Așa-numitul minister de interne din Transnistria anunță că a trimis o solicitare către Ministerul Afacerilor Interne al R. Moldova pentru ajutor în investigarea dosarului privind omorul activistului transnistrean Oleg Horjan.
Mai exact, anchetatorii transnistreni cer organelor de drept constituționale să-i ajute să localizeze bănuiții pe malul drept al Nistrului și să stabilească circumstanțele relevante pentru acest caz.
- Te-ar putea interesa și: Ambasada SUA cere o anchetă transparentă în cazul omorului lui Oleg Horjan
Anterior, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat că a luat „sub control personal” acest dosar și că, în caz de necesitate, Tiraspolul se va adresa Ministerului de Interne al R. Moldova „pentru asistență juridică sau operativă”.
Biroul de Reintegrare și reprezentanții Chișinăului în Comisia Unificată de Control au propus ca ancheta să fie desfășurată sub egida Misiunii OSCE în Moldova, care, la rândul său, s-a arătat dispusă să ajute Chișinăul și Tiraspolul să interacționeze în investigarea acestui caz.
Pe 25 iulie, în Parlamentul de la Chișinău vor avea loc discuții cu ușile închise despre omorul opozantului din regiunea transnistreană găsit mort în locuința sa de lângă Tiraspol pe 17 iulie.