Țirkuni, Ucraina. Vira Levadna și Nina Podrepna stau pe aceeași stradă, în satul lor din estul Ucrainei, la nord-est de capitala regională, Harkov.
Înainte de începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în februarie 2022, erau doar vecine. Unsprezece luni mai târziu, spun ele, ocupația rusă, bombardamentele grele și viața plină de privațiuni, fără căldură și electricitate, toate acestea le-au făcut să fie mai mult ca o familie.
„După cum se spune: Nu cumperi doar casa, ci și vecinii", le-a spus Podrepna reporterilor de la Current Time în timp ce mergeau pe ulița noroioasă care duce la casa Levadnei și a soțului ei, Iehor. „Pentru că rudele sunt departe, dar vecinii sunt în apropiere. Și dacă ai vecini buni, ei vor sări întotdeauna în ajutor”.
Satul lor avea câteva mii de locuitori înainte de invazie, dar acum au mai rămas puțini, inclusiv aceste două familii de pensionari.
Ei sunt acum singurii locuitori de pe strada lor aici, în apropierea orașului Harkov, un oraș care a cunoscut prima dată violențele armate în 2014, când Moscova a ocupat Crimeea, iar separatiștii susținuți de Kremlin au preluat controlul asupra unor mari porțiuni din estul Ucrainei.
După ce începutul invaziei totale a Rusiei, pe 24 februarie, viața oamenilor din Țirkuni, situat la doar 15 kilometri de granița rusă, a fost și mai nefericită.
Bombardat din toate direcțiile
Podrepna s-a trezit sub ocupație împreună cu copiii și nepoții. Nu puteau să fugă din sat, spune ea, așa că au încercat să-și iasă din casă cât mai puțin posibil pentru a evita să atragă atenția ocupanților ruși.
Odată, când militarii ruși au venit să le verifice documentele, aceștia s-au speriat de artileria ucraineană care lovea tot mai aproape și s-au adăpostit în subsolul familiei Podrepni.
„Nici măcar nu ne-au mai verificat actele”, a spus ea, „s-au speriat, au tulit-o pe drum și nu s-au dus și la alte case, să le verifice”.
Cei din familia Levadni spun că abia au avut timp să își vină în fire că trupele rusești au și intrat în satul lor.
Gazul și electricitatea au fost întrerupte în prima zi a invaziei. După aceea, au gătit toată mâncarea la foc deschis.
Familia Podrepni s-a încălzit cu o sobă veche pe tot parcursul anului, păstrată în parte pentru că pe vremuri Podrepna a insistat că această sobă le-ar putea fi utilă într-o bună zi. „Și iată că este utilă”, a spus soțul ei, Viktor. „Fără ea, nu ar fi fost posibil”.
Forțele rusești au bombardat în mod regulat orașul Harkov din această locație și din alte locații din apropiere, înainte de a fi forțate să se retragă pe fondul unei contraofensive de vară a forțelor ucrainene.
De îndată ce armata rusă a fost împinsă din Țirkuni, spun ei, trupele care au plecat au început să bombardeze chiar satul. "Toată noaptea vegheai, vegheai- și apoi lucrurile păreau să se liniștească, și-a amintit Yehor despre bombardamente. „Și apoi, seara, cum ne mai bombardau! A fost greu, foarte, foarte, foarte greu".
„Acum sunt ai noștri”
Nici după ce satul a fost eliberat nu au avut o vreme gaz sau electricitate. După cum se pare, toate liniile erau întrerupte și multe zone fuseseră minate. Bombardamentele au continuat toată vara, spun ei.
Voluntarii le-au adus baterii alimentate cu energie solară care s-au dovedit vitale, spune Levadna, arătând o baterie pusă pe pervazul unei ferestre.
Chiar dacă conductele de gaz au fost, în cele din urmă, reparate, sătenii cu cazane moderne electrice tot nu și-au putut încălzi apa cu ușurință.
Iehor ne arată soba zidită din curtea soților Levadna. „În timpul ocupației am gătit aici pentru noi, dar acum este pentru câini: terci gras", a spus el. „Cumpărăm oase, gătim un terci”.
Au ținut animalele în casă practic de când a început războiul.
„Sunt ale noastre acum”, a spus Levadna despre trei pisici care mănâncă în apropiere din boluri metalice, lângă o cușcă pentru animale. „Au venit din curțile altor oameni, unde curțile sunt abandonate”.
Iehor remarcă solemn că sărbătorește în 2023, 50 de ani petrecuți alături de soția sa, dar, adaugă el, nu vor sărbători.
Încă mai păstrează o saltea într-o pivniță umedă și rece de lângă casă, unde au petrecut multe nopți stând treji toată noaptea până ce bombardamentele încetau.
„O păstrăm acolo. Pentru orice eventualitate”, spun ei.
