Linkuri accesibilitate

Tadeusz Kantor. De ce „să crape artiștii” 


Tadeusz Kantor (1915-1990)

„Teze și antiteze la Paris”, 24 octombrie 1985. Un interviu cu regizorul de teatru polonez Tadeusz Kantor (1915-1990).

Moderator: Monica Lovinescu. Colaborează la program: Alain Paruit, Monique Sueur și Mihai Pupăzan.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:49:56 0:00

Monica Lovinescu: „După Peter Brook, intervievat la microfonul nostru de George Banu pentru spectacolul său „Mahabharata”, o altă mare figură a scenei contemporane, Tadeusz Kantor, va răspunde întrebărilor colaboratoarei noastre Monique Sueur, pe marginea spectacolului său „Qu'ils crèvent les artistes!” (Să crape artiștii!), care, după ce și-a împărțit aplauzele la Avignon cu „Mahabharata”, reprezintă momentul cel mai cel mai remarcat din Festivalul de toamnă al Parisului.

Intrarea în scenă a clovnilor din „Qu'ils crèvent les artistes!

Nimic neașteptat după marea vogă a lui Grotowski din anii '60, Kantor este desigur acum omul de teatru nu numai al Poloniei dar al întregului Răsărit, care captivează cel mai mult publicul și mai ales specialiștii occidentali. Impunându-se încă de la primul spectacol cu care a trecut granițele Poloniei, celebra „Clasă moartă”, Kantor ne-a dăruit împreună cu teatrul său din Cracovia, Krikot 2, un inimitabil univers dominat de moarte. El însuși de altminteri își intitulează generic spectacolele „teatrul Morții”. Și într-adevăr poate că din Evul Mediu încoace Moartea nu și-a mai jucat cu atâta insistență dansul macabru în Occident.

Uimitor este că această unică obsesie a lui Kantor nu e repetitivă. După „Clasa moartă” , în care bătrânii în pre-ziua morții căutau pe băncile școlii pe copiii ce fuseseră odată, biografia regizorului ca și istoria Poloniei au introdus variații esențiale atât în „Wielopole/ Wielopole”, cât și în „Qu'ils crèvent les artistes”. Vom discuta desigur, atunci când face bilanțul Festivalului de toamnă, cu de-amănuntul acest spectacol. Dar pentru a-nțelege mai bine interviul lui Kantor, să încercăm un rezumat - nu al unei intrigi care nici nu există, ci situarea câtorva puncte de reper.

Mai întâi titlul. Directoarea de la Galerie de France, unde Kantor expune, el este și pictor, i-a povestit că vrând să construiască o ușă suplimentară la Galerie, câteva vecine bătrâne au început să țipe „să crape artiștii!”. Injuria i s-a părut lui Kantor demnă de reținut, nu numai pentru că era scandaloasă, dar și pentru că reflecta după el o situație posibilă a artistului în lumea contemporană.

Spectacolul se întemeiază pe două pretexte. Un text al scriitorului polonez Unilowski despre moarte, și nefericita existență a lui Veit Stoss, sculptor polonez din Evul Mediu, autorul celebrului altar al Sfintei Maria de la Cracovia. Texte pretexte pentru o nouă biografie a regizorului, singurul din teatrul conemporan care joacă propriul său rol rămânînd mereu în scenă și pentru aceeași privire asupra istoriei poloneze. Amândouă luate aparent în derîdere. Dar mai mult poate ca la oricine la Kantor, derîderea este singura figură posibilă a tragicului.

Pentru primele întrebări pe care Monique Sueur i le va pune lui Kantor, să intrăm mai întîi în teatrul care se reprezintă „Qu'ils crèvent les artistes” pe urmele unei fantomatice armate.

Titlul mai întîi. Crede oare Kantor că într-adevăr acesta destinul artiștilor în lumea contemporană?

Tadeusz Kantor: „Nu trebuie luat titlul prea în serios, și în general nu trebuie luat totul în serios în acest spectacol.”

Monica Lovinescu: Într-adevăr umorul, cu condiția să fie negru, e la el acasă pe scena oricărui spetacol al lui Kantor. Moartea desigur e prezentă mai întîi sub forma acestei armate fantomatice, cu soldați ce au aerul de a ieși din mormânt, tot atât de cadaverici ca și cei din „Wielopole/ Wielopole”, cu un general instalat pe un schelet de cal. Dar actorii par a juca în jurul Morții un dans derizoriu și grotesc.

Tadeusz Kantor: „Noțiunea morții a existat totdeauna în artă. Unele perioade sînt chiar pline de ea, arta egipteană, arta greacă, Evul Mediu, barocul, arta mexicană. Toate culturile vechi au în centrul lor noțiunea morții. În teatrul meu ea nu este însă luată în sensul funerar, e pur și simplu un instrument artistic deoarece nu sînt un filosof.”

Monica Lovinescu: Nu e un filosof, ceea ce nu-l împiedică a fi un teoretician. Arta sa nu e deloc întâmplătoare, nu răspunde unor capricii ale improvizației. Încă din anii '60, Kantor lansa un manifest asupra a ceea ce el numea „realitatea cea mai de jos”.

[...]

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG