Cine nu s-a jucat în copilărie de-a indienii?! (Şi micii indieni din rezervaţiile de altă dată, se jucau de-a feţele palide?!) A trebuit să citesc cartea lui Tommy Orange (n. 1982, aparţinând triburilor Cheyenne şi Arapaho din Oklahoma) Acolo, chiar acolo, Black Button Books, 2022, ca să văd realitatea cu ochii nativilor, deloc romantică.
Vorba unuia dintre personaje: „orice ai auzi de la mine despre moştenirea ta nu te face mai mult sau mai puţin indian. Mai mult sau mai puţin un indian adevărat. Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ţi spună ce înseamnă să fii indian. Tu, eu. Oricine din poporul nostru care a supravieţuit e valoros. Eşti indian pentru că eşti indian.”
Sunt 12 persoane, ale căror voci spunându-şi fiecare povestea – „Vreau să le aşez o cameră în faţă, să înregistrez video, audio, pot transcrie în timp ce ei vorbesc, dacă vor, sau îi las pe ei să scrie, orice fel de poveste, să-i las să-şi spună poveştile fără ca altcineva să mai fie acolo. (…) Vreau să poată spune ce vor” –, se împletesc într-un bildungsroman al nativilor din Oakland, de unde „acel acolo, chiar acolo[al copilăriei], dispăruse, nu mai exista niciun acolo, chiar acolo”. Astfel că se impune această schimbare de perspectivă: „Mă aflu aici pentru a vorbi despre cum întreaga noastră abordare a fost încă de la început după cum urmează: copiii sar pe fereastra clădirilor în flăcări, cad şi mor. Iar noi ne gândim că problema este că sar. Asta este ceea ce am făcut: (…) de a-i convinge că a arde de viu este mai bine decât a pleca când devine insuportabil de incandescent”, pe când „ei hotărăsc că e mai bine să fie morţi şi îngropaţi decât să trăiască aşa, decât să trăiască această viaţă, cea pe care le-am pregătit-o noi, cea pe care au moştenit-o”. Plină de drame – alcool, droguri, prostituţie infantilă, sinucideri etc., etc. – această viaţă într-o comunitate tot mai decimată de „indieni şi nativi americani, indieni americani şi indieni nativ-americani, indieni nord-americani, nativi şi indoşi, indieni declaraţi şi indieni nedeclaraţi, indieni din Primele Naţiuni şi indieni atât de indieni, încât fie ne gândim la asta absolut în orice clipă, fie nu ne gândim la asta deloc. (…) Suntem sută la sută indieni, pe jumătate, pe sfert, pe o optime, pe o şaisprezecime, pe o a treizeci şi doua parte. Calcule imposibile. Rămăşiţe insignifiante”.
N-am să scot în faţă nici un personaj cu povestea lui, ca să nu-i nedreptăţesc pe ceilalţi – o frază totuşi citez, din secvenţa în care nativii ocupă insula Alcatraz, cu celebra închisoare, acum dezafectată, iar mama îşi cheamă fetiţele chiar aşa: „Toată lumea doarme în celule. E mai cald” –; subscriu întru totul părerii lui Marlon James: „Acolo, chiar acolo loveşte ca un fulger, sunetul vast, exploziv şi asurzitor al literaturii secolului XXI care, în sfârşit, îşi face simţită prezenţa. Un roman esenţial”.
13 martie ’23
