Organizația Transparency International Moldova a prezentat azi o analiză a proiectului comasat privind schimbarea sistemului electoral, care prevede că 51 de deputați ar urma să fie aleși pe circumscripții uninominale iar 50 după sistemul existent. Autorii constată că legislația propusă pentru aplicarea acestui sistem este nefuncțională, iar odată adoptat, acesta va scădea legitimitatea parlamentului, va amplifica fenomenul corupției în gestionarea fondurilor publice și va deteriora sistemul democratic în Republica Moldova.
Despre proiectul comasat, care are la bază sistemul mixt de vot propus de PSRM, experții spun că nu este altceva decât o copie a inițiativei PD-ului, cu unele completări. Autorul studiului, Valeriu Pașa susține că nu a fost definit un mecanism clar de constituire a circumscripțiilor, astfel încât într-una ar putea intra localități care nu sunt vecine, inclusiv din alte raioane. Concomitent, în proiectul comasat se propune formarea circumscripțiilor doar în baza numărului de alegători din listele de bază, asta în condițiile în care numărul acestora dintr-o circumscripție este diferit de cel înscris pe listele electorale, remarcă Pașa.
El mai spune că unii candidații vor câștiga bunăoară cu trei mii de voturi, iar alții cu peste 15 mii, dacă acest sistem va fi votat în Parlament.
„Alegerea directă a deputaților va fi mai reprezentativă pentru cetățeni. Aceasta este o bătaie de joc, pentru că și până acum deputații au fost aleși direct. Alegerea indirectă este un cu totul alt sistem. Acum, cât de reprezentativ este acest sistem când deputat ajunge cineva care ia primul loc pe circumscripție și vom vedea că acesta va însemna în jur de 30 la sută, în comparație cu faptul că acum în parlament sunt reprezentați circa 80 la sută dintre cei care participă la alegeri. Deci putem să ne dăm seama că acest nou sistem, cu siguranță nu va fi mai reprezentativ.”
După formula acceptată prin zisul consens larg, mai notează Valeriu Pașa, alegerile pot să aibă loc și cu un singur candidat iar dacă pentru el votează măcar o persoană, el este ales deputat, adică nu există un prag de validare, câștigă cel care a acumulat cele mai multe voturi.
„În mod normal, în țările în care se alege după sistemul- cine a luat cele mai multe voturi, acela este deputat, dacă a rămas un singur candidat în cursă, el este declarat în mod automat deputat în condițiile în care lipsește pragul de validare a acestor alegeri, adică ceea ce se propune în Republica Moldova. Or, cetățenii au dreptul să voteze împotriva acelui candidat. În Republica Moldova s-a inventat ceva absolut unic în lume. A apărut pentru prima dată în proiectul Partidului Democrat și s-a regăsit exact după același model în proiectul PSRM și respectiv în proiectul final.”
Autorul studiului spune că judecătoriile raionale numite – de circumscripție vor fi cele care vor examina contestațiile electorale și vor putea lua decizii privind excluderea unui candidat. În acest caz, cred experții, planează pericolul scoaterii din cursă a concurenților incomozi guvernării, mai ales că există un asemenea precedent dar și percepția că justiția ar fi controlată politic.
Mulți dintre participanții la dezbatere se arată convinși că inițiativa de modificare a sistemului electoral este o încercare nemascată a Partidului Democrat de a se menține la putere, formațiune care înregistrează în sondaje scoruri de 2-4 procente.
Experta anticorupție Mariana Kalughin susține că în condițiile traseismului politic din Moldova un asemenea sistem electoral este inadmisibil, or, zice ea, s-ar putea repeta situația de acum, când un partid care a acces în legislativ cu cele mai puține mandate ajunge să aibă majoritate parlamentară:
„Ceea ce ne revoltă este faptul că ni se aduce un proiect de lege despre se zice că ar avea impact de reducere a corupției politice, pe când impactul real va fi invers atât timp cât nu contează cine câștigă, contează să ai puterea să-l aduci în grădina ta pe cel care a câștigat.”
Autorii studiului atrag atenția că inițiativa de modificare a sistemului electoral este în dezacord cu unele recomandări făcute anterior de Comisia de la Veneția. Consilierul juridic al președinției, Maxim Lebedinschi, a spus că în cazul unui aviz negativ pentru proiectul comasat, socialiștii vor bloca adoptarea acestuia în legislativ. El a ținut să precizeze că în pofida similitudinii dintre cele două proiecte, nu există vreo înțelegere între socialiști și democrați.
Participanții la discuție cred că actualul proiect de lege trebuie retras din Parlament, în condițiile în care nu au existat discuții largi și transparente, nu se atestă un consens veritabil și nu există o claritate vizavi de numărul circumscripțiilor de peste hotare și organizarea alegerilor în stânga Nistrului.