Linkuri accesibilitate

Tenismenul Novak Djokovic părăsește Australia


Novak Djokovic, 26 noiembrie 2021, Innsbruck, Austria.
Novak Djokovic, 26 noiembrie 2021, Innsbruck, Austria.

Novak Djokovic părăsește Australia în urma unei decizii de deportare legată de neclarități privind felul cum a obținut viza fără să fie vaccinat. Campionul de tenis fusese deja trecut pe tabelul turneului de Grand Slam Australian Open, de la Melbourne, urmând să joace luni seară, în prima zi, dar un tribunal i-a respins apelul împotriva anulării vizei.

Într-o declarație de presă, Djokovic s-a declarat dezamăgit de decizie, dar a spus că o va respecta. Un adversar al vaccinării anti-COVID, Djokovic încercase să intre în Australia în baza unei scutiri medicale, dar autoritățile de imigrație au constatat că nu a putut-o justifica. El și-a atras critici inclusiv din partea unor colegi și rivali, dar a provocat și proteste anti-australiene și anti-vaccin în Serbia natală.

Premierul australian Scott Morrison a salutat decizia tribunalului de deportare a lui Djokovic, după ce a insistat de mai multe ori că țara sa nu face excepții în ce privește viza de intrare și că nimeni nu este mai presus de lege.

Comitetul Olimpic din Serbia a numit deportarea lui Djokovic „scandaloasă”. Familia tenismanului a spus că „politica și alte interese” au avut câștig de cauză.

XS
SM
MD
LG