Linkuri accesibilitate

Trump a anulat conferința de presă din 6 ianuarie, la un an de la atacul asupra clădirii Congresului


Fostul președinte al Statelor Unite Donald Trump și-a anulat o conferință de presă programată pentru 6 ianuarie, când se împlinește un an de la atacul suporterilor săi asupra clădirii Congresului american, de la Washington.

Trump nu a explicat motivele anulării întâlnirii cu presa, care ar fi trebuit să aibă loc joi seară la reședința lui din Mar-a-Lago, în Florida, dar a acuzat presa și comisia congresională care investighează atacul de „părtinire totală și necinste”. Potrivit DPA, omul de afaceri devenit politician are de gând să ofere comentarii la un miting planificat pentru 15 ianuarie, în Arizona.

6 ianuarie 2021 – cum s-a schimbat mentalitatea americanilor

A crescut procentul celor care spun acum că poate fi justificat un atac împotriva statului: 34% cred că violența poate fi utilizată în anumite circumstanțe (sondaj Washington Post). 40% dintre republicani, 41% dintre independenți și 23% dintre democrați spun că violența este uneori justificată.

Un nou sondaj CBS/YouGov arată că 68% dintre respondenți văd atacurile din 6 ianuarie 2021 ca „o expresie a potențialului în creștere de violență motivată politic, nu un incident izolat”.

Ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie 2021? Dintre democrați, 85% califică atacul drept o „insurecție” în care oamenii au „încercat să răstoarne guvernul”.

Dintre republicani, doar 21% văd atacul drept insurecție, și numai 18% cred că era îndreptat împotriva guvernului.

56% din republicani cred că atacul a avut loc în numele „libertății” și a fost un act de „patriotism” (47 la sută).

Cine este responsabil? 59% dintre alegători au spus că Donald Trump este „oarecum” sau „foarte” responsabil. Tot 59% pun vina pe media și 66% pe rețelele sociale.

Cine a luat Congresul cu asalt? 62% i-au identificat corect pe atacatori drept susținători ai președintelui DonaldTrump, în timp ce 14% i-au identificat drept oponenți ai lui Trump. Aproape 24%, au spus că nu știu.

Cine a câștigat alegerile din 2020? Potrivit unui nou sondaj ABC/Ipsos, 65% dintre americani cred că victoria președintelui Joe Biden a fost legitimă. Dintre republicani, 71% cred încă în afirmațiile false ale fostului președinte Donald Trump că el este câștigătorul de drept.

La 6 ianuarie 2021, când camerele reunite ale Congresului se pregăteau să confirme victoria în alegeri a democratului Joe Biden, zeci de suporteri ai lui Trump au intrat cu forța în clădirea Captoliului, provocând întreruperea ședinței. Au murit cinci oameni și au fost răniți 140 de membri ai forțelor de ordine. Comisia de legislatori cu nouă membri, dominată de democrați, caută să stabilească dacă Trump a știut dinainte de planul revoltei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG