Linkuri accesibilitate

Statele Unite cer din nou R.Belarus să oprească „direcționarea” migranților spre UE


Centru pentru migranții ilegali din Lituania, veniți prin Belarus, situat la Rudninkai, ca 38 Km sud de Vilnius, Lituania, 11 august 2021.

O înaltă diplomată americană a cerut Belarusului să nu mai permită imigranților să treacă ilegal în Lituania și alte țări vecine.Potrivit Departamentul de Stat, secretarul de stat adjunct, Wendy Sherman, a abordat situația imigranților într-o convorbire telefonică la 13 august cu ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis.

Liderul regimului belarus Alexandr Lukașenka ar trebui „să oprească imediat o campanie de orchestrare a fluxurilor de imigranți peste granițe”, a spus Sherman în timpul conversației, potrivit unui comunicat.

Sute de migranți ilegali la granița Letoniei cu Belarus, Vorzova, 11 august 2021
Sute de migranți ilegali la granița Letoniei cu Belarus, Vorzova, 11 august 2021

În ultimele săptămâni, s-au mai confruntat cu un val de imigranți ilegali Letonia și Polonia, fiind nevoite să-și fortifice granițele și să înceapă respingerea imigranților.

Uniunea Europeană acuză regimul Lukașenka de dirijarea către cele trei membre ale sale a unui flux de imigranți provenind preponderent din Irak ca răspuns la sancțiunile europene impuse Minskului pentru reprimarea protestelor pro-democrație.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG