Linkuri accesibilitate

Torța lui Kraus


Karl Kraus s-a născut pe 28 aprilie 1874 în orașul Jičín din regiunea Hradec Králové (azi Cehia) ca al doilea cel mai tânăr din cei zece copii ai familiei. Mutarea cu părinții la Viena s-a produs rapid, la numai trei ani, și aici, în capitala austriacă, avea el să urmeze școala și chiar o parte din studiile universitare...

Prima lui operă importantă, Literatura demolată (Die demolirte Literatur), scrisă la 23 de ani, era o feroce satiră la adresa cercului literar al „Tinerei Viene”, propășit în legendara Café Griensteidl. Printre cele mai faimoase ținte ale acidei sale penițe s-au aflat atunci scriitorii Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Hermann Bahr sau Leopold Andrian. Ceea ce le reproșa Kraus era diletantismul literar, superficialitatea și cedarea în fața ispitelor clișeelor moderniste.

Debutul literar al lui Kraus prefigura așadar preocuparea lui permanentă pentru lipsa seriozității morale a literaturii vieneze, dar și autointitulatul său rol de distrugător al reputațiilor umflate și prețiozității intelectuale. Și deși mulți din cei pe care i-a criticat în prima sa carte erau evrei ca și el, Karl Kraus nu făcuse încă o legătură între ceea ce avea să numească mai târziu „spiritul evreiesc” și corupția din literatură, jurnalism și morala publică.

A doua lui operă, în fapt un scurt pamflet scris în 1898 împotriva lui Theodor Herzl și a ideii sioniste, anunța ceea ce avea să devină o adevărată obsesie pentru tânărul Karl Kraus. Existau multe motive pentru anti-sionismul său, unele dintre ele pur literare și estetice, altele fundamentale pentru atitudinea sa generală față de chestiunea evreiască. Asemeni majorității comunității iudaice vieneze, Karl Kraus privea sionismul la 1898 ca pe o reacție efemeră la antisemitism (ceva ce n-ar face decât să incite și mai tare naționalismul non-evreiesc).

Așa a ajuns el să parodieze filantropia evreilor burghezi, care ar ignora în mod convenabil situația dezastruoasă a maselor iudaice est-europene pentru care sionismul trebuia să fie o soluție practică la sărăcie și degenerare. Karl Kraus a scris ca și cum sionismul ar fi fost doar o toană, un capriciu al acelor „dandi de Ringstrasse” precum Herzl. Nu putea vedea nicio virtute într-o filosofie care, în opinia sa, ofensa încrederea lui necondiționată în asimilarea completă.

Deși nu era socialist per se, Kraus a scris că evreii nu vor mai ajunge cu picioarele uscate pe Tărâmul Făgăduinței, de vreme ce o altă „Mare Roșie”, aceea a social-democrației, le va sta în cale. După el, socialismul, nu sionismul burghez occidental avea să salveze masele de evrei ai Europei de Est.

Odată cu apariția Torței (Die Fackel) în 1899, revista satirică fondată chiar de el, Karl Kraus a început o extraordinară carieră de gherilă solitară, de „cenzor german” al Austriei habsburgice. Să amintesc aici, în trecere, că echivalentul lui Kraus în Germania acelei perioade era tot un satirist evreu mânat de ura de sine, pe numele său Maximilian Harden (1861–1927). Așadar, încă de la început, Karl Kraus și-a văzut misiunea ca pe una de „curățare” și de expunere nemiloasă a corupției morale din literatură, societate și politică, specifică unui imperiu în agonie, dar și epocii în ansamblu.

Atunci când Kraus a lansat Torța, Karl Lueger (părintele fondator al Partidului Creștin Social) era deja primar al Vienei de doi ani, și deși antisemitismul pălise de când își preluase funcția, nimeni nu putea pretinde că poziția evreimii austriece era una sigură. Kraus, în orice caz, asemeni altor evrei idealiști, dezamăgit că realitatea evreiască—separată de istorie—nu corespunde idealurilor sale, s-a autointitulat apărătorul unei etici absolute, în funcție de care a ajuns mai apoi să-și măsoare contemporanii.

Ca evreu agnostic (părăsise comunitatea iudaică în 1899) se simțea oricum responsabil, sau mai precis vinovat, pentru toate așa-zisele eșecuri ale evreilor. Kraus, el însuși prizonier al dezrădăcinării intrinseci a existenței intelectuale vieneze, a căutat să elimine componenta evreiască din el printr-o declarație de război împotriva unui imaginat și demonizat „spirit evreiesc”.

Puțin mai realist și auto-suficient decât tragicul său contemporan Otto Weininger (1880–1903), Karl Kraus și-a concentrat tirul împotriva unui fenomen concret: atotputernica presă vieneză. Faptul că această presă era controlată de evrei—rezultat al circumstanțelor istorice - n-a făcut decât să adauge o notă apocaliptică diatribelor sale auto-flagelante.

Numai că luptându-se cu ceea ce considera a fi falsificarea valorilor, lipsa autenticității și dezintegrarea adevărului, Kraus nu era angrenat și într-o bătălie politică. A fost un arbitru singuratic, mânat de standarde etice și estetice dintr-o altă epocă.

Vezi comentarii

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG