărârea Camerei de Apel a Tribunalului de la Haga a venit la câteva zile după ce Statele Unite și Talibanii au semnat un acord menit să pună capăt războiului de 18 ani din Afganistan. „Este cu atât mai nechibzuită această hotărâre cu cât vine la doar câteva zile după ce Statele Unite au semnat un acord istoric de pace asupra Afganistanului - cea mai bună șansă pentru pace într-o generație", a spus Pompeo în declarația sa. El a mai spus că Statele Unite, care nu recunosc autoritatea Curtii Penale Internaționale, vor lua „toate măsurile necesare pentru a-și proteja cetățenii.

Spre deosebire de Statele Unite, Afganistanul recunoaște CPI, însă oficialii de la Kabul se opun și ei acestei anchete.

XS
SM
MD
LG