Linkuri accesibilitate

SUA și NATO încep retragerea din Afganistan, după aproape două decenii


Un elicopter american decolând din Afganistan, în provincia Wardak. 6 iunie 2019

Forțele armate americane au început să părăsească Afganistanul în cadrul primei faze a retragerii de trupe prevăzute de Acordul de pace dintre SUA și talibani, semnat pe 29 februarie.

SUA și NATO încep retragerea din Afganistan, după aproape două decenii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct



Forțele SUA sunt parte din forța militară străină în Afganistan, încadrată de NATO și cunoscută sub numele de operațiunea „Resolute Support”.

Numărul trupelor americane staționate în Afganistan va fi acum treptat redus de la circa 13.000 actualmente la 8.600 de soldați. Pe termen lung, planul prevede ca Statele Unite să își retragă toate trupele din Afganistan în termen de 14 luni, dacă toate condițiile de securitate sunt întrunite.

Șeful Pentagonului, Mark Esper, a anunțat însă că șeful militar SUA din Kabul, generalul Scot Miller, a oprit temporar retragerea, din pricina unor tensiuni interne în Afganistan, și că va restabili condițiile după ce numărul trupelor va scădea sub 8.600.

Șeful Pentagonului, Mark Esper
Șeful Pentagonului, Mark Esper

Astfel s-ar putea pune capăt treptat unei intervenții militare lansată cu peste 18 ani în urmă, ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Statele Unite au avut la un moment dat peste 100.000 de trupe în Afganistan, iar în primii ani ai ocupației străine, începând din 2002, Kabul devenise un oraș foarte cosmopolit, cu zeci de mii de străini și nenumărate restaurante în care, cum am mai scris, se putea bea alcool la terase.

Statele Unite au cerut totodată pentru marți un vot în Consiliul de Securitate ONU care să aprobe acordul încheiat cu milițiile Taliban pe 29 februarie.

NATO căutase deja, în octombrie 2015, să pornească o retragere, dar decizia a fost atunci oprită, în urma înrăutățirii situației militare acolo și mai ales după ce s-a văzut că forțele afgane sunt în continuare nepregătite să asigure în întregime securitatea țării.

Germania, Marea Britanie, Italia, Georgia și România sunt printre țările din NATO care au anunțat că vor menține o prezență militară importantă, la nivelul actual. Germania are circa 1300 de militari în Afganistan, Marea Britanie 1100, urmată de Italia cu 900 și circa 700 până în 800 în cazul Georgiei, României și Turciei.

Teoretic, forţele americane nu s-au mai angajat în conflictul propriu zis din Afganistan, ci au asigurat împreună cu NATO antrenamentul și pregătirea trupelor afgane. Administraţia Trump caută să liniștească opinia publică spunând că pregătirea forţelor afgane – deşi incompletă – a realizat progrese mari.

Mulți experţi militari consideră însă că Washingtonul ar trebui în realitate să mărească efectivele din Afganistan, mai degrabă decât să se retragă.

Miliarde de dolari au fost cheltuiţi și peste 2.400 de militari americani au fost ucişi...

Operaţiunile anti-teroriste rămân o parte importanta a misiunii, acesta fiind de altfel obiectivul său iniţial. Miliarde de dolari au fost cheltuiţi și peste 2.400 de militari americani au fost ucişi în cei 18 ani de război în Afganistan.

De asemenea, în timp ce celulele Al-Qaida au fost anihilate, noul inamic, gruparea Statul Islamic ISIS îşi face simțită prezența și în Afganistan.

Spre deosebire de Statele Unite, NATO nu a anunțat încă un plan detaliat pentru a pune capăt operațiunii „Resolute Support” de antrenare a trupelor afgane, care în momentul de față reprezintă circa 5.000 de oameni din 40 de țări.

XS
SM
MD
LG