Linkuri accesibilitate

Statele Unite reduc drastic ajutoarele pentru Afganistan


Secretarul de stat american Mike Pompeo, Washington (foto arhivă)
Secretarul de stat american Mike Pompeo, Washington (foto arhivă)

Statele Unite şi-au redus semnificativ ajutorul acordat Afganistanului şi au confirmat retragerea treptată a trupelor lor după eşecul de moment al conducerii de la Kabul de a ajung la un acord politic, care să permită deschiderea de negocieri cu milițiile Taliban. Decizia administrației americane a fost anunțată de secretarul de stat american Mike Pompeo, care luni, a fost într-o vizită de opt ore în capitala afgană, Kabul iar apoi la Doha, în Qatar, unde s-a întâlnit pentru prima dată cu lideri ai talibanilor.

La trei săptămâni însă după semnarea unei înțelegeri istorice între Washington şi milițiile Talibani, această dublă vizită nu a permis depăşirea „impasului politic", după cum s-a exprimat Mike Pompeo, care a subliniat că s-au înregistrat, totuşi, unele „progrese".

La Kabul, secretarul de stat s-a întâlnit printre alţii cu preşedintele Ashraf Ghani şi cu fostul premier Abdullah Abdullah care s-a proclamat şi el președinte după alegerile prezidenţiale de la 28 septembrie, umbrite de numeroase fraude.

Cei doi au declarat că nu pot „ajunge la un acord asupra unui guvern incluziv", un eșec care l-a determinat pe Pompeo să anunțe că ajutorul american destinat Afganistanului va fi redus „imediat" cu un miliard de dolari şi un miliard suplimentar în 2021 dacă impasul persistă.

Şeful diplomaţiei americane a promis că ajutorul ar putea fi restabilit dacă Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah ajung la o înţelegere.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG