Linkuri accesibilitate

„Statul o să te mănânce": Rusia intră în era condamnărilor pentru trădare


Opozantul rus Vladimir Kara-Murza, care este acuzat de trădare și de discreditarea armatei ruse, audiat la tribunal, Moscova, Rusia, 17 aprilie 2023
Opozantul rus Vladimir Kara-Murza, care este acuzat de trădare și de discreditarea armatei ruse, audiat la tribunal, Moscova, Rusia, 17 aprilie 2023

Opozantul Kremlinului Vladimir Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, în primul pentru „trădare de stat". Cazul său este departe de a fi singurul „exemplu" dat de guvern. În toată Rusia, statul găsește mai nou „trădători" într-un ritm fără precedent de pe vremea lui Stalin.

Într-un caz care a atras condamnare internațională la adresa Kremlinului, politicianul rus de opoziție Vladimir Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare – cea mai aspră pedeapsă dată vreodată unui opozant al Kremlinului în epoca post-sovietică – sub acuzații care decurg mai ales dincriticile sale vocale la adresa invadării neprovocate a Ucrainei de către Rusia.

Partea leului din pedeapsa sa – 18 ani – a fost pentru presupusa „trădare de stat", o acuzație care este folosită din ce în ce mai des în Rusia. În declarația sa finală în instanță, pe 10 aprilie, Kara-Murza a avertizat cu privire la cursul luat de președintele Vladimir Putin, amintind atribuțiile acordate procurorilor și poliției secrete în timpul Marii Terori, sub dictatorul sovietic Iosif V. Stalin.

„Am fost surprins că procesul meu, în lipsa de transparență și disprețul său față de normele juridice, a depășit chiar și «procesele» dizidenților sovietici din anii 1960 și 1970", a spus el. „Ca să nu mai vorbim de sentința dură cerută de procuratură sau de discuția despre «dușmanii statului». În acest sens, am depășit cu mult anii 1970 – ajungând până în anii 1930. Ca istoric, pentru mine acesta este un prilej de reflecție."

În timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă fără niciun semn de rezolvare, guvernul președintelui Putin a asmuțit Serviciul Federal de Securitate (FSB), care anul acesta a deschis o serie de cazuri de trădare fără precedent în istoria modernă a Rusiei.

„Li s-a dat undă verde pentru a deschide dosare penale grave", a declarat avocatul pentru drepturile omului Dmitri Zair-Bek, care conduce proiectul pentru drepturile omului „Primul Departament”. „Trebuie să fi venit tocmai de la vârf, deoarece [aceste cazuri] sunt investigate la cel mai înalt nivel, de către Primul Departament al Secției de Investigații a FSB. Acesta este un departament mic, același care l-a anchetat pe clientul nostru, jurnalistul Ivan Safronov și alte cazuri de «trădare de stat»".

Safronov a fost condamnat la 22 de ani de închisoare în septembrie 2022, pentru o acuzație de trădare pe care a negat-o și care a fost considerată ca motivată politic.

„Asta arată cât de importante sunt [aceste cazuri] pentru conducerea politică a țării și pentru structurile de securitate", a declarat Zair-Bek.

Oameni obișnuiți, culeși din mulțime

Kostiantin Pașcenko locuiește în orașul Kropivnițki din centrul Ucrainei.

Prietenul său de-o viață Igor Pokusin - originar din Odesa, în vârstă de 60 de ani, care locuiește în Abakan, capitala Republicii Ruse Hakasia, încă din perioada sovietică - a fost arestat în decembrie și se confruntă cu acuzații de trădare pentru că ar fi încercat să meargă să lupte voluntar în armata Ucrainei. Anterior, el a fost arestat și amendat pentru că a vandalizat un afiș pro-război cu culorile albastru-galben ale steagului ucrainean.

„Nu sunt de acord cu ceea ce a făcut cu vopseaua", a declarat Pașcenko pentru RFE/RL. „Cine s-a prins, tocmai la Abakan, că era vorba despre Ucraina? Puteți protesta în Ucraina sau în Georgia. Dar acolo guvernul nu te lasă să faci nimic. Statul te va mânca pur și simplu"."

Pe 4 aprilie, agenția de știri de stat TASS a relatat că ofițerii FSB din Nijni Tagil, un oraș din Urali, au arestat un cuplu căsătorit nenumit și i-au acuzat de trădare pentru că ar fi predat „informații tehnico-militare" -- un termen care se referă de obicei la informații despre producția de arme -- serviciilor secrete ucrainene.

Pe 13 martie, FSB a informat că a reținut un bărbat neidentificat în vestul regiunii Novgorod, pentru spionaj pentru Ucraina. Agenția a declarat că bărbatul a încercat să convingă soldați ruși mobilizați să dezvăluie locațiile unităților lor din Ucraina.

Pe 2 martie, FSB a anunțat arestarea unui bărbat în orașul Komsomolsk-pe-Amur, din Orientul Îndepărtat, la peste 9.000 de kilometri de linia frontului din Ucraina, pentru că ar fi spionat pentru Kiev. Deși nu au fost făcute publice informații în acest caz – așa cum este practica obișnuită din Rusia pentru urmărirea penală pentru trădare – unitatea Europei Libere Siberia.Realities a reușit să identifice suspectul. El este un fost soldat care a fost pensionat și a lucrat ca agent de securitate. A fost arestat în locuința sa la ora 5 dimineața, pe 23 februarie.

„Au luat toate înregistrările de pe camerele de securitate", a declarat un vecin Europei Libere. „Toți locuitorii au fost avertizați verbal să nu spună nimic până când nu va fi lansat un video oficial."

„Era un om plăcut, calm, grijuliu, serios", a adăugat vecinul. „Nu-mi pot imagina pentru ce a fost arestat."

„S" de la secret

În februarie, un tribunal din regiunea Hanti-Mansi din vestul Siberiei a condamnat un locuitor nenumit la 12 1/2 ani de închisoare pentru trădare. Singurele informații furnizate cu privire la acest caz au fost că inculpatul ar fi fost condamnat anterior pentru o infracțiune nespecificată.

„Procesul a fost închis", se arată în a relatat Siberia.Realities la 21 februarie. „Instanța nu a dat publicității numele, vârsta sau sexul inculpatului".

Relatarea a adăugat detaliul – desprins parcă din operele lui Kafka - că inculpatul a fost identificat numai prin litera „S”.

În 2022, în Rusia au fost deschise 22 de cazuri de trădare. Anul acesta, cel puțin 20 de cazuri au fost deja anunțate – dintre care nouă doar în martie. Mai mult de jumătate din cazurile din 2023 au fost în Orientul Îndepărtat.

„Preconizez că, până la sfârșitul anului 2023, vom avea cunoștință despre aproximativ 100 de cazuri în temeiul acestui articol", a declarat avocatul pentru drepturile omului Evgheni Smirnov pentru Current Time, o televiziune de limbă rusă condusă de Europa Liberă/Libertatea în cooperare cu VOA.

Dar cazurile anunțate ar putea fi doar vârful aisbergului. Cazurile de trădare din Rusia sunt așa de secretoase încât anunțurile guvernului sunt, în mod normal, singura modalitate prin care ajung la public. Iar FSB eliberează doar informații care îi sunt „benefice", a spus Smirnov.

Zair-Bek a exprimat o evaluare similară.

„Cred că știm doar de aproximativ 30 sau 40% din totalul cazurilor de trădare. În realitate, s-ar putea să fie mult mai multe", a declarat el pentru EL.

Mai mult, în trecut, aproape toți inculpații din cazurile de trădare rusești erau academicieni, oficiali sau militari care aveau acces la informații secrete. Acum, însă, inculpații provin din toate categoriile sociale.

„Din punctul meu de vedere, acuzațiile din cazurile pe care le cunoaștem par destul de nefondate", a declarat Zair-Bek. "Din ceea ce știm despre suspecți, ei sunt oameni complet obișnuiți, doar scoși la întâmplare din mulțime."

Toți suspecții se confruntă cu perspectiva unor lungi perioade de detenție preventivă, a unui proces cu ușile închise și unei sentințe de până la 20 de ani de închisoare.

„Provocare pură"

Pe 13 martie, FSB a anunțat arestarea unei femei în orașul Habarovsk din Orientul Îndepărtat pentru că ar fi trimis bani armatei ucrainene. Singura informație difuzată despre suspecta între timp eliberată a fost că se presupune că ar fi fost activistă în mișcarea de protest regională pentru susținerea fostului guvernator Serghei Furgal. Arestarea lui din 2020, după ce a câștigat alegerile împotriva candidatului Kremlinului, a stârnit indignare și săptămâni de demonstrații.

Grupul pro-Furgal a dat publicității o declarație în care afirmă că suspectează că „aceasta este o continuare a eforturilor de discreditare a mișcării Serghei Furgal". Iar activistul Valentin Kvașnikov a spus că nimeni din membrii mișcării nu o cunoaște pe suspectă, adăugând: „Aceasta este o provocare pură. Nu suntem atât de mulți dintre noi încât să nu o recunoaștem"."

Închisoare pe viață

Pe 7 aprilie, în Duma de Stat, camera inferioară a legislativului rus, au fost introduse modificări la Codul Penal, care ar urma să pedepsească trădarea cu închisoare pe viață. Comisia legislativă a Dumei a aprobat deja măsura în primă lectură.

Avocatul Smirnov a declarat că pedeapsa mai aspră ar putea face urmărirea penală pentru trădare mai ușoară și chiar mai frecventă.

„În general, persoanele reținute în baza acestui articol tind să mărturisească fapte proprii sau fac o înțelegere cu anchetatorii în care, în primul rând, mărturisesc ce ar fi făcut ei înșiși și, în al doilea rând, depun mărturie împotriva unei alte persoane pentru o infracțiune, de obicei și trădare", a spus el. „Autoritățile presupun că o sentință pe viață va face mai ușor să-i sperie pe oameni pentru a-i determina să facă ceea ce vor anchetatorii să facă".

„Este imposibil de spus cine vor fi potențialele victime ale acestei noi legislații", a adăugat el. „Vânzătorii de pâine. Șomerii. Oameni aleși complet aleatoriu din toată țara, care habar nu aveau că ceea ce vor fi făcut ar putea fi în vreun fel trădare."

XS
SM
MD
LG