Într-o radiografie a sectorului energetic, experţi de la Institutul IDIS „Viitorul” aduc, între altele, noi detalii despre cum Federaţia Rusă ar subvenționa regiunea separatistă transnistreană prin intermediul gazelor naturale livrate de Gazprom. Potrivit autorilor studiului, acest lucru s-ar întâmplă cu acordul tacit al autorităților de la Chişinău.
Datoriile companiei Moldova-Gaz faţă de Gazprom sunt un instrument prin care Federaţia Rusă perpetuează conflictul transnistrean, pe de o parte, iar pe de alta „corupe” decidenții de la Chișinău, constată experţii de la Institutul „Viitorul”.
Îndatorarea faţă de concernul rus este comparabilă cu PIB-ul ţării şi constituie 6,5 miliarde de dolari. Majoritatea sunt datoriile regiunii transnistrene unde gazele sunt livrate aproape pe gratis începând din 1992. Atât datoria malului stâng al Nistrului, cât şi cea a malului drept sunt contabilizate de Moldova-Gaz, compania subsidiară a concernul rus Gazprom, în care Guvernul de la Chişinău deţine doar 36% din acţiuni. Potrivit experţilor, nu există o claritate privind modul în care sunt acumulate aceste datorii, cum sunt repartizate ele între cele două maluri ale Nistrului şi mai cu seamă cum ar urma să fie stinse şi de către cine.
Datoria regiunii transnistrene constituie aproape șase miliarde de dolari. Autorii studiului au identificat că aproape 1,3 miliarde de dolari din ele au ajuns direct în bugetul regiunii separatiste fiind achitate pensii, salarii şi alte cheltuieli curente. Aceste mijloace au acoperit peste 35% din totalul bugetului regiuni din ultimii zece ani. Astfel, Federaţia Rusă prin intermediul Gazprom şi implicit a MoldovaGaz a finanţat regimul separatist, constată unul dintre autorii studiului, expertul Victor Parlicov:
„Din start Gazprom nu a urmărit în Republica Moldova o agendă economică. Asta e concluzia la care ajungem noi. Gazprom a fost orientat pentru a finanţa o agendă politică. Mai mult ca atât, Gazprom a devenit principalul instrument de finanţare a entităţii separatiste din stânga Nistrului. Nimic altceva, nici subvenţiile pe care le dă Rusia la fondul de pensii, alte ajutoare nu se compară nici pe aproape cu volumul de subvenţii pe care le-a primit regiunea prin intermediul gazelor naturale.”
Facturile pe care le achită consumatorii din stânga Nistrului ajung începând din 2007 într-un cont bugetar special, numit „contul de gaze”. De atunci şi până în prezent datoria la gaze a crescut cu circa 4,18 miliarde de dolari. Tarifele pentru consumatori sunt puternic subvenţionate, adică micşorate şi acoperă doar 30 la sută din costul gazelor. Autorii studiului spun că principalii beneficiari ai tarifelor subvenţionate la gazele ruseşti au fost până la urmă investitori ruşi prin intermediul Centralei de la Cuciurgan, controlată de concernul rus Inter RAO şi Uzinei Metalurgice din Râbnița, care până în 2015 făcea parte dintr-un holding rusesc. Expertul Sergiu Tofilat:
„Aceste două întreprinderi din Transnistria care consumă multă energie şi beneficiază de tarife subvenţionate la gaze îşi vând producţia în exterior, le exportă la preţ de piaţă şi încasează venituri în valută forte, în dolari. respectiv, această subvenţie este convertită de ei în beneficii. În timp ce bugetul transnistrean a fost creditat cu 1,2 miliarde de dolari, aceste două întreprinderi din Transnistria controlate de business-ul rusesc au avut beneficii de 1,8 miliarde de dolari.”
Toate aceste aranjamente rezultă în fond din contractul de furnizare a gazelor încheiat încă în 2006 şi pe care Rusia refuză să-l renegocieze, prelungindu-l de la an la an. Aranjamentele nu ar fi nu ar fi fost posibile însă fără acordul tacit şi chiar participarea factorilor de decizie de la Chişinău, susţine Victor Parlicov:
„Putem presupune cu o doză foarte mare de probabilitate că o parte din banii proveniţi din schemele economice legate de regiunea transnistreană au fost utilizaţi pentru coruperea decidenţilor din Chişinău. Iar toţi cei care au acceptat aceste bacșișuri sau comisioane au menţinut status-quo-ul în beneficiul Federaţiei Ruse şi în defavoarea Republicii Moldova. Doar câteva exemple: cedarea controlului asupra întreprinderilor, punerea în aplicare a schemei contractuale, facilitarea schemelor economice care menţin artificial existenţa economică a regiunii transnistrene şi toate astea pentru un bacşiş. Pardon, dar toate lucrurile astea elitele noastre le fac pentru un procent care le cade tot din schemele astea din care cele mai multe beneficii le au fie business-ul rusesc, fie regiunea transnistreană.”
Ridică semne de întrebare şi datoria de 500 de milioane de dolari acumulată pe malul drept al Nistrului în condiţiile în care tariful achitat de consumator a acoperit mereu costul gazelor. Experţii pun aceste îndatorări pe seama managementului defectuos la MoldovaGaz, dar şi a neajustării la timp a tarifelor pentru energia termică, prin urmare, spun ei, nu pe umerii consumatorilor ar trebui să fie puse aceste datorii.
Autorii studiului au venit cu mai multe recomandări în adresa autorităţilor moldovene, principala fiind stoparea schemei prin care se acumulează datoriile la gaze.
