Linkuri accesibilitate

Testări masive și clase închise la primul caz pozitiv: măsuri sanitare drastice luate în Franța, la începutul anului școlar


Prima zi la școală, în Franța, 2 septembrie 2021.

În Franța începe anul școlar, pe fundalul îngrijorărilor provocate de nouă creștere a numărului de infectări cu coronavirus, mai ales în rândul minorilor (10 – 19 ani).

13 milioane de elevi reiau de joi cursurile, cu prezența fizică în clase, în timp ce numărul zilnic de noi infectări, la nivel național, se menține la aproximativ 19.000.

S-au impus măsuri sanitare stricte, anunțate încă din iulie de ministrul educației Jean-Michel Blanquer. Între altele, o clasă întreagă va trece la predarea online îndată ce este detectat un singur caz pozitiv. de Covid.

Guvernul a anunțat, de asemenea, că 600.000 de teste vor fi efectuate pe săptămână la copiii din școala primară care sunt prea mici pentru a fi vaccinați și că fiecare adult care lucrează cu ei va fi testat și de două ori pe săptămână. Testele vor rămâne gratuite în acest context.

Mai mulți oameni de știință au avertizat că este de așteptat un nou vârf al pandemie, în această toamnă, relatează FranceInfo. Profesorii și părinții sunt îngrijorați că s-ar putea ajunge din nou la închiderea masivă a școlilor, ceea ce va pune presiuni deosebite asupra părinților care lucrează, mai ales că firmele se pregătesc să revină treptat, la programul normal de lucru.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG