Linkuri accesibilitate

SUA au închis consulatul Chinei din orașul Houston


Consulatul Chinei în Houston, SUA
Consulatul Chinei în Houston, SUA

Statele Unite au dispus închiderea consulatului Chinei în orașul Houston, spunând că scopul urmărit este protejarea proprietății intelectuale și informației cu caracter privat ale americanilor.

Decizia a fost anunțată miercuri de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, care îl însoțește pe secretarul de stat Mike Pompeo în vizita acestuia la Copenhaga. Relația dintre principalele două economii ale lumii, care era deja marcată de neînțelegeri în chestiuni ca drepturile asupra proprietății intelectuale, tehnologia 5G și drepturile omului, s-a înrăutățit și mai mult de la începutul pandemiei de coronavirus, anul acesta.

China a spus că închiderea consulatului său de la Houston reprezintă o „escaladare fără precedent” și că va lua măsuri de răspuns, dacă Washington-ul nu-și anulează decizia. În anunțul de miercuri, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a mai spus că Statele Unite „nu va tolera încălcări ale suveranității și intimidarea populației” sale de către China, după cum nu a tolerat nici „practicile comerciale incorecte, furtul de slujbe americane și comportamentul insultător” din partea Chinei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG