Scrise în bine-știutul și nu tocmai digerabilul său stil excesiv ornamentat, hiper-adjectival, chiar manierist, volumele lui Dumitru Popescu reconstituie sufocanta atmosferă de la ASE în perioada instaurării stalinismului. Apoi, după ce tânărul economist devine redactor la Contemporanul (citadelă a dogmatismului obtuz și obscurantist), apar în memorii figurile unor Iosif Ardeleanu, Ion Banu, Marcel Breazu și N. Tertulian. Primul, un ilegalist închistat și sumbru, a condus vreme de decenii cenzura. Istoricul filosofiei Ion Banu (fost avocat social-democrat) era un intelectual care încerca să mențină o minimă decență în jungla ideologică stalinistă. Breazu (frate cu istoricul literar proletcultist Vicu Mândra și cu caricaturistul oficial al stalinismului Eugen Taru) era un marxist de mâna a treia, conformist și fals-bonom. Popescu are neîndoios talent portretistic, unele pagini sunt chiar savuroase (de pildă acelea despre membrele Comitetului Executiv, diversele Elena Nae, Alexandrina Găinușe, Aneta Spornic și Lina Ciobanu). Teratologia comunismului românesc își află în cărțile lui Popescu elemente lesne valorificabile. Fascinat de doctrina monopolistă oficială, Popescu scrie despre ideologii leniniști (filosofi, sociologi, jurnaliști, activiști) din varii timpuri cu simpatie și înțelegere.
Estetician en titre al stalinismului din România, N. Tertulian, pe care l-am avut și eu profesor de sociologia literaturii în anii ’70, devenit așadar un personaj fin, poliglot și erudit, s-a aruncat, încă din 1947—1948, în vâltoarea ideologică a leninismului cu mistuitoare și auto-nimicitoare pasiune. La fel ca un Ov. S. Crohmălniceanu, Silvian Iosifescu, Savin Bratu, Ion Vitner ori Paul Georgescu, Tertulian a plătit tribut celui mai negru stalinism. A renăscut ulterior, a scris eseuri importante despre Lukács, Adorno, Jaspers, Heidegger și Marcuse. Traseul său intelectual ar merita un articol separat.
La aproape șase decenii de la Plenara din noiembrie—decembrie 1961 („cea mai frumoasă Plenară din viața mea” cum o numea primul secretar al CC al PMR), când Dej și grupul său au declanșat un imens exercițiu de rescriere, adică de re-mistificare a istoriei PCR, memoriile lui Popescu ne aduc informații semnificative despre starea de spirit din acea perioadă. Era, evident, vorba de o grupare panicată, dispusă să recurgă la orice manipulare și la o furibundă represiune pentru a-și menține puterea. Este interesant că nicăieri în aceste cărți, Popescu nu găsește de cuviință să mediteze asupra absenței eforturilor de a construi și în România o direcție revizionist-marxistă. Dimpotrivă, există numeroase pasaje în care fostul ideolog critică reformismul neomarxist („lichidatorism”) și deplânge linia gorbaciovistă (aici se întâlnește cu Mizil). Mult mai interesante (și de fapt mai sincere) sunt în acest sens amintirile lui Cornel Burtică (Culpe care nu se uită, dialoguri cu jurnalista Rodica Chelaru, apărute tot la Curtea Veche în 2001, cu un cuvânt înainte de Adrian Cioroianu și cu o postfață de Dan Pavel). Spre deosebire de Popescu, Burtică s-a despărțit de clica lui Ceaușescu încă din anii ’80, a fost mazilit asemeni unui Virgil Trofin. Comparat cu destinele unor Burtică și Trofin, chiar János Fazekas, cel al lui Popescu se definește prin indefectibil conformism, prin obediență completă și lașitate politică. Ceea ce și explică afinitățile cu „intelectualii” din Comitetul Executiv gen Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu și Gogu Rădulescu. Cât privește dogma regimului care prezenta dictatura drept una a proletariatului, Popescu nu are suficiente cuvinte spre a-i blama comportamentul înainte și după căderea regimului: „Halal clasă conducătoare! Cu asemenea susținători morali, sponsori politici, adevărata temelie socială de granit, merită să se ducă dracului toată șandramaua. Și-au dat singuri foc la valiză, cum se spune, și nici acum nu s-au dezmeticit. Încă nu știu exact pe ce lume trăiesc!” (Ibidem, p. 99). Aceste cuvinte sunt scrise de un doctrinar al „misiunii istorice a clasei muncitoare”, al rolului predestinat al proletariatului în istorie…
