Linkuri accesibilitate

Statele Unite suspendă imigrația pe 60 de zile


Președintele american Donald Trump la conferința de presă zilnică privind evoluția pandemiei de coronavirus, 21 aprilie 2020.
Președintele american Donald Trump la conferința de presă zilnică privind evoluția pandemiei de coronavirus, 21 aprilie 2020.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care oprește emiterea de drepturi de ședere permanentă sau „green card” pentru 60 de zile, cu scopul declarat de a proteja muncitorii americani pe fondul impactului negativ al pandemiei de coronavirus asupra economiei. „Așa ne vom asigura că americanii șomerii acum vor fi primii să regăsească un loc de muncă când redeschidem economia” a declarat Trump în timp ce criticii îl acuză că se folosește de pandemia de coronavirus pentru a impune, înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, politica restrictivă în domeniul imigrației pe care o promisese cu patru ani în urmă.

Vor fi și excepții, în primul rând muncitorii sezonieri din agricultură dar și cei care vin să lucreze în sistemul medical.

De la începutul crizei de coronavirus și-au pierdut slujbele 22 de milioane de americani. Imigrația este o temă importantă a campaniei electorale a lui Trump, care va încerca să obțină un nou mandat la alegerile din noiembrie, când se va confrunta cu democratul Joe Biden.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG