Linkuri accesibilitate

Rusia și SUA au extins oficial tratatul privind controlul armelor nucleare Noul START


Antony Blinken
Antony Blinken

Rusia și Statele Unite au prelungit oficial valabilitatea tratatului privind controlul armamentelor nucleare Noul START, la două zile înainte să expire. „Prelungirea tratatului START sporește securitatea Statelor Unite, a aliaților SUA și a lumii. O cursă nucleară neîngrădită ne-ar fi pus în pericol pe toți”, a spus la 3 februarie secretarul de stat american Antony Blinken, anunțând prelungirea oficială a tratatului.

Semnat în 2010, Noul START limitează la 1 500 numărul de focoase nucleare strategice pe care le pot desfășura cele două țări și la 700 numărul sistemelor de transportare, prevăzând și un regim de verificare. Prelungirea lui a fost parafată luna trecută de parlamentul rus și de președintele Vladimir Putin.

Administrația fostului președinte american Donald Trump a făcut o tentativă târzie de a negocia cu Rusia impunerea de limite pentru alte arme nucleare și de a include în tratat China. Dar acest lucru nu a făcut decât să blocheze negocierile, decizia privind soarta tratatului fiind lăsată administrației noi a președintelui Joe Biden cu doar câteva săptămâni înainte de expirarea înțelegerii, la 5 februarie.

Prelungirea tratatului a fost salutată de NATO și UE.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG