Linkuri accesibilitate

SUA revin ca observator în cadrul principalei agenții ONU pentru drepturile omului


Statele Unite spun că vor reveni ca observator în cadrul principalei agenții ONU pentru drepturile omului după o absență de peste doi ani. Vorbind luni la o ședință a Consiliului pentru Drepturile Omului cu sediul la Geneva, emisarul american Mark Cassayre a spus că acest organism, deși imperfect, dispune de potențial pentru a deveni „un forum important pentru cei care luptă contra tiraniei și injustiției din lume”. Revenirea în Consiliu este cel mai recent pas al administrației noului președinte american Joe Biden pentru demontarea politicii predecesorului său, Donald Trump, care a retras Statele Unite din câteva organizații și pacturi internaționale. „Administrația Biden crede într-o politică externă axată pe democrație, drepturile omului și egalitate”, a spus Cassayre. Fosta administrație americană a anunțat în iunie 2018 că Statele Unite se retrag din Consiliul pentru Drepturile Omului după ce l-a acuzat de părtinire anti-Israel, de faptul că nu a realizat reforme cerute de Washington și de faptul că are printre membri și țări autoritare. Din Consiliu fac parte între altele China, Cuba, Rusia, Eritreea, Venezuela, țări acuzate de abuzuri împotriva drepturilor omului.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG