Linkuri accesibilitate

„The Cornaro Window”: Povestea primei femei cu doctorat din istorie


Născută la Veneția pe 5 iunie 1646 într-o familie nobiliară care îi dăduse deja pe Caterina Cornaro, ultima regină a Ciprului, precum și pe mulți alți dogi, amirali, cardinali și senatori, Elena Lucrezia Cornaro Piscopia a fost prima femeie din lume care a obținut un titlu doctoral (la Universitatea din Padova, în 1678).

În Veneția secolului XVII, familiile patriciene obișnuiau să-și căsătorească doar fiul cel mai mare și fiica cea mai mare. Pentru spița masculină, se punea problema evitării fragmentării proprietăților familiei, fiului cel mare rămânându-i în principiu, prin moștenire, și palatul familiei. În același timp, cadeții erau încurajați să-și ocupe vremea cu politica și să participe activ la funcționarea statului prin candidatura la funcții publice. Astfel, când cadeții nu luau calea teologiei (cealaltă opțiune disponibilă în epocă), ei intrau în serviciul Republicii Venețiene. Erau ocupații nobile prin excelență și aproape obligatorii pentru patricieni, de la care statul cerea adesea sacrificarea vieții private pe altarul interesului mai mare. Așa se face că jumătate din dogii Veneției erau, de fapt, celibatari care aleseseră viața de stat în detrimentul celei personale. Pe de altă parte, niciun patrician nu dorea să renunțe la ideea de a avea o familie. Pentru ei, uniunea de facto, concubinajul, era o formă de consensualitate tolerată, lipsită doar de opțiunea căsătoriei. Copiii naturali erau recunoscuți de către tați, care se asigurau apoi de educația și viitorul lor economic.

În cazul fiicelor, tendința în familiile mari era aceea de a o căsători pe cea mai mare spre a mai recupera din zestrea pierdută odată cu fetele măritate. Fetele mai tinere erau adesea forțate să ia calea abației pentru a nu mai trebui să li se asigure zestre. Consecința acestor practici a fost declinul demografic al patricienilor venețieni, care deja fuseseră decimați în urma efortului de război împotriva otomanilor. Pe parcursul Războiului Candiei/Cretei (1645- 1669) - suprapus, iată, peste 23 de ani din cei 38 pe care i-a trăit Elena Cornaro Piscopia (1646–1684) -, un sfert din nobilimea venețiană (circa 280 de patricieni) a pierit. Din pricina pattern-urilor demografice amintite, multe familii pur și simplu s-au stins. Cum anume urma să arate Veneția fără patricienii ei? Fără motorul ei economic și comandanții ei militari...

Elena a fost rodul iubirii dintre nobilul Giovanni Battista Cornaro-Piscopia și o anume Zanetta Boni, o femeie cu origini modeste („prostituată”, potrivit unor surse contemporane), numită adesea „Valdesabia” cu referire la originile ei bresciane. Împreună au avut șapte copii, Elena a fost a cincea. Cu toate acestea, din pricina originilor Zanettei, n-au putut face parte din Cartea de Aur a nobilității venețiene (instituită în 1506 ca un fel de registru civil) și nu erau îngăduiți la ședințele Marelui Consiliu ori la alte evenimente rezervate aristocraților. Chiar și așa, Cornaro era una din cele mai înstărite familii și dăduse Republicii Venețiene nu mai puțin de patru dogi. Giovanni Battista Cornaro a decis să cumpere titlurile nobiliare pentru fiii săi Francesco și Girolamo, în 1664. Prețul pentru un singur titlu era enorm: 100.000 de ducați de aur. Spre comparație, un muncitor calificat în fabricarea de arme, extrem de necesare în epocă, ajungea să câștige undeva la 20 de ducați de aur pe an.

Giovanni a observat de timpuriu inteligența fiicei sale, Elena, și i-a încurajat înclinațiile culturale și intelectuale, oferindu-i cei mai buni tutori de greacă și latină, matematică, astronomie, geografie și muzică, filosofie, dar și ebraică, franceză și spaniolă, nemaivorbind de teologie. A devenit în timp o femeie învățată. Mai târziu, Elena a primit câteva cereri „avantajoase” de căsătorie, însă le-a refuzat pe toate pentru că dorea să-și dedice viața lui Dumnezeu. În 1665, la vârsta de 19 ani, Elena a devenit oblată a ordinului benedictin (fără însă a se călugări), un statut care îi permitea să rămână sub acoperișul palatului familiei sale și, în același timp, să observe ritualurile religioase. Poate că nu în van fusese întemeiat acest ordin feminin de către o femeie pe nume Scolastica, sora geamănă a lui Benedict de Nursia...

Deja faimoasă pentru erudiția sa, Elenei nu i-a fost foarte greu să obțină un loc la Universitatea din Padova (una din cele mai vechi din lume, înființată la 1222 în urma migrației profesorilor și studenților Universității din Bologna, aflați în conflict cu propria lor Comună). Era o instituție renumită pentru spiritul ei tolerant, încurajat, cu siguranță, de protecția oferită de puternica Republică Venețiană vreme de mai bine de trei secole. Ca loc al ideilor, a făcut parte din revoluția științifică a Renașterii. Galileo însuși predase aici vreme de 18 ani și fusese, la rându-i, un prieten apropiat al marii familii Cornaro. Giovanni Battista Cornaro își dorea ca fiica lui să devină doctor în teologie.

Susținerea tezei avea să se petreacă în latină și greacă, pe data de 25 iunie 1678, în fața a 30.000 de spectatori: o adevărată dezbatere cu public. Inițial, Episcopul de Padova, care era și decanul universității, Cardinalul Gregorio Barbarigo, a refuzat să acorde titlul de doctor în teologie unei femei. S-a ajuns, în cele din urmă, la un compromis: prelatul accepta ca Elena să obțină un doctorat în filosofie în loc de teologie, care rămânea un domeniu rezervat exclusiv bărbaților. Decernarea titlului fusese oficiată în fața conducerii universității, a studenților, profesorilor, senatorilor venețieni, dar și a multor altor invitați de la universitățile din Bologna, Roma, Perugia și Napoli. Elena a vorbit preț de o oră în latină clasică, explicând pasaje întregi din Aristotel, fascinându-și audiența.

Avea 32 de ani, din cei 38 pe care i-a trăit, iar viața sa ajunsese la apogeu. Rămasă la Padova după studiile doctorale, a murit de tuberculoză pe 26 iulie 1684, într-o uitare publică din ce în ce mai accentuată în ultima parte a vieții. Își dedicase anii din urmă studiului, traducerilor din varii limbi și carității.

Vitraliul central al Bibliotecii Frederick Ferris Thompson de la prestigiosul colegiu de arte liberale Vassar din Poughkeepsie, New York, instalat în anul 1906, surprinde minunat momentul acordării primului doctorat din istorie către o femeie: „The Cornaro Window”. O adevărată frescă a secolului XVII venețian și o poartă către cunoaștere și toleranță. Acum douăzeci de ani, Jane Howard Guernsey, ea însăși absolventă a Colegiului Vassar, publica și prima biografiei a Elenei, intitulată The Lady Cornaro: Pride and Prodigy of Venice (College Ave Pr, 1 iunie 1999).

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG