Linkuri accesibilitate

SUA și NATO în Afganistan: marșul victorios al talibanilor


Soldat afgan din Armata Națională de gardă în baza aeriană de la Bagram, după plecarea trupelor Statelor Unite și NATO, circa 70 de km nord de Kabul, 2 iulie 2021

Trupele SUA și NATO își continuă retragerea din Afganistan, pe măsură ce ofensiva talibanilor se extinde și capătă un nou impuls zi după zi.

SUA și NATO în Afganistan: marșul victorios al talibanilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:54 0:00
Link direct

Talibanii avansează în Afganistan, nemaiașteptând plecarea totală a trupelor străine și ocupând regiune după regiune, în vreme ce trupele SUA și NATO se retrag fără să intervină.

Duminica, ofensiva talibanilor a ajuns la porțile Kandaharului, principalul oraș paștun și locul din care a pornit de fapt mișcarea talibanilor, la mijlocul anilor 1990 și unde, până nu demult, au fost bazați printre alții și militari români.

„Joe Biden a fost întotdeauna sceptic în legătură cu prezența SUA în Afganistan și a rămas pe acea poziție,” notează Washington Post într-un editorial. “Opinia lui este că războiul împotriva talibanilor e nenecesar și imposibil de câștigat. Dar prăbușirea de la status quo la înfrângere se arată vertiginoasă și deprimantă.”

Trupele SUA au părăsit deja principala lor bază vreme de două decenii, care a fost aeroportul militar din Bagram.

Moralul trupelor guvernamentale afgane este în acest timp foarte jos, iar dezertările sunt zilnice. Membrii de rând ai forțele guvernamentale, în ciuda antrenamentului intens oferit in ultimii ani, sunt în continuare rău plătiți și demoralizați, demotivați in fata corupției superiorilor.

De altfel, duminică și luni, circa 1000 de soldați din nord, în apropiere de Badahșan, au preferat să fugă din fața talibanilor, fără să tragă un foc, trecând de partea cealaltă a frontierei, în Tajikistan.

Efect dincolo de frontiere

Dată fiind situația din Afganistan, Tadjikistanul și-a întărit prezența militară de la frontiera comună, aducând acolo circa 20.000 de militari suplimentari. În nord, așa cum scrie Wall Street Journal, talibanii încasează deja taxele la graniță.

La Moscova, Kommersant scrie că Putin a promis ajutor Tadjikistanului în legătură cu situația de peste lunga (1350 km) și primejdioasa frontieră cu Afganistanul.

La fel, scrie Izvestia, Putin s-a consultat telefonic și cu președintele Uzbekistanului, țară care are de asemenea o frontieră cu Afganistanul.

Factorul psihologic

Cel mai lung război din istoria SUA se încheie fără rezultat după două decenii, iar talibanii controlează deja 70% din teritoriu, unde trăiește circa jumătate din populație.

Experții spun că este doar o chestiune de timp până când va cădea și capitala, Kabul, unde guvernul președintelui Ashraf Ghani, un fost înalt funcționar al Băncii Mondiale, știe că nu va mai putea conta decât pe forțele proprii.

Deocamdată, însă, deși retragerea e presupusă a fi totală pe 11 septembrie, la exact 20 de ani de la atentatele din New York și intervenția SUA în Afganistan, în Kabul vor rămâne totuși ceva mai puțin de 1000 de militari din forțele speciale SUA, atât pentru paza ambasadei (și eventual și a altor ambasade, precum și a spitalului diplomatic), cât și pentru a controla aeroportul civil din Kabul, care până acum a fost păzit și controlat de trupe din Turcia. Talibanii au anunțat însă că după 11 septembrie acei militari vor fi considerați forțe de ocupație.

Cât despre populația civilă, se constată deja masive deplasări interne, datorate panicii, precum și un val crescând de refugiați spre țările vecine care tradițional au primit refugiați afgani: Iran și Pakistan.

NATO – din nou spectator

Am spus „intervenția americană”, iar nu a NATO, pentru că inițial, imediat după 9/11, George Bush a refuzat propunerea NATO de sprijin militar, oferit în virtutea acelui faimos articol 5 din Carta NATO, potrivit căruia un atac asupra uneia din țările membre este un atac împotriva tuturor. Bush a dorit să intervină singur împotriva regimului talibanilor, care îi asigurau găzduire și protecție lui Osama Bin Laden.

Iar rezultatul a fost rapid și decisiv: după câteva zile de bombardamente americane și de atac terestru din partea Alianței Nordului, tadjicii lui Massoud și uzbecii lui Dostom, cu toți opuși regimului talibanilor, aceștia au fugit din Kabul și au abandonat mare parte din teritoriul Afganistanului în mâinile eliberatorilor.

NATO a venit doar după aceea, după victoria SUA, iar militarii occidentali, inclusiv românii, sosiți imediat în primăvara lui 2002, pentru a se instala lungă vreme la Kandahar, au fost primiți, de la început, ca niște eliberatori, așa cum au fost primiți de o majoritate a populației americanii și ceilalți occidentali. Este greu de imaginat astăzi entuziasmul celor de atunci al afganilor, în special al tinerilor, dintre care cei mai mulți nu trăiseră altceva decât izolarea totală și dezastrul războaielor succesive, un sfert de secol de orori în vas închis, de la deceniul de război civil din timpul intervenției sovietice, până la regimul sufocant al talibanilor.

Am mai scris cum optimismul era uriaș atunci, după 2001, fetele mergeau la școală, femeile putea urca la volan, la radio se transmitea din nou muzică, iar la televiziune - siropoase foiletoane pakistaneze și indiene. Au reînceput apoi luptele de cocoși, funcționând pe pariuri, și acel sport tradițional al afganilor: buzkashi, un polo pe cai, unde în loc de minge se folosește un vițel mort.

Tot atunci, cam între anii 2002-2005, Kabul prezenta o atmosferă de delăsare precum cea a filmului clasic Casablanca, cu zeci de mii de expatriați și baruri și restaurante străine. La un moment dat, cum am mai scris-o, varietatea era extremă: existau trei restaurante croate, mult mai multe franțuzești si italiene, ba chiar si un macedonean, un bar irlandez, o berărie nemțească, iar restaurantele chinezești erau atât de multe încât nu le-am numărat niciodată.

Toată această atmosferă rară, irepetabilă, a început să se deterioreze rapid în anii 2004-2005. Nimeni din programatorii occidentali nevenind cu un plan precis de viitor, după primele alegeri parlamentare occidentalii au închis ochii asupra instaurării unei constituții islamice. O constituție care interzicea tot ce făcuse Afganistanul unic în cei câțiva ani anteriori și care a reinstaurat cenzura și pedeapsa cu moartea. Legea anunța că va pedepsi ceea ce era formulat foarte vag: „orice critică a Islamului”.

Douăzeci de ani pentru un eșec

Ceea ce șochează acum cel mai tare, atât populația, cât și strategii militari occidentali, este viteza ofensivei și succesul ei radical, element psihologic, deoarece nimeni nu se aștepta ca talibanii să atace câtă vreme forțe străine sunt încă în țară. Toate strategiile anterioare, plănuite din afară, s-au năruit.

Forțele occidentale pleacă așadar fără să fi obținut ceva tangibil în acești 20 de ani, în care au murit 2442 de militari SUA, dar și peste 40.000 de civili afgani.

În orice caz, a apus definitiv vremea anilor 2000, când în Kabul se putea bea vin la terasă.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (4)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG