Linkuri accesibilitate

SUA spun că au ucis un membru al grupării Statul Islamic-Khorasan într-un atac cu dronă


Statele Unite spun că au ucis un membru al grupării Statul Islamic-Khorasan într-un atac cu dronă în estul Afganistanului. Lovitura aeriană a avut loc la mai puțin de două zile după atentatul sinucigaș revendicat de organizația militantă în apropierea aeroportului din Kabul, în care au murit 13 militari americani și alți 170 de oameni. Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a promis că atentatorii vor „plăti”. Un căpitan al Comandamentului Central american, Bill Urban, a spus că drona a ucis un „organizator” al Statului Islamic în provincia Nangahar. Pe 27 august, armata americană a spus că există încă „amenințări credibile” la adresa operațiunii de evacuare derulată de Statele Unite în Afganistan. Aceasta ar trebui să se încheie pe 31 august, potrivit unei înțelegeri cu talibanii, care controlează aproape întreaga țară. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a spus că un nou atac este „probabil”, iar următoarele zile vor fi „cea mai periculoasă perioadă de până acum”. Majoritatea celorlalte peste 20 de țări aliate care au participat la misiunea din Afganistan și-au încheiat deja eforturile de evacuare.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG