Linkuri accesibilitate

SUA: Nu există dovezi că alegerile au fost fraudate, declară ministrul Justiției


Ministrul american al Justiției, William Barr.
Ministrul american al Justiției, William Barr.

Ministrul american al Justiției, William Barr, a declarat marţi că nu a constatat suficiente „fraude" care ar invalida victoria democratului Joe Biden la prezidenţiale, contrar afirmaţiilor președintelui Donald Trump. Într-un interviu cu agenția Associated Press, Barr, un susţinător fidel al preşedintelui american, că toate anchetele făcute până acum legate de posibile fraude „nu au scos nimic la iveală”, ca să pună la îndoială corectitudinea alegerilor.

Donald Trump, care refuză să îşi recunoască înfrângerea, a reproşat duminică Ministerului de Justiţie şi poliţiei federale (FBI) că nu îl ajută în lupta sa pentru a dovedi existenţa fraudelor, masive în opinia sa. „S-au dat dispăruţi", a declarat el pentru canalul Fox News.


Imediat după alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, William Barr i-a autorizat pe procurorii federali să ancheteze suspiciunile de fraudă fără să aştepte certificarea rezultatelor de către state, contrar obiceiului. De atunci însă, Barr i-a îndemnat să intervină însă numai în cazul unor acuzaţii „substanţiale" şi „credibile".

XS
SM
MD
LG