Linkuri accesibilitate

„Trebuie să punem virusul între noi și să trăim bine cu el, ori să-l ducem cu totul de la noi” (FOTO/ VIDEO)


Pe străzile din Bălți
Pe străzile din Bălți

La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă, Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Bălți și cu expertul în politici de sănătate Ghenadie Țurcanu.

S-au împlinit șase luni de când Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de coronavirus o pandemie globală. În lume s-au înregistrat mai mult de 28 de milioane de cazuri de infectare și peste 900 de mii de decese legate de COVID-19. Republica Moldova a depășit pragul de 40 de mii de îmbolnăviri, dintre acestea peste 10 mii de cazuri sunt active. Statul se regăsește în topul mondial la numărul de cazuri active raportate la 100 de mii de locuitori. Despre pandemia de Covid-19 și preocupările cetățenilor pe timp de pandemie vorbim la acest sfârșit de săptămână.

„Trebuie virusul să-l punem între noi și să trăim bine cu el, ori să-l ducem cu totul de la noi”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:31 0:00
Link direct

* * *

În vremuri tulburi, precum acestea generate de pandemia de coronavirus, am făcut un popas reportericesc la Bălți. Epidemia împarte populația în mai multe categorii: cei care pun clor sau nu se despart de dezinfectant și cei care cred că nu li se poate întâmpla lor. Alții sunt cu gândul la medicamentul care va salva persoanele infectate de Covid-19, este și lume care crede că toate bolile sunt vindecabile. Mai mulți bălțeni critică guvernarea de la Chișinău, pentru că a întocmit reguli, dar tot cei de la putere le încalcă. Gestionarea crizei provocate de pandemie primește o notă nesatisfăcătoare de la locuitorii municipiului.

– „Bălțenii cât de cât s-au conformat la început regulilor impuse de acea comisie a guvernului, dar am ajuns în luna septembrie, când oamenii deja sunt indiferenți de ceea ce a impus guvernul, statul, autoritățile centrale.”

Europa Liberă: Dar de ce au devenit indiferenți?

– „Pentru că ei urmează exemplul celor de la conducere, vorbim de Chicu, Greceanîi, Dodon. Bine, Dodon își permite să meargă pe Muntele Athos sau unde merge, la Moscova, în Turcia, vine acasă, nu stă în acea carantină pe care ei ne impun s-o păstrăm și oamenii când văd, zic: „Măi frate, dar de ce eu trebuie să stau în carantină pe când un președinte de țară, un prim-ministru nu respectă regulile?” Mai mult ca atât, am văzut acea nuntă pe care a jucat-o fiul premierului și în care oamenii au spus că, dacă premierului i se poate, nouă de ce nu? Apropo, noi am asistat recent la o nuntă aici, la Bălți, în care un ofițer de la Centrul de Combatere a Crimelor Informatice a jucat o nuntă, cu prezența a 92 de invitați, nu vorbim... Și când i-am întrebat pe nuntași, da, au recunoscut că-și joacă nunta un ofițer de poliție.”

Europa Liberă în ospeție aici, la Bălți, și întrebăm localnicii despre această pandemie de Covid-19. S-au obișnuit, nu s-au obișnuit, cum depășesc perioadele de criză?

– „O parte din lume e foarte neglijentă, că în fiecare zi crește numărul de infectați. Eu singură am suportat virusul și la toată lumea le spun să se protejeze.”

Europa Liberă: Sistemul sanitar ține piept acestei pandemii?

– „Da, neapărat. Și sarcina-i prea grea, e foarte încărcat cu persoane infectate și situația așa-i, lucrează prea mult, prea multe ore au, prea mult timp stau lângă bolnavi.”

Europa Liberă: Pe viitor la ce vă așteptați?

Eu, la acest moment, n-aș accepta vaccinul...

– „Toate țările se luptă ca să facă un vaccin, dar ce fel de vaccin va fi nimeni nu știe, se scrie multe despre el, am citit, m-am informat, dar nu se știe ce fel de vaccin și eu, la acest moment, n-aș accepta vaccinul.”

Europa Liberă a făcut un popas aici, la Bălți, și întrebăm cetățenii cum se protejează de COVID-19.

– „Cu măști, cu soluții și distanța respectăm, așa ne protejăm.”

Europa Liberă: Dar vă este frică de această boală?

– „Da, ne temem, dar atâtea virusuri mai sunt în afară de Covid, trăiesc cu noi împreună, o să conviețuim și cu acesta. Ce să facem?”

Europa Liberă: Cum se descurcă autoritățile cu această criză sanitară?

– „Care autorități, locale sau centrale?”

Europa Liberă: Și, și!

– „Nu bine.”

Europa Liberă: Moldovenii, de felul lor, sunt petrecăreți, organizează nunți, cumătrii, zile de naștere, alte ceremonii, în perioada asta unii s-au abținut, alții nu. Ce părere aveți?

– „Trebuie să ne mai revedem metodele de a sărbători.”

Europa Liberă: Copii de școală aveți?

– „Da. În școala noastră s-au împărțit clasele în jumătate, învață în două ture, la distanță, numai că ei îs copii, nu putem să-i legăm sau să-i spunem să nu șadă în bancă unul cu altul. Noi toți am fost copii și știm că se grămădesc împreună, se joacă. Principalul e să nu scăpăm acolo virusul, în școală, și o să fie bine.”

Europa Liberă: Numărul crescând zilnic al celor infectați și al celor mai puțin vindecați îngrijorează populația?

– „Când se aude 500-600, da, îngrijorează desigur, dar, totodată, lumea trebuie să trăiască, trebuie să activeze, trebuie să meargă la serviciu, trebuie să trăiască cu ceva, adică trebuie virusul să-l punem între noi și să trăim bine cu el, ori să-l ducem cu totul de la noi.”

Europa Liberă: Despre cultura sănătății în Republica Moldova ce ne puteți spune?

– „Desigur că ar trebui să existe, că igiena personală, distanța socială acum mai ales ar trebui să fie numaidecât.”

Europa Liberă: Și de unde începe educația?

– „Începe de acolo, de la familie, de la naștere. Cum îl învățăm pe copil, așa și o să ducă viața mai departe și așa și o să facă când o să fie matur sau cum vede de la tată, mamă, profesor, așa face și el.”

Europa Liberă: Vă este frică de un eventual al doilea val de infectare?

– „Da, dar nu chiar așa de tare. Eu în orice caz m-am obișnuit. Nu cred în vaccinul rusesc, eu mai bine aș vrea un vaccin european.”

Europa Liberă: De ce?

– „Vedeți, atâția ani sub tutela rusească și unde am ajuns și cu vaccinul tot acolo o să ajungem.”

Europa Liberă astăzi adună opinii aici, în municipiul Bălți, despre lecțiile pe care le-au însușit moldovenii pe timp de criză pandemică.

– „Oamenii au însușit că trebuie să păstreze distanța socială, să fie atenți la cum se cheltuiește banul public, să pună accent pe comunicarea online mai mult decât pe cea fizică, au învățat să facă nunți, ceremonii sau evenimente cu puține persoane, cu buget redus, au învățat să critice pe cei care cheltuiesc banii pe focuri de artificii, pe concerte, pentru că au văzut care valori acum sunt importante.”

Europa Liberă: Dar ce n-au reușit să învețe?

– „N-au reușit să fie cu ochiul pe cei de la putere, să-i determine să fie corecți, să respecte legea, pentru că ei au sfidat legile și cetățenii n-au reușit să facă presiuni în așa fel încât să-i corecteze, să-i monitorizeze în așa fel ca ei să se responsabilizeze. Asta n-au reușit.”

Europa Liberă: Ați calculat câte măști ați cumpărat până astăzi?

– „N-am calculat, dar o mare parte din buget a mers pentru aceste măști, avem doi copii la școală, le dăm măști ca să le schimbe la fiecare două ore și este o parte bună din buget care merge acum pentru produsele de igienizare.”

Anunțuri la intrarea într-un spital din Bălți
Anunțuri la intrarea într-un spital din Bălți

Europa Liberă: Cine se face responsabil că e în creștere acest număr al infectărilor și mai puține vindecări se înregistrează?

– „Este responsabil Dodon, este responsabil Chicu, este responsabilă dna Dumbrăveanu, ei toți sunt responsabili de ceea ce se întâmplă, ei au dat exemple proaste, au promovat greșite modele de comportament și poliția nu i-a amendat, pentru că toți trebuie să fie egali în fața legii, indiferent este președinte sau este om de rând. Și poliția ar trebui să nu sară cu bâta la acei cu pătrunjelul care vând, o bătrânică, dar să sară cu bâta acolo unde este aglomerare.”

Europa Liberă: Aducerea vaccinului în Republica Moldova e o preocupare a cetățenilor și, mai ales, de unde va fi adus vaccinul?

– „Inovațiile nu sunt o prioritate în Federația Rusă și de aceea noi nu avem încredere în acel vaccin, dacă oamenii de știință vor vorbi despre vaccinurile care sunt aduse din Occident, eu cred că oamenii vor accepta și chiar se vor vaccina masiv.”

Europa Liberă: Și Dvs. din care categorie faceți parte?

– „Tatăl meu este medic de specialitate și eu cred că trebuie să ne vaccinăm, dacă sunt studii că sunt bune, nu m-aș vaccina cu un vaccin din Rusia, dar ceva din Occident, ceva din America, din țările unde se inovează mai mult.”

Europa Liberă: Au învățat moldovenii lecția pandemiei?

– „Nu.”

Europa Liberă: De ce?

Tot se începe de la conducere, conducerea cum dă exemplu așa și se primește mai departe...

– „Tot se începe de la conducere, conducerea cum dă exemplu așa și se primește mai departe.”

Europa Liberă: Dar ce exemplu ați aștepta?

– „Pe o familie cu o copilă că au prins-o în parc au plătit amendă 25 de mii, iar acesta face nuntă și și nu plătește nimic.”

Europa Liberă: Cine, premierul?

– „D-apoi cine? Președintele Ucrainei a plătit amendă, cel român a plătit amendă, dar ai noștri fac lege pentru toți, numai nu pentru ei.”

Europa Liberă: Dar la piață lumea cum se comportă?

– „La piață și oamenii îs vinovați.”

Europa Liberă: Câte măști ați cumpărat pe parcursul acestei perioade?

– „Eu activez la „Poșta Moldovei” și nouă ne dau măști, mănuși, ne dau tot timpul.”

Europa Liberă: Dar credeți că e scump pentru un cetățean să-și cumpere măști?

– „Da, mai ales pentru acei vulnerabili și pentru pensionari.”

Europa Liberă: Vă temeți de un al doilea val de pandemie Covid-19?

– „Da’ el ce, s-a terminat primul val sau ce? La noi cum lucrul este, așa și merge, primul încă nu s-a terminat.”

O slujbă în aer liber la o biserică din Bălți
O slujbă în aer liber la o biserică din Bălți

Europa Liberă: Despre cultura sănătății la moldoveni ce ne puteți spune?

– „Moldovenii trebuie să se învețe încă de la Europa, multe trebuie să se învețe.”

Europa Liberă: Prețuiți sănătatea, în general?

– „Dacă port mască, înseamnă că da.”

Europa Liberă: Cât de atenți sunt cetățenii Republicii Moldova cu această pandemie de Covid?

Vedeți, majoritatea îs fără de mască?

– „Dar defel nu sunt atenți. Că nu cred, nu cred că este așa un virus. Vedeți, majoritatea îs fără de mască?”

Europa Liberă: Vă văd pe Dvs. cu mască. Câte măști ați schimbat de la începutul pandemiei până azi?

– „Multe...”

Europa Liberă: Vă surprind în preajma pieței. La piață lumea cum se comportă?

– „La piață lumea e cu mască, măsoară temperatura când intrăm, este de dezinfectat mâinile.”

Europa Liberă: În opinia Dvs., medicii cum se descurcă, personalul medical?

– „Îmi pare că greu, greu se descurcă. Lumea e capricioasă, nu crede, le pare că, ei, mă rog, s-a trece ca gripa virală, ca gripa care a mai fost.”

Europa Liberă: S-a schimbat, în general, lumea și cum s-a schimbat în această perioadă?

– „Îmi pare că spre rău se schimbă lumea. Cum îmi spunea sora mea din sat, că dacă o murit capra mea – să moară și a vecinului, dacă-s bolnav eu – lasă să fie toți bolnavi în jurul meu. Îmi pare că așa atitudine are lumea.”

Europa Liberă: Moldovenii sunt petrecăreți, au așteptat nunți, cumătrii, zile de naștere... Pot ei renunța la aceste evenimente?

– „Nu, nu... Viața-i viață, cineva se naște, altul moare și așa-i de când îi lumea și pământul, dar au mai fost așa pandemii, și ciumă, și tifos, cred că și acum tot o să existăm, care o să aibă noroc de sus, de la Domnul.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Bălți, și întrebăm localnicii despre această pandemie de Covid-19. Cum vă protejați?

– „Ne protejăm, cheltuim mulți bani, fiindcă măștile costă, dezinfectantul costă și eu lucrez într-o instituție medicală, într-un centru social, unde ne protejăm bine, dar ne e cam frică, fiindcă că sunt multe contaminări în toată ziua și crește, nu știm, e adevărat, sunt așa multe sau nu sunt, dar la serviciu am avut persoane care au fost bolnave și virusul este, este ceva serios...”

Europa Liberă: Și totuși, există și foarte multă lume care nu crede în acest virus.

– „Care nu crede, da, sunt care nu cred, dar este lume care respectă și care are frică și se stimează și pe dânsul, și pe persoana care stă în fața lui, ca să nu-l infecteze. Dacă o să depunem mobilizare mai serioasă, cred că vom trece, dar, după câte se aude, o să dureze.”

Europa Liberă: Autoritățile au făcut față, fac față acestei crize?

– „Nu, eu nu îs de părerea că fac față, fiindcă s-a făcut nuntă pe timp de pandemie care s-a ascuns... Ce să zicem de Igor Dodon că e șeful statului și el nu respectă? Adică, dacă luăm exemplu de la ei, atunci mergem rău, m-am referit la nunta premierului și m-am referit la prezidentul nostru, care face întâlniri prin sate, dar nu are niciodată mască. Ei trebuie să schimbe atitudinea, fiindcă chiar nu-i bună sau chiar ei ne vor rău, sau ne ignorează complet, că așa nu se mai poate. Și Moldova noastră rămâne în categoria roșie, ceea ce ne doare. Când ne uitam în China de la început că, vai, acolo este, credeam că la noi nu o să mai vină, dar uite că la noi a venit și îi dur, fiindcă a suferit lumea, nu a avut salarii, nu a lucrat. Sperăm totuși să ieșim peste vreo doi ani, se zice că vreo doi ani, așa am citit informație că vreo doi ani.”

Europa Liberă: Dvs. vaccinul îl așteptați?

– „Nu! N-o să mă vaccinez, nici nu am crezut în vaccinuri.”

Europa Liberă: Președintele Igor Dodon a zis că ar putea să testeze el vaccinul rusesc. Rușii spun că au deja acest vaccin.

– „Noi îi dorim să se vaccineze nu numai cu o doză, chiar cu mai multe, ca să-i ajute. Și dacă va fi el puternic, ne va da și nouă puțin, dar nu cred că i-a mai rămas mult dlui președinte de stat la putere, deja lumea-i sufocată. Și supărată, și sufocată!”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Bălți, și discutăm cu cetățenii despre această pandemie de Covid-19. Vă este frică de boală?

– „Mi-i frică.”

Europa Liberă: Cum vă protejați?

– „Am mască, dar vedeți că în așa caz mulți oameni nu respectă, de multe ori se întâmplă în troleibuz, în autobuz să facem observație la conductor și când ajungem la călător, călătorul se revoltă și zice că nu-i așa boală. Noi vedem că în ultima vreme s-a mărit picul de îmbolnăviri și sperăm că o să fie bine, tragem nădejde.”

Europa Liberă: Așteptați vaccinul?

– „Așteptăm, numaidecât o să-l folosesc.”

Europa Liberă: Contează de unde vine acest vaccin – din Est sau din Vest?

– „Nu cotează, numai să fie bun, să fie priemlemîi (corespunzător).”

Europa Liberă: Vorbim despre această pandemie de Covid-19. A băgat frică în oameni, se descurcă lumea, respectă măsurile impuse?

– „Nu respectă normele impuse, însă fiecare are părerea sa despre această maladie, despre această infecție.”

Europa Liberă: Dvs. ce părere aveți?

– „Eu consider că totuși este o doză de politică, spălare de bani, cumva să dirijeze cu lumea din țară și din lume, dar totuși este o frică.”

Europa Liberă: Ia ziceți și Dvs., vă este frică de această boală?

– „Știți, chiar mi-i frică.”

Europa Liberă: Și cum vă protejați?

Poate ne-a păzi Domnul și nu a da peste noi așa boală...

– „Iaca, port mască, ne spălăm mai des pe mâini, ne străduim să ne ferim, poate ne-a păzi Domnul și nu a da peste noi așa boală.”

Europa Liberă: Ce lecții au învățat cetățenii Republicii Moldova din primăvară și până în toamnă?

– „De a se păzi singuri. Prioritară este sănătatea, deci toți vor să fie sănătoși.”

Europa Liberă: Moldovenii, în general, îs petrecăreți, le plac evenimentele, ceremoniile, nunți, cumătrii, întâlniri. Au reușit să se dezică?

– „Nu prea, oricât de stricte au fost măsurile, totuși lumea se odihnește.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut astăzi un popas aici, în capitala de nord a Republicii Moldova, în municipiul Bălți și întrebăm localnicii cum se descurcă cetățenii Republicii Moldova pe timp de pandemie.

– „Foarte greu, ne este greu, mai ales nouă, pensionarilor, pentru că anul este pandemic. Și așa nu ne-a fost ușor, dar greutățile vin una după alta.”

Europa Liberă: Ce e cel mai greu acum?

– „Să supraviețuiești, pur și simplu să supraviețuiești. Salarii mici, prețuri mari la piață, concepții diferite din punct de vedere politic, oamenii se ceartă între ei, nu știu ce să facă, pe cine să aleagă.”

Europa Liberă: Dar criza sanitară e gestionată așa cum trebuie?

– „Parcă la Bălți este binișor în privința aceasta. La noi e un pic mai puțin aici, la nord, dar totuna ne este frică, pentru că Covid-ul pe nimeni nu ocolește.”

Europa Liberă: Moldovenii cred în această boală sau o neglijează?

– „Sunt unii care nu cred, mai ales tinerii nu cred. Eu, de exemplu, cred și foarte tare cred.”

Europa Liberă: Despre moldoveni se zice că sunt petrecăreți, le plac nunțile, cumătriile, evenimentele. Ar trebui să se abțină în această perioadă de la aceste ceremonii?

Chiar copilul meu a avut programată nunta și am anulat-o. În primul rând, ți-i rușine ca să inviți oamenii...

– „Da, numaidecât! Chiar copilul meu a avut programată nunta și am anulat-o. În primul rând, ți-i rușine ca să inviți oamenii și ei să cheltuiască banii acum, când nu sunt, când ei sunt insuficienți. Dar să știți că feciorul este în pierdere foarte mare, a dat avans și acum nu pot să-i întoarcă acești bani și este nevoiți să-i acționeze în judecată.”

Europa Liberă: Sistemul medical se descurcă, personalul medical trece cu brio prin această criză?

– „Nu prea trec cu brio, de-atâta că mor medicii, că oamenii noștri nu știu să se păzească, regulile de igienă nu le respectă cu toții și au de suferit medicii, medicii sărmanii sunt într-un focar extraordinar. Și acum și cei 16 mii de lei, indemnizația ceea unică care trebuia să li se plătească în caz de ceva, și aceea li s-a luat de la gură, nu este bine.”

Europa Liberă: La ce vă mai așteptați în continuare?

– „Ne așteptăm să vină la putere oamenii responsabili, competenți, care să fie de partea oamenilor, să ne susțină și să facă niște schimbări, câte un pic, încetul cu încetul se fabrică oțetul.”

Europa Liberă: Dar, în general, despre cultura sănătății la moldoveni ce ne puteți spune?

– „Nu este cultura sănătății, doamnă.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la nord, la Bălți, capitala de nord a Republicii Moldova, și întrebăm localnicii despre această pandemie. Cum se protejează lumea de Covid-19?

– „Țin distanța, poartă măști.”

– „De aceea și oamenii, mă scuzați, că-s proști și politicienii, și toți, nu-i Covid, nu-i! Asta-i gripă care a fost și în timpul sovietic, nu-i nimic strașnic.”

Europa Liberă: Ia uitați-vă câte cazuri s-au înregistrat.

– „Dar nu-i drept asta, nu-i drept asta, noi nu credem!”

– „Asta a fost și o să fie.”

– „Trebuie deja să deschidă și oamenii să lucreze că șed acasă toți. Ce-i asta?”

– „Jumătate de an stăm fără de lucru, ne credeți? În datorii.”

Europa Liberă: Dar ce soluție aveți Dvs.? Ce propuneți?

– „Fugăriți de la putere, fugăriți, Dodon, Chicu, Greceanîi – fugăriți, să se schimbe ceva în Moldova, că nu se schimbă nimic.”

Valentina Ursu în ospeție astăzi la Bălți și întrebăm orășenii, locuitorii municipiului despre această perioadă de pandemie de Covid-19. Ce ne puteți spune despre comportamentul oamenilor?

Centrul administrativ al municipiului
Centrul administrativ al municipiului

«Я считаю, что сейчас пошла крайне негативная волна. Люди не верят в пандемию, хотя пандемия действительно есть.» („Cred că acum a început un val extrem de negativ. Oamenii nu cred în pandemie, deși ea există cu adevărat.")

Europa Liberă: А почему не верят? (Dar de ce nu cred?)

«Скорее это распространение людей бизнеса, которые теряют деньги и для них выгодно рассказать, что это какой-то заговор Билла Гейтса, какое-то чипирование и прочее… Да, они теряют деньги, люди бизнеса, но они не понимают, что пандемия реально существует и люди болеют. А тем, кто не верит, стоило, может быть сделать какую-то экскурсию в инфекционное отделение, в том числе в Бельцах и они увидят реальных больных. Я думаю, что граждане ждут просто окончание этой пандемии, не важно, как она закончится – с прививкой или без. Конец этой пандемии зависит от граждан, если они начнут соблюдать элементарные условия гигиены и, по крайней мере, даже менять те маски, потому что зайдём на наш рынок или в наши магазины, а там те маски, наверное, как с первого дня надели, так их ни разу не постирали. Без элементарных понятий гигиены, эта пандемия никогда не закончится, она будет только развиваться, развиваться, развиваться... И я уверен, что цифры, которых мы слышим сейчас, они в разы занижены, потому что заболевших в десятки раз больше. Я считаю, что у руля правительства стоят люди, занимающихся больше самопиаром, чем решением проблем. Надо не придумывать какие-то новые правила, а опираться на тех правилах, которые уже есть в других странах. Этот был бы самый простой вариант.» („Mai degrabă, aceste informații au fost răspândite de oamenii de afaceri, fiindcă ei pierd acum bani și pentru ei este mai profitabil să spună că acesta este un fel de conspirație a lui Bill Gates, care vrea să facă cipizarea oamenilor și așa mai departe. Da, oameni de afaceri pierd bani, dar nu înțeleg că această pandemie există cu adevărat și oamenii se îmbolnăvesc. Și pentru cei care nu cred, ar putea fi util să facă un fel de excursie la departamentul de boli infecțioase, inclusiv la Bălți și vor vedea pacienți adevărați. Cred că cetățenii așteaptă doar sfârșitul acestei pandemii, indiferent de cum se va termina - cu sau fără vaccinare. Însă sfârșitul acestei pandemii depinde de cetățeni, dacă aceștia încep să respecte condițiile de igienă de bază și, cel puțin, să schimbe măștile respective, pentru că, dacă vom merge la piața noastră sau la magazinele noastre, vom vedea că acele măști, probabil, cum au fost puse din prima zi, așa și nu au fost spălate niciodată. Fără respectarea normelor elementare de igienă, această pandemie nu se va sfârși niciodată, se va dezvolta, se va dezvolta, se va dezvolta... Și sunt sigur că numărul mare de infectați pe care îl auzim acum este de multe ori subestimat, deoarece există de zeci de ori mai multe cazuri. Cred că la conducerea guvernului sunt oameni care sunt mai mult implicați în auto-PR decât în rezolvarea problemelor. Nu trebuie să venim cu niște reguli noi, ci să ne bazăm pe acele reguli care deja există în alte țări. Aceasta ar fi cea mai ușoară opțiune.”)

Cu microfonul Europei Libere prin Bălți
Cu microfonul Europei Libere prin Bălți

Europa Liberă: Ia ziceți, cum trec moldovenii prin această boală de Covid?

– „Apar diferite teorii aberante care spun că cică vor să ne cipizeze, vor să ne nu știu mai ce. Eu consider că acest virus este și de el este nevoie să ne apărăm purtând măști, respectând distanța socială, dezinfectând mâinile, sunt niște reguli pe cât de elementare, pe atât de eficiente.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult despre vaccin și, mai ales, de unde va fi adus vaccinul pentru cetățenii Republicii Moldova. Această dispută cum o vedeți?

– „Din câte am citit eu, am înțeles că acest virus evoluează de la om la om și virusul are mai multe forme. Vaccinul se face doar pentru o formă, deci, eu nu cred că este o metodă foarte eficientă.”

Europa Liberă: Despre cultura sănătății, în general, ce ne puteți spune? Există această cultură a sănătății?

– „Depinde de la om la om, depinde de nivelul lui de educație, de conștientizare a gravității lucrurilor. Când văd un om care poartă mască și ajută la nerăspândirea acestui virus, în cazul dat eu văd un anumit respect și o solidaritate cu personalul medical, deoarece el participă la aceea ca să nu infecteze alți oameni și să nu aibă medicii mult de lucru. Deci pentru așa gesturi și pentru așa tip de oameni eu am un respect aparte.”

Europa Liberă: Dar doctorii se descurcă?

– „Eu am și colegi care lucrează la „Salvare” și aș spune că au foarte mult de lucru, au foarte multe chemări, înainte dacă, de exemplu, erai în tură noaptea, puteai să dormi, acum poți să ai și cinci, și șase chemări pe noapte, cum s-ar spune.”

Cu microfonul Europei Libere prin Bălți
Cu microfonul Europei Libere prin Bălți

Europa Liberă: De câte ori în această perioadă ați spus „mulțumim doctorilor”?

– „Eu le zic mulțumesc în fiecare zi și sunt mândră că voi fi și eu medic. Și acum s-a văzut valoarea lor și importanța lor adevărată pentru societate și pentru omenire.”

* * *

Purtatul măștii, păstrarea distanței fizice și evitarea aglomerațiilor rămân proceduri de prevenție ce ar trebuie respectate cu strictețe. Despre acest lucru au vorbit mai muți trecători cu care am discutat ocazional la Bălți. Expertul Ghenadie Țurcanu, de la Centrul de Politici și Analize în Sănătate, o organizație neguvernamentală, crede că încrederea cetățenilor în faptul că autoritățile au grijă de ei în lupta cu pandemia a fost subminată chiar de primele persoane în stat.

Ghenadie Țurcanu
Ghenadie Țurcanu

Ghenadie Țurcanu: „În Republica Moldova, scepticismul este la putere și scepticismul este o armă a guvernării nedemocratice. Practic, toate guvernele de la declararea independenței încoace au neîncredere în populație, guvernarea ignoră populația anume prin acțiunile sale de neasigurare a transparenței procesului decizional, prin apariția proiectelor de legi sau a legilor, a hotărârilor pe neprins de veste, nefiind discutate...”

Europa Liberă: S-ar părea că totuși despre măsurile pe care le-au întreprins cei de la putere s-a reușit să se informeze cetățeanul sau a fost prea puțin?

Ghenadie Țurcanu: „Eu cred că a fost prea puțin, pentru că guvernarea nu a dat dovadă de deschidere în fața cetățenilor, cred că guvernarea nu-i consideră pe cetățeni capabili să înțeleagă anumite acțiuni ale lor, că ei sunt specialiști și consideră că altcineva sunt incompetenți și nu trebuie să cunoască aceste lucruri și doar le spun la cetățeni și aceasta-i și mai mult nimic nu trebuie de întreprins.”

Europa Liberă: Dar omul putea să se informeze că trebuie să poarte mască, că trebuie să respecte distanța socială, că trebuie să folosească dezinfectant, sunt lucruri elementare?

Oamenii pe parcurs au dezvoltat și neîncrederea deja în ceea ce propune guvernul...

Ghenadie Țurcanu: „Eu nu aș da vina pe cetățeni atunci când oamenii văzând această neîncredere a guvernării în populația generală, oamenii pe parcurs au dezvoltat și ei neîncrederea deja în ceea ce propune guvernul, în ceea ce propun cei de la guvernare. Cetățenii îi ignoră din cauză că nu au încredere și, mai ales, din cauză că unele persoane politice sus-puse încalcă acele reguli care sunt propuse ca cetățeanul simplu să le respecte.”

Europa Liberă: Deci, lăsați să se înțeleagă că la o anumită etapă și cei de la putere nu au arătat că poartă mască, că merg în locuri unde se adună mai mult de 3-5 persoane?

Ghenadie Țurcanu: „Exact! Și aceasta s-a întâmplat și în perioada de urgență națională, se întâmplă și atunci când avem urgență de sănătate publică, se întâmplă atunci când unii care se cunoaște că au unele relații cu cei de la putere sunt exceptați de la respectarea regulilor. Și aceasta se vede, noi vedem aceste lucruri...”

Europa Liberă: Adică, legea nu e lege pentru toți, da? Și mai ales că nu se respectă legea de la opincă la vlădică?

Ghenadie Țurcanu: „În primul rând, legea va fi respectată de către toți cetățenii atunci când cei de la guvernare vor respecta ei înșiși legile și vor asigura transparența la tot ceea ce se întâmplă în această pandemie de la care suferă foarte multă lume.”

Europa Liberă: Și totuși, situația ar fi trebuit să-l responsabilizeze mai mult pe cetățean. Când se anunță că zilnic sunt înregistrate 300, 400, 500, 600 de cazuri de îmbolnăvire și că numărul celor vindecați este mult mai mic, ar trebui cetățeanul să se pătrundă de această responsabilitate și să aibă un comportament mai adecvat?

Ghenadie Țurcanu: „Cetățeanul nu se va pătrunde în totalitate de responsabilitate atâta timp cât nu-i va servi drept exemplu cel de la putere. Cei de la putere trebuie să dea exemplu că ei respectă, ei asigură că toți sunt egali în fața legii și atunci când încalcă și cei de la putere să fie pedepsiți pentru că au încălcat diferite norme. De asemenea, nu doar informarea este unica sursă, nu doar informarea că avem atâtea cazuri și gata, trebuie și niște activități care să demonstreze că puterea întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a lupta cu pandemia.”

Europa Liberă: S-au înregistrat peste o mie de cazuri de deces. E un număr care ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe cetățean.

Ghenadie Țurcanu
Ghenadie Țurcanu

Ghenadie Țurcanu: „Ar fi trebuit să-l pună, dar când cetățeanul aude de la diferite persoane sus-puse că nu trebuie să ne temem de această boală, că această boală trece ușor... Da, ea trece ușor la un mai mare procent de pacienți care se îmbolnăvesc, dar la un anumit procent de pacienți această boală trece greu și, în unele cazuri, este fatală.”

Europa Liberă: Acum în societate se discută foarte mult despre declarația șefului Agenției Naționale de Sănătate Publică. Dl Furtună spunea că această pandemie de Covid-19 a ucis oameni care sufereau deja de alte boli grave și deveniseră, așa cum spune dl Furtună, o „povară” pentru societate, pentru cei apropiați, chiar mai mult, el preciza că 99 la sută din decesele înregistrate erau persoane care ar fi avut cel puțin o comorbiditate, iar peste 70 la sută, dacă nu greșesc, din decese erau persoane care au avut cel puțin două comorbidități. Dl Furtună anunța că două treimi din cei care au murit de coronavirus în Republica Moldova, în general, sufereau de grade diferite de obezitate. A provocat discuții aprinse până la demisia dlui Furtună din funcția pe care o ocupa. Ce părere aveți despre aceste declarații ale dlui Furtună?

Ghenadie Țurcanu: „Noi de mai mult timp suntem informați, auzim de la medici practicieni, în special de la cei care lucrează în secțiile de terapie intensivă că nu a mai rămas mult timp și noi ne vom epuiza, noi vom ceda. Iată, primul cine s-a epuizat și a cedat a fost directorul general al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, care a spus acest mesaj probabil negândindu-se. Este clar că acest mesaj este unul distrugător, un medic nu poate spune așa ceva, dar acest mesaj iată că a bulversat societatea, a bulversat politicienii și până la urmă este important ca să înțelegem că în lipsa unui suport, cu deficit de personal în activitate, noi avem sistemul sănătății pe care îl avem în Republica Moldova, nu ne putem compara cu țările dezvoltate care au sisteme mult mai performante. Și cred că toate acestea s-au adunat și până la urmă iată primul cine a cedat.”

Europa Liberă: Mai ales că pe fundalul epidemiei de Covid-19 toate paturile de terapie intensivă din Chișinău sunt ocupate. Asta bagă frică în oameni?

Ghenadie Țurcanu: „Da, este o informație pe care trebuie s-o cunoască toți, trebuie s-o cunoască și oamenii, și specialiștii, și autoritățile și, în același timp, este și un mesaj pentru populație, având în vedere situația care a fost în Italia, în Spania, când pacienții erau internați pe coridoare, când nu ajungeau aparate de respirație asistată pentru cei aflați în stare gravă. Noi, Doamne ferește, să ne pomenim în așa situație în Republica Moldova. Autoritățile se consultă și colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății. Da, este și implicarea aceasta politică care, de fapt, aduce mai mult negativ și este un amalgam de plusuri și minusuri pe care le avem la noi în societate și trebuie noi, cetățenii, populația să fim mai fermi și să participăm la luarea deciziilor. Noi am fost deprinși că cineva este numit în funcție, cineva este ales și, gata, noi ne-am spălat pe mâini și credem că el ne va face totul. Nu, noi toți trebuie să ne implicăm.”

Europa Liberă: E toamnă, e anotimpul când se fac nunți, cumetrii, se organizează diferite ceremonii. Și premierul Chicu, chiar el a avut o ceremonie de familie, pe de altă parte, Igor Dodon a spus că s-a gafat atunci când s-a interzis ca aceste evenimente în familie să aibă loc. Cetățenii ce trebuie să înțeleagă?

Asistăm la standarde duble, când pentru un cetățean simplu trebuie aplicată legea, pentru un oficial, pentru cineva de la putere – nu...

Ghenadie Țurcanu: „De fapt, că s-a greșit asta nu trebuie să spună președintele țării, fiindcă el nu este specialist, nu este epidemiolog și asta trebuie să spună doar specialiștii, Comisia extraordinară pentru sănătate publică. Asistăm la standarde duble, când pentru un cetățean simplu trebuie aplicată legea, pentru un oficial, pentru cineva de la putere – nu. Și anume aceste standarde duble alimentează neîncrederea populației, că avem o guvernare nedemocratică, care nu crede în cetățeni și pedepsește doar cetățeanul simplu, iar prin standardele duble pe care le promovează aceasta mai mult aduce minusuri în lupta cu epidemia.”

Europa Liberă: Cât de mult este politizată problema aducerii vaccinului anti-Covid în Republica Moldova?

Ghenadie Țurcanu: „Este politizată și este regretabil acest fapt. Autoritățile ar trebui să se conducă de acele standarde care există pentru cum trebuie să fie un vaccin. Autoritatea responsabilă de aprobare este Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Doar ei trebuie să se pronunțe, doar specialiștii și nu politicienii. Nu aș vrea să menționez că vaccinul e din Rusia sau din Germania, sau din Franța etc. De exemplu, eu sunt din pleiada de populație care în copilărie am fost vaccinați cu vaccinuri sovietice, dar în ceea ce prezintă Organizația Mondială a Sănătății, experți mondiali recunoscuți se menționează că vaccinul despre care se vorbește foarte mult și se politizează în Republica Moldova nu a trecut încă toate etapele necesare pentru omologare.

Când Organizația Mondială a Sănătății care este cel mai înalt for în domeniul sănătății se va pronunța și va aproba acest vaccin, atunci el va putea fi folosit și în Republica Moldova. Nu are importanță țara de producere, este important ca el să fie acceptat și elaborat conform standardelor recunoscute la nivel internațional. Eu cred că nu va decide șeful statului când va trebui de adus vaccinul în Republica Moldova, doar autoritatea competentă trebuie să decidă. Dacă această autoritate competentă va fi impusă prin pârghii administrative de către politicieni, de către conducerea țării și a guvernului ca să omologheze, să accepte acest vaccin pe teritoriul Republicii Moldova va încălca, însă nu trebuie să uităm că Moldova este parte a Organizației Mondiale a Sănătății. Nu cred că vreo autoritate publică din Republica Moldova va aduce în țară un vaccin care nu va fi acceptat de către Organizația Mondială a Sănătății.”

Europa Liberă: A început anul școlar, școlile ar putea să devină focare, pentru că unele deja și-au sistat activitatea. Ce le spuneți părinților, elevilor, cadrelor didactice?

Ghenadie Țurcanu: „Este important ca școlile să respecte acel regulament care a fost aprobat de către Comisia extraordinară pentru sănătate publică, care este elaborat în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Cunoaștem că diferite instituții de învățământ și-au ales diferite metode de învățământ; e important să fie asigurată respectarea distanțării sociale, purtarea măștilor. Acum suntem într-o perioadă când în școli mai pot fi deschise geamurile și se poate asigura aerisirea sălilor de clasă. Trebuie să cunoaștem că într-o încăpere închisă riscul de a te infecta cu Covid-19 este de 9-10 ori mai înalt decât atunci când spațiul este aerisit.

Coadă la intrarea în spital
Coadă la intrarea în spital

Nu trebuie să uităm de purtarea măștii, în special, așa prevede regulamentul, profesorii obligatoriu trebuie să poarte mască. Aceasta va asigura că profesorii nu se vor îmbolnăvi sau nu vor transmite infecția mai departe. Totodată, este important ca și masca să fie purtată corect, ea trebuie să fie pliată deasupra nasului, să ia forma nasului, pentru că am văzut și în aceste zile la directori de școală că acea placă metalică a măștii nu era pliată deasupra nasului, ceea ce permite ca aerosolii din jur să pătrundă în căile respiratorii. Prin tot ceea ce facem trebuie să dăm dovadă de purtare corectă și de respectare a cerințelor impuse de pandemie.”

Europa Liberă: Sunt și cetățeni care cred că purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor este formalitate și chiar o parte dintre ei zic că nu cred în acest virus și că e politizare, și că unii au scopuri de îmbogățire... Există foarte multe interpretări.

Ghenadie Țurcanu: „Aceasta este neîncrederea populației. Este important să ne implicăm toți. E regretabil că Biserica Ortodoxă din Republica Moldova a promovat ideile cu „cipizarea”, cu Bill Gates, cu vaccinarea etc. Astea toate sunt foarte urâte și nu ar fi trebuit să se întâmple. Cred că aceasta a fost o experiență foarte negativă a Republicii Moldova, când Biserica s-a implicat în promovarea mesajelor false despre epidemie și metodele de luptă cu această boală.”

Europa Liberă: Faptul că Republica Moldova se menține în lista statelor din zona roșie despre ce vorbește?

Ghenadie Țurcanu: „Vorbește despre aceea că Republica Moldova nu ascunde cazurile, că sistemul sănătății, care include și sistemul sănătății publice, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și toate structurile ei nu au asigurat de la bun început măsuri eficiente de luptă cu epidemia și de a ține epidemia sub control, așa cum a făcut-o, bunăoară, Georgia, care este un stat post-sovietic ca și noi, însă georgienii sunt cu mult înainte în realizarea reformelor în sistemul de sănătate decât Republica Moldova. Ei au un sistem spitalicesc performant.”

Europa Liberă: Această pandemie de Covid-19 ar putea ridica cultura sănătății în societatea moldavă?

Moldovenii cu 10 ani mai devreme se îmbolnăvesc de boli cronice decât cetățenii altor state...

Ghenadie Țurcanu: „Cred că aceasta a fost un plus pentru educarea culturii sănătății, în special pentru cei tineri. Moldovenii cu 10 ani mai devreme se îmbolnăvesc de boli cronice decât cetățenii altor state, dacă luăm, de exemplu, Uniunea Europeană. Dacă în Uniunea Europeană bolile apar la 60 de ani, atunci la moldoveni apar cu 10 ani mai devreme.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că ei își neglijează sănătatea?

Ghenadie Țurcanu: „Da, asta înseamnă că avem un profil de sănătate afectat de multipli factori de risc care există în Republica Moldova pentru bolile netransmisibile. Și rolul statului, al Serviciului de sănătate publică este de a crea acele condiții ca cetățenii să aibă cât mai puține riscuri de a se îmbolnăvi de boli cronice.”

Europa Liberă: Republica Moldova e un stat sărac...

Ghenadie Țurcanu: „Republica Moldova este un stat unde corupția înflorește. De aici începe și sărăcia, de aici încep interesele economice, politice, sunt diferite grupuri de interese care până la urmă nu urmăresc un bun social, un bun public, dar urmăresc accederea la putere pentru a obține anumite profituri de grup, de interese personale, dar nu pentru bunul public.”

Europa Liberă: Și în loc de concluzie, în ce mod i-a schimbat această pandemie de Covid-19 pe oameni?

Ghenadie Țurcanu: „Unii cetățeni cad pradă falsurilor, fake news-urilor și ignoră măsurile de protecție recomandate, dar eu n-aș pune vina pe cetățean, vina este totuși a celor de la putere, a celor care, prin exemplul lor, nu oferă un comportament adecvat pentru cetățeni.”

XS
SM
MD
LG