Poliția de Frontieră a R. Moldova anunță că EES a devenit operațional de azi și la punctele de trecere a frontierei Leușeni-Albița, Sculeni-Sculeni, Leova-Bumbăta, Giurgiulești-Galați (portuar și feroviar) și Ungheni-Iași (feroviar).
Astfel, la prima intrare după operaționalizarea sistemului, cetățenilor moldoveni care trec granița prin aceste puncte li se colectează date biometrice: imaginea facială și patru amprente digitale.
Datele sunt necesare pentru crearea unui dosar individual. La călătoriile ulterioare, verificarea se va realiza automat în baza datelor înregistrate, contribuind la reducerea timpului de procesare la frontieră, susține Poliția de Frontieră.
Moldovenii cu cetățenie română nu sunt supuși procedurilor.
Sistemul EES se aplică cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care au șederi de scurtă durată pe teritoriul uniunii: până la 90 de zile în oricare 180 de zile.
Din 2 martie, Poliția de Frontieră a României mai aplică EES și pe frontiera cu Serbia: la Drobeta Turnu Severin, Moldova Nouă, Moldova Veche (portuar), Orșova, Porțile de Fier II, Stamora-Moravița (feroviar), Jimbolia (feroviar); cu Ucraina: Halmeu (feroviar), Isaccea, Tulcea (portuar), Vicșani (feroviar); pe frontiera maritimă (Marea Neagră): Constanța, Constanța-Sud-Agigea, Mangalia, Sulina; pe frontiera aeriană: Aeroport Henri Coandă – Otopeni și, respectiv, pe frontiera fluvială (Dunărea): Calafat (portuar).