Deși nu era decât unul din punctele de pe agenda acestui summit de două zile al UE, este cel care a ocupat titlurile ziarelor și buletinelor de știri: acordarea în unanimitate, de către cei 27 de lideri europeni, a statutului de țări „candidate” la aderarea la UE Ucrainei și Republicii Moldova.
Anunțul a venit joi seara, după ce în cursul zilei Parlamentul European aprobase, la rândul său, în plenară, acordarea statutului de candidați la UE Ucrainei și Moldovei.
Cu 529 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă și 14 abțineri, Parlamentul a adoptat joi o rezoluție prin care le cerea șefilor de stat sau de guvern să acorde „fără întârziere” Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat la UE, ceea ce aceștia au și făcut. Liderilor li se cere însă să facă același lucru și cu Georgia „odată ce guvernul de la Tbilisi a îndeplinit” prioritățile și reformele indicate de Comisia Europeană.
Eșec strategic pentru Putin
Este în primul rând un eșec strategic pentru Vladimir Putin, care simultan cu summitul UE de la Bruxelles a organizat joi un summit virtual al BRICS, acronimul care se referă la țările emergente, puternice economic, ale acestei structuri ad-hoc: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.
Căutând să arate că nu acordă importanță acordării statutului de candidat Ucrainei și Moldovei, Kremlinul a spus că este o „chestiune internă europeană”, ceea ce echivalează limpede cu recunoașterea unui eșec, date fiind eforturile Rusiei din 2013 încoace, încă de dinainte de manifestațiile de pe Maidan, de a împiedica apropierea Ucrainei de UE.
Securitatea energetică a Europei și Croația în zona euro
Dar Ucraina, Moldova și Balcanii și ipotetica extindere a UE nu au fost singurele teme pe agenda acestui summit care a pus capăt președinției franceze a UE. Securitatea energetică a Europei a fost una din principalele teme, mai ales în lumina ultimelor sancțiuni impuse Rusiei și a opririi treptate a achiziționării de energie de acolo.
Au fost discutate și măsurile colective de luat pentru a îndepărta riscul intrării în recesiune. În sfârșit, liderii zonei euro au anunțat că Croația va deveni a douăzecea țară (din douăzeci și șapte) care va adopta moneda europeană, euro.
Incepând de la 1 iulie, președinția rotativă, de 6 luni, a UE, va fi preluată de Cehia, urmată, în prima jumătate a lui 2023, de Suedia.
Procesul aderării: mulți ani de negocieri, fără un termen precis
Celelalte țări care au statutul de „candidate” sunt actualmente Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia.
Deocamdată, însă, UE traversează de mai multă vreme ceea ce se numește „oboseala extinderii“. Populația UE, capitalele, partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace est-europene foste comuniste.
Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE acum 60 de ani: în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.
Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact in același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră in UE începând din 2013.
7-8 ani de negocieri a fost până acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi în curând, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2030.
Desigur, se poate imagina că cei douăzeci și șapte ar putea crea o „procedură specială”, așa cum o cere Zelenski. Dar chiar și așa, UE este atât de complicată încât procesul tot ar fi foarte lung: negocieri între statele membre, acord unanim, ratificare a reformei tratatului de către Parlamentul European și de către cele douăzeci și șapte de parlamente naționale (sau prin referendum). Experiența arată că e nevoie de cel puțin trei-patru ani pentru a modifica cel mai mic rând de text din tratate...
Pe scurt, fără a încălca legislația europeană este absolut imposibil ca Ucraina și Moldova să devină membri cu drepturi depline foarte rapid.
Cheful pentru o asemenea aderare pripită e cu atât mai limitat, cu cât, începând de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 conține o „clauză de asistență reciprocă” în cazul unei agresiuni militare împotriva unuia dintre membri, după modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO). Cu alte cuvinte, o aderare imediată a Kievului i-ar pune de facto pe cei douăzeci și șapte într-o stare de război împotriva Rusiei... Ceea ce cam dă de gândit.
Negocierile de aderare se duc pe capitole
Negocierile, odată începute, se duc pe capitole, pe sectoare ale economiei, circa 30 cu totul. Negocierile cele mai complicate sunt în general cele din agricultură, siderurgie şi textile.
Nu toate capitolele sunt obligatorii. Moldova, de pildă, nu are pescuit marin.
Se pot ivi însă și piedici neașteptate din partea altor țări. Până în 2013, de pildă, negocierile cu Croația fuseseră blocate vreme îndelungată de micuța Slovenie, membru in UE din 2004, care avea o serie de dispute cu Croația, moștenite din perioada iugoslavă. Slovenia are un drept de veto, ca toți ceilalți membri, in chestiunea extinderii, si a căutat sa obțină de la Croația cat mai multe concesii, in special un coridor lărgit in apele teritoriale din zona peninsulei Istria si in chestiunea unor fonduri blocate într-o fosta banca iugoslavă încă de la declanșarea războaielor din Balcani.
În sfârșit, există actualmente un consens tacit printre membrii UE că odată cu primirea Croației în 2013, acum aproape un deceniu deja, extinderea UE se va opri, cel puțin pe termen mediu.
