Linkuri accesibilitate

Studiu Oxford: Facebook este rețeaua favorită folosită în lume pentru dezinformare


În Moldova, potrivit studiului, dezinformarea are loc prin folosirea boților și a conturilor personale – trolilor.

Universitatea Oxford a dat publicității joi, 26 septembrie, un raport referitor la modul în care prin rețele de socializare se duc largi campanii de dezinformare organizate de guverne și partide politice în 70 de țări.

Studiu Oxford: Rețeaua favorită folosită în lume pentru dezinformare este Facebook
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:16 0:00
Link direct


Cercetătorii au monitorizat timp de trei ani campaniile de manipulare prin rețelele de socializare și au ajuns la concluzia că fenomenul este în creștere rapidă – dacă în 2017 erau numai 28 de țari în care acesta era evident, în 2018 –48, atunci în 2019 Universitatea Oxford a identificat 70 de țări – atât din Uniunea Europeană, cât și din spațiul fost sovietic, dar și tari cu democrații consolidate, precum Statele Unite sau Australia.

Raportul vorbește despre țări în care cel puțin un partid sau o agenție guvernamentală se ocupă constant de manipularea atitudinilor publice. Dintre țările Uniunii Europene, raportul a analizat situația din Austria, Croația, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Spania, Suedia, Marea Britanie.


Moldova se află și ea pe listă – împreună cu Armenia, Georgia, Azerbaidjan, țările Asiei Centrale, Rusia, Serbia, Ucraina. Pe listă se mai află și China, Venezuela, Mexicul, Iranul, Israelul, Cuba.

În toate cele 70 de țări, scrie studiul Oxford, propaganda este folosită ca un instrument de control al informației în trei feluri distincte – să suprime drepturile omului, să-i discrediteze pe liderii opoziției și să reducă la tăcere opiniile dizidente.

Potrivit studiului, anul acesta China comunistă a devenit un actor important pe scena globală a dezinformării odată cu protestele masive pro-democrație din Hong-Kong, regimul de la Beijing folosind masiv rețelele Facebook, Twitter și Youtube. Până in acest an, China a folosit pentru dezinformare și manipularea informației interne numai platformele chinezești.

Propaganda este folosită să suprime drepturile omului, să-i discrediteze pe liderii opoziției și să reducă la tăcere opiniile dizidente...


În general, scopul dezinformării și manipulării informației este domestic, dar anul acesta studiul Universității Oxford arată că șapte țări folosesc sisteme sofisticate de computere pentru a influența politica altor țări. Este vorba de Rusia, China, India, Pakistan, Arabia Saudită și Venezuela.

Rețeaua favorită pentru dezinformare folosită de 56 de țări din cele 70 analizate este Facebook.

În Moldova, potrivit studiului, dezinformarea are loc prin folosirea boților și a conturilor unor persoane. În Rusia, de exemplu, sunt folosiți atât boții, conturile personale – trolii, cât și hackerii și conturile Cyborg.

New York Times citează declarația Samathei Bradshaw, una din autoarele studiului, care susține că țările implicate în efortul de manipulare a informației folosesc sisteme din ce în ce mai sofisticate și mai greu de blocat, iar eforturile recente ale companiilor Facebook , Twitter și Youtube, deși importante, nu reușesc să fie și foarte eficiente. În ultimele două luni, scrie NYT, cele trei companii au suspendat conturi legate de guvernele Chinei și ale Arabiei Saudite.


Cotidianul american îl citează și pe Ben Nimmo, director al companiei Graphika, specializată în analizarea rețelelor de socializare, care își exprimă îngrijorările în legătură cu modul în care ele vor fi folosite pentru a influența alegerile americane prezidențiale de anul viitor. În opinia sa, există grupuri americane și străine care acționează independent sau cu legături reduse cu guvernele și care folosesc metodele pe care Rusia le-a folosit în campania electorală din 2016, în Statele Unite, ceea ce complică și îngreunează identificarea și eventual blocarea lor. „Pericolul este proliferarea acestei tehnici”, spune expertul citat de NYT.

Directorul Institutului pentru Internet Oxford, Philip N.Howard, un alt autor al raportului, susține că deja există o profesionalizare în acest domeniu – există companii care angajează personal specializat în tehnici de dezinformare și că nu se mai poate vorbi de hackeri răzleți și revoltați. În Tadjikistan, de exemplu, scrie NYT, sunt angajați studenți care sunt plătiți ca să deschidă conturi prin care să promoveze activitățile autorităților, iar în Birma în timpul investigațiilor s-au găsit dovezi că personalul militar este instruit de experți ruși în tehnici de manipulare prin rețele de socializare.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG