Linkuri accesibilitate

SUA și Coreea de Sud ajung la un acord privind costurile prezenței militare americane


Președintele american Joe Biden, Casa Albă, Washngton, 6 martie 2021.

Coreea de sud va plăti mai mult pentru prezența militară americană în țară, dar mult sub ceea ce ceruse fosta administrație Trump.

Statele Unite și Corea de Sud au ajuns la o înțelegere cu privire la acoperirea costurilor prezenței militare americane, punând astfel capăt neînțelegerilor care au însoțit președinția Trump. Acordul prevede o majorare semnificativă a plaților Coreei de Sud, fără să se precizeze nivelul.

Negocierile cu privire la acoperirea bugetului acestei alianțe militare intraseră în impas în martie 2020, când Trump a cerut majorarea de cinci ori a investiției sud-coreene. Această înțelegere survine la începutul exercițiilor miltiare comune care vor dura nouă zile, sub forma unor simulări cibernetice, din cauza pandemiei de coronavirus. Administrația Biden dorește să demonstreze angajamentul său în alianțe și acorduri de apărare. Ca președinte, Donald Trump a criticat în repetate rânduri aliați ai Americii că nu contribuie suficient la apărare, în Peninsula Coreea aflându-se 28,500 de militari americani. Cererile fostului șef al executivului au provocat tensiuni între cele două țări, Seul-ul crezând chiar că Statele Unite și-ar putea reduce considerabil prezența militară.

În campania electorală, Biden a adoptat o poziție mai echilibrată, în privința negocierilor.

„Ca președinte, sunt alături de Coreea de Sud, întărind alianța noastră menită să mențină pacea în estul Asiei și mă opun încercărilor de a extrage beneficii materiale de la Seul, amenințând că ne vom retrage forțele” - a scris Biden în October 2020.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că noul acord reflectă angajamentul administrației Biden – Harris „să revigoreze și modernizeze alianțele democratice ale Americii în toată lumea, pentru progresul securității și prosperității comune”. Cele două țări au discutat o majorare cu 13% a cheltuielilor sud-coreene sau plata a un miliard de dolari, în conformitate cu declarațiile unor oficialități, sub beneficiul anonimatului.

Trump respinsese oferta de 13% a Seul-ui, cerând în schimb cinci miliarde de dolari. Acest acord de împărțire a cheltuielilor este esențial în eforturile americane de a contracara ascensiunea Chinei, împreună cu o coaliție de țări din regiune. Riscul abordării lui Trump a fost ca Seul-ul să se apropie de China.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG